Angajații de la Ambulanță vor primi un spor de 25%: Anunțul ministrului Tătaru
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a anunțat, în cursul serii de vineri, în ședința de guvern, că angajații de la Ambulanță vor primi un spor de 25%, după protestele din ultimele săptămâni. Tot în ședința condusă de
Ludovic Orban, a anunțat că este pusă la punct și o HG pentru strategia de vaccinare anti-COVID-19.
”Suntem pregătiţi. Avem şi o HG şi o OUG. Din discuţiile pe care le-am avut cu Ministerul Finanţelor, am preluat observaţiile, iar acel spor de 25% pe care l-am discutat cu Sindicatul Ambulanţa se va alinia, se va completa cu cel de 55% pe care-l aveau şi vor avea un spor de 80%.
Avem o Hotărâre de Guvern pentru strategia de vaccinare, suntem pregătiți.”, a spus Nelu Tătaru.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Când vor fi alimentate și activate cardurile pentru prima de carieră didactică: Cine beneficiază de cei 1.500 lei
Când vor fi alimentate și activate cardurile pentru prima de carieră didactică: Cine beneficiază de cei 1.500 lei Beneficiarii eligibili pentru prima didactică, care nu au primit încă cei 1.500 de lei net, pot activa măsura de sprijin până la 14 decembrie 2026, a anunțat marți, 3 noiembrie 2026, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Cardurile […]
Sindicatele avertizează: România ar putea ajunge la proteste de stradă și chiar la grevă generală dacă salariul minim rămâne blocat
Sindicatele avertizează: România ar putea ajunge la proteste de stradă și chiar la grevă generală dacă salariul minim rămâne blocat Negocierile privind stabilirea salariului minim brut pentru anul 2027 riscă să se transforme într-un nou conflict între sindicate, Guvern și reprezentanții mediului de afaceri. Blocul Național Sindical (BNS) solicită majorarea salariului minim la 4.652 de […]
VIDEO | S-a deschis circulația rutieră pe loturile 3 și 4 ale autostrăzii A0 Nord: Șoferii au acum legătură directă între A3 și A2
S-a deschis circulația rutieră pe loturile 3 și 4 ale autostrăzii A0 Nord: Șoferii au acum legătură directă între A3 și A2 Circulaţia pe loturile 3 şi 4 ale A0 Nord a fost deschisă miercuri, 4 noiembrie 2026, șoferii având acum legătură directă între A3 și A2. Inaugurarea a fost iniţial anunţată pentru 26 octombrie […]
