Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” Brâncuşi de la Târgu Jiu este din nou pe punctul de a nu fi inclus în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO
Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” Brâncuşi de la Târgu Jiu este din nou pe punctul de a nu fi inclus în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO
Mihai Weber, preşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, a transmis vineri într-un comunicat de presă că Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” Brâncuşi de la Târgu Jiu este din nou pe punctul de a nu fi inclus în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, după mai multe tentative eşuate.
Dosarul va fi dezbătut zilele următoare, în cadrul celei de a 44-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial, care are loc la Fuzhou (China).
„Reamintim că dosarul a fost depus ca «memorial al Primului Război Mondial», iar experţii independenţi ai UNESCO au recomandat, în 2018, recunoaşterea valorii sale universale. Tot în 2018, Comitetul Patrimoniului Mondial, la cea de-a 42-a sesiune, a hotărât să suspende pentru doi ani includerea siturilor asociate cu conflicte istorice recente, pentru ca experţii să analizeze dacă memorialele de război sunt în acord cu principiile UNESCO”.
Trei grupuri de experţi independenţi au recomandat, în urmă cu câteva luni, ca, de acum încolo, să nu mai fie acceptat în UNESCO niciun dosar cu monumente asociate unui război, a mai spus Weber.
„Mereu am atras atenţia că există riscul să ne trezim din nou în situaţia de a vedea dosarul «Brâncuşi» amânat. Guvernul României este cel care are atribuţii în relaţia directă cu UNESCO. Noi, comisia, suntem doar un organism legislativ şi consultativ”.
El a continuat: „Înţeleg că abia acum reprezentanţii României fac demersuri pentru ca decizia atât de tranşantă să fie reanalizată, dar mă tem că este cam târziu. România putea încerca din timp să nuanţeze punctul de vedere categoric al experţilor şi să solicite să se ţină seama şi de valoarea artistică a operei, nu doar de încadrarea acesteia la categoria «memoriale de război». Consider că totul se face pe ultima sută de metri şi pe genunchi, deşi se ştia realitatea de multă vreme. Este dezamăgitor şi ruşinos că singura operă monumentală a lui Constantin Brâncuşi ajunge în situaţia ingrată de a fi abordată doar ca un memorial de război, nu ca o operă cu valoare universală excepţională, pentru că autorităţile române au fost impasibile şi, din nou, nu şi-au făcut temele la vreme”.
Pe 25 iulie, în cadrul celei de a 44-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial, va fi discutată şi situaţia dosarului Rosia Montană.
Ansamblul Brâncuşi a fost inclus în 1991 pe lista tentativă a UNESCO.
Potrivit site-ului Institutului Naţional al Patrimoniului, ansamblul de la Târgu-Jiu este o capodoperă a geniului creator uman, datorată unuia din promotorii de frunte a artei moderne. Ansamblul realizat în România este singura lucrare de artă monumentală de amploare creată de Constantin Brâncuşi, care avea la data conceperii ansamblului (1935 – 1936) o recunoaştere mondială.
Întregul ansamblu monumental este un omagiu adus eroilor căzuţi în timpul Primului Război Mondial. Componentele ansamblului sunt situate de-a lungul arterei de circulaţie „Calea Eroilor”, având o lungime de 1,5 kilometri, cu orientarea generală est-vest. Componentele ansamblului sunt: Masa tăcerii – situată în grădina publică, lângă malul râului Jiu, realizată în 1938 din piatră (calcar de Bampotoc) şi înconjurată de 12 scaune de piatră rotunde (în forma de clepsidră) -, Aleea scaunelor – 24 scaune din piatră, pătrate (în formă de clepsidră), dispuse de o parte şi de alta a aleii, în grupuri de câte trei, fac legătura între grupul Mesei tăcerii şi Poarta sărutului, situată spre est, la intrarea în parc, fiind realizată între 1937 şi 1938 -, Poarta sărutului – un portal de mari dimensiuni din travertin, fiind realizat între 1937 şi 1938 – şi Coloana – situată în parcul cu acelaşi nume, considerată în general componenta cea mai importantă a ansamblului.
Axa „Calea Eroilor” are o lungime de circa 1,8 kilometri. Aceasta a fost realizată cu fonduri alocate de Liga Naţională a Femeilor Române din Gorj, condusă de Arethia Tătărescu, soţia premierului liberal Gheorghe Tătărescu.
Constantin Brâncuşi, născut pe 19 februarie 1876, în localitatea Hobiţa, judeţul Gorj, şi decedat pe 16 martie 1957, la Paris, este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Mai puțin de 100 de km de șosele rapide inaugurați în 2025 în România, jumătate cât în 2024. Autorităţile, optimiste pentru 2026
Mai puțin de 100 de km de șosele rapide inaugurați în 2025 în România, jumătate cât în 2024. Autorităţile, optimiste pentru 2026 România încheie anul 2025 cu aproape 100 de kilometri de drumuri de mare viteză în plus, deşi în ianuarie erau în lucru de şase ori mai mulţi. Realizările sunt la jumătate faţă de […]
CCR, undă verde noilor taxe locale 2026: Sunt vizate impozitele pe locuinţe, terenuri, maşini şi dividende și unele tarife pentru colete. Sesizarea AUR, respinsă
CCR, undă verde noilor taxe locale 2026: Sunt vizate impozitele pe locuinţe, terenuri, maşini şi dividende și unele tarife pentru colete. Sesizarea AUR, respinsă Curtea Constituțională a României (CCR) a respins miercuri, 10 decembrie 2025, contestația AUR privind legea prin care impozitele locale sunt majorate de la 1 ianuarie 2026, pentru care Guvernul și-a asumat […]
Cântatul la cobză, propus printre practicile și tradițiile care ar urma să fie incluse în UNESCO. România și Moldova au depus un dosar comun
Cântatul la cobză, propus printre practicile și tradițiile care ar urma să fie incluse în UNESCO. România și Moldova au depus un dosar comun Este propus printre practicile și tradițiile care ar putea fi incluse în Patrimoniul cultural imaterial al umanității cântatul la cobză. Experții UNESCO se reunesc la New Delhi, unde până în data […]