Actualitate

Antibiotice din farmacii fără rețetă: Ministerul Sănătății a publicat lista acestora și justificarea lor

Ioana Oprean

Publicat

în

Antibiotice din farmacii fără rețetă: Ministerul Sănătății a publicat lista acestora și justificarea lor

Continuă dezbaterile privind eliberarea antibioticelor fără rețete la farmacii. Ministerul a prezentat o listă și justificarea acesteia, în timp ce medicii și farmaciștii susțin că se face o greșeală, iar o idee bună aplicată prost ar putea provoca probleme mari.

Doar 20 de antibiotice figurează în lista celor care pot fi eliberate, în regim de urgență și în doze pentru doar 48 ore, din farmacie fără rețetă. Produsele din listă nu sunt însă „la liber”, precizează farmaciștii.

Un ordin apărut cu doar câteva zile în urmă, emis de Ministerul Sănătății, reglementează condițiile în care farmaciștii pot să le elibereze clienților anumite antibiotice și în lipsa unei rețete.

Este vorba doar de situațiile în care pacientul nu a reușit să ajungă la medic, iar lista antibioticelor care pot fi eliberate, în funcție de problema medicală expusă, cuprinde doar 20 denumiri internaționale. Chiar și așa, sunt voci care au pus problema dacă nu cumva eliberarea de antibiotic fără rețetă crește și mai mult riscul ca pacientul să dezvolte rezistență la antibiotice.

Care sunt medicamentele din listă

Cele 20 medicamente care pot fi eliberate la decizia farmacistului, în doze pentru 48 ore și în lipsa rețetei, sunt cuprinse într-o anexă a ordinului elaborat din care fac parte 82 antibiotice și antifungice de uz sistemic. Lista celor 20 medicamente este:

1. AMOXICILLINUM*

2. AMOXICILLINUM + ACIDUM CLAVULANICUM*

3. AMPICILLINUM*

4. CEFADROXILUM*

5. CEFALEXINUM*

6. CHLORAMPHENICOLUM*

7. CLARITHROMYCINUM*

8. CLINDAMYCINUM*

9. DOXYCYCLINUM*

10. ERYTHROMYCINUM*

11. METRONIDAZOLUM oral*

12. NITROFURANTOINUM*

13. OXACILLINUM*

14. PHENOXYMETHYLPENICILLINUM*

15. SULFAFURAZOLUM*

16. SULFAMETHOXAZOLUM + TRIMETHOPRIMUM*

17. SULTAMICILLINUM*

18. TETRACYCLINUM*

19. TINIDAZOLUM*

20. NYSTATINUM*

Secretarul de stat din Ministerul Sănătății Adriana Pistol spune:

„Întâi de toate, ce se eliberează pentru 48 de ore sunt antibiotice de primă intenţie: tetraciclina, ampicilina, biseptol. Aţi mai auzit de medicamentele astea? Vă aduceţi aminte din copilărie? Nu sună ca cele pe care le utilizăm acum într-o cantitate foarte mare. În această situaţie, aceste antibiotice de primă linie sunt cele mai puţin susceptibile să ducă la rezistenţa antimicrobiană. Asta este o parte a răspunsului. A doua parte a răspunsului: dacă pacientul în continuare nu se simte bine, el trebuie să ajungă la medic. Poate să rămână duminică seara, dar luni dimineaţă ar trebui să ajungă la medic, pentru că pacientul, ca şi farmacistul bănuieşte în momentul în care i-a eliberat în situaţii de urgenţă, bănuieşte, pe baza simptomelor pe care persoana respectivă le are, că ar putea fi diagnosticul X, Y, administrează acest antibiotic, dar certitudinea o vom avea numai dacă mergem la consult a doua zi”, a declarat Adriana Pistol, citată de News.ro.

Ordinul, consideră farmaciștii, a fost făcut în grabă, pentru că încă mai sunt aspecte rămase nediscutate cu specialiștii. Până la mijlocul lunii martie, când va fi gata baza de date, medicamentele se vor elibera „în orb”, pacientul declarând sub semnătură că nu merge să ia și din altă farmacie doza de urgență, dar fără să poată fi verificat.

Pe de altă parte, rămâne în aer o altă problemă: cum te asiguri că pacientul se va adresa medicului după 48 ore, astfel încât să nu rămână doar cu doza pentru două zile.

Din acest motiv, consideră farmacistul Luiza Drăgoi, președinta Colegiului Farmaciștilor Olt, ar fi fost mai potrivită o reglementare care să permită eliberarea de antibiotice pentru 72 ore, scăzând astfel riscul dobândirii rezistenței la antibiotice.

„Ei vin aici la un profesionist, nu vin să ceară: «Dați-mi și mie un Augmentin!»”

De asemenea, subliniază Drăgoi, antibioticul nu va fi eliberat doar pentru că o persoană solicită acest lucru, ci farmacistul trebuie să constate această nevoie.

„Nu sunt la liber. Nu vine pacientul și spune: «Bună ziua, doamnă, vreau să iau și eu doza de urgență, că vreau să am acasă!». Nu există așa ceva, nu se dă. În schimb, dacă vine și spune – «Doamnă, nu mai pot, mă doare măseaua», sau «Am frison, infecție urinară, urinez des», «Am un abces dentar», ce putem noi să constatăm, atunci vedem ce anume din lista respectivă se poate preta și asta îi dai, pentru două zile. Cu recomandarea să meargă la medic, evident”, a explicat Luiza Drăgoi.

Se poate întâmpla însă și ca farmacistul să refuze să elibereze antibioticul, dacă evaluează, spre exemplu, urgența ca fiind gravă și care necesită ca pacientul să fie consultat imediat de un medic.

„Sunt niște cauze acute pe care farmacistul le evaluează și-i spune – «Domnule, dumneata ești foarte grav, nu ești de doza aceasta, dumneata trebuie acum să te duci la Urgență. Eu nu pot să-ți dau, că-ți fac mai mult rău!» – Sunt situații și situații pe care trebuie farmacistul să le evalueze. Ei vin aici la un profesionist, nu vin să ceară: «Dați-mi și mie un Augmentin». «Păi, ce faceți, doamnnă, cu el?». «Aaa, să-l am în casă». Îmi pare rău, așa nu pot să ți-l dau. Este necesar să constatăm urgența. Mi se pare extrem de complicat și mi se pare că a fost pe repede înainte făcut totul. Trebuia să fie puși toți cei implicați la masă, discutat cu cine efectiv se confruntă cu eliberarea, nu făcut din niște birouri unde se citesc niște statistici”, mai spune farmacistul.

Mai mult, problema rezistenței la antibiotice, care este o amenințare la nivel mondial, ar necesita intervenții și în alte domenii, consideră farmacistul, industria zootehnică, în care se folosesc antibioticele, fiind doar unul dintre acestea.

Nici medicii de familie nu consideră că acest ordin rezolvă problema consumului necontrolat de antibiotice. În lipsa unui sistem informatic eficient, la care să fie conectați și să aibă acces toți cei implicați, controlul în continuare nu se poate realiza.

„Își adună toți membrii familiei și-i trimite la trei-patru farmacii și a făcut cutia, dacă pacientul consideră are nevoie de antibiotic. Nefiind o bază de date pregătită, nici de raportat nu se pot raporta în timp real astfel încât în momentul în care se duce la altă farmacie să vadă că el n-a mai luat. Pentru că declară pe proprie răspundere, dar la următoarea farmacie trece un alt membru al familiei”, atrage atenția medicul de familie Mihai Ungureanu.

Dosarul electronic, deși ar fi putut fi un instrument de mare ajutor pentru a verifica traseul pe care un pacient îl urmează, nici astăzi nu funcționează.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Sume URIAȘE cheltuite în România pentru mâncarea și confortul deținuților. Administrația Penitenciarelor, contract de peste 70 milioane lei numai pentru alimentele de bază

Ioana Oprean

Publicat

în

Sume URIAȘE cheltuite în România pentru mâncarea și confortul deținuților. Administrația Penitenciarelor, contract de peste 70 milioane lei numai pentru alimentele de bază Sistemul penitenciarelor din țara noastră implică cheltuieli consistente suportate integral din bugetul public, iar datele oficiale făcute publice de Administrația Națională a Penitenciarelor arată dimensiunea reală a costurilor generate de hrana, igiena, […]

Citește mai mult

Actualitate

Avertisment MAI asupra provocărilor periculoase de pe TikTok: ,,Îi determină pe unii utilizatori – inclusiv minori – să comită gesturi riscante pentru vizualizări”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertisment MAI asupra provocărilor periculoase de pe TikTok: ,,Îi determină pe unii utilizatori – inclusiv minori – să comită gesturi riscante pentru vizualizări” Ministerul Afacerilor Interne avertizează asupra provocărilor periculoase de pe TikTok. Instituția transmite că determină unii utilizatori, printre care și minori, să comită gesturi riscante, pentru vizualizări. ,,Atenţie la provocările periculoase din mediul […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în februarie 2026, după un ianuarie geros: Ultima lună de iarnă vine cu temperaturi scăzute și precipitații puține. PROGNOZA METEO de la ANM pentru următoarele 4 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în februarie 2026, după un ianuarie geros: Ultima lună de iarnă vine cu temperaturi scăzute și precipitații puține. PROGNOZA METEO de la ANM pentru următoarele 4 săptămâni ANM a emis vineri, 16 ianuarie 2026, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, valabilă în intervalul 19 ianuarie – 16 februarie. Potrivit meteorologilor, vremea […]

Citește mai mult