Aniversare tristă

    Peste doar câteva zile, la 1 ianuarie 2012, moneda unică europeană – Euro împlineşte un deceniu de existenţă. Aniversarea nu este, aşa cum iniţiatorii proiectului Euro s-ar fi aşteptat la lansarea lui, una veselă, triumfală, fastuoasă, o aniversare demnă de un simbol al Uniunii Europene. Pentru că, da, moneda euro este un astfel de simbol. Euro a fost gândită nu numai ca un vector de dezvoltare economică, ci şi ca un element al identităţii Uniunii Europene, un pas în plus pe drumul spre crearea unei construcţii politice şi economice (Uniunea Europeană) cu adevărat integrată şi omogenă. La 10 ani de la lansare nu numai că moneda Euro nu creează coeziunea statelor şi a cetăţenilor care o folosesc în mod curent, dar a devenit chiar un element de discuţii contondente şi chiar de dezagregare.
Aniversarea vine pe fondul unei crize prelungite care pune sub semnul întrebării existenţa Euro, chiar dacă liderii europeni nu contenesc în a clama virtuţile monedei unice. „Mai multe oportunităţi, preţuri stabile pentru consumatori, mai multă siguranţă pentru companii şi pieţe”, aşa este lăudată Euro pe site-ul Comisiei Europene. Dar criza prin care trece acum Europa, al doilea val am putea spune, are printre cauzele primordiale tocmai moneda unică europeană. Privind din această perspectivă am putea spune: „Halal stabilitate, halal siguranţă pentru companii şi pieţe!” Criza actuală a fost declanşată de datoriile Greciei. Îi urmează Italia, Portugalia, Spania. Vorbim despre datoriile suverane ale statelor. E drept că acestea au fost umflate în contextul primului val al crizei de transferarea la datoria publică a unor credite neperformante ale băncilor europene în ideea salvării acestora. Da, dar unele dintre împrumuturile problemă au fost acordate şi statelor,  mai ales celor din zona Euro. De ce? Pentru că agenţile de rating, despre a căror probitate şi metode de calcul al riscurilor se discută în ultimul timp la modul negativ, dar asta este o faţetă a crizei pe care nu o detaliem acum, au acordat calificativul maxim AAA aproape tuturor statelor care folosesc moneda unică europeană, fără a verifica starea exactă a economiilor lor. Au dat acest calificativ doar pentru că statele declanşatoare ale acestui al doilea val al crizei se aflau în Uniunea Monetară, deci pentru că folosesc euro în locul unei monede naţionale şi agenţiile de rating au presupus (asta apropo de metodele prin care se stabilesc ratingurile, cu presupuneri!) că toate aceste ţări îndeplinesc criteriile de convergenţă economică stabilite prin tratatul de la Maastricht. Dar Grecia, de exemplu, s-a descoperit acum, a minţit Comisia Europeană încă de la început, ea neîndeplinind aceste criterii. Şi nici celelalte state cu probleme în zona Euro nu sunt cu mult mai breze. Dacă agenţiile de rating au fost încrezătoare în onestitatea statelor membre ale Uniunii Monetare privind performanţele lor economice şi nu au mai verificat datele deşi asta este însăşi raţiunea lor de a fi, băncile au acordat credit agenţiilor de rating şi pe baza ierarhiilor comunicate de acestea, încrezătoare, au acordat împrumuturi statelor problemă. Acesta este lanţul slăbiciunilor care are la bază, deşi pare greu de crezut, însăşi existenţa Euro.
Nu vreau să spun că moneda unică nu a fost gândită în mod onest, cu un rol important în crearea identăţii europene sau a stabilităţii pieţelor şi companiilor. Spun doar că aplicarea unei teorii bune s-a făcut defectuos şi, din păcate, o idee bună este acum de-a dreptul contestată. Şi dacă ne gândim că majoritatea agenţiilor de rating vin de peste ocean, că SUA au fost mereu nemulţumite de refuzul europenilor de a-şi subordona sistemul bancar celui american… vedem cumva un nou lanţ al slăbiciunilor, mai degrabă o teorie a conspiraţiei?
Anca DINICĂ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI