ANCPI grăbește înregistrarea gratuită a imobilelor în 2018, în evidențele de cadastru și carte funciară
ANCPI grăbește înregistrarea gratuită în 2018 a imobilelor, în evidențele de cadastru și carte funciară
Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a înregistrat, prin Programul naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023 (PNCCF), 587.013 de imobile, dintre care 192.606 în anul 2016 şi 386.298 în anul 2017, informează vineri ANCPI.
„În 2018, ANCPI va grăbi înregistrarea gratuită a imobilelor în evidenţele de cadastru şi carte funciară. Astfel, datorită funcţionării instituţiei în regim de autofinanţare, suma alocată fiecărei primării va creşte la 155.000 de lei, iar autorităţile locale vor putea semna contractele de finanţare cu oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară (OCPI) de la sfârşitul lunii ianuarie”, spun reprezentanţii ANCPI.
Prin Programul naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023 (PNCCF), în anul 2017, ANCPI a semnat, prin oficiile teritoriale, contracte de finanţare cu peste 2.000 de primării din mediul rural. Astfel, fiecare comună care a reuşit să încheie contracte de prestări servicii cu persoane fizice şi juridice autorizate a primit 150.000 de lei pentru realizarea lucrărilor de cadastru general, gratuit pentru cetăţeni.
Totodată, în 2017 ANCPI a publicat lista celor 660 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT) din mediul rural, în care vor începe lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor la nivelul întregului UAT, care vor fi achitate din fonduri europene, în cadrul
Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020.
În 2018, ANCPI va demara procedurile pentru scoaterea la licitaţie a imobilelor din cele 660 de comune, care vor fi înregistrate în evidenţele de cadastru şi carte funciară cu ajutorul fondurilor europene, urmând ca acestea să fie împărţite în trei loturi.
În prezent, din totalul de 3.181 de UAT-uri din România, 38 de comune sunt cadastrate integral, iar în alte 189 de comune se desfăşoară lucrări de cadastru general la nivel de UAT. Totodată, au fost finalizate lucrările în 1.785 de sectoare cadastrale din 582 de UAT-uri şi sunt în desfăşurare lucrări de cadastru general în 15.195 de sectoare cadastrale din 1.741 de UAT-uri.
PNCCF este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, dar şi din fonduri externe obţinute prin Programul Operaţional Regional, în cuantum de aproximativ 312 de milioane de euro. În cadrul acestui proiect, o altă sursă de finanţare poate fi bugetul local.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
O categorie de vehicule ar putea scăpa de plata rovinietei. Schimbările propuse Vehiculele destinate exclusiv transportului stupilor ar putea fi exceptate de la plata rovinietei. Un proiect de lege depus în Parlament prevede eliminarea acestei taxe pentru apicultorii care practică stupăritul pastoral și își deplasează stupii în diferite zone, în funcție de perioadele de înflorire. […]
Modificări la programul „Noua casă”: Tinerii sub 35 de ani ar putea cumpăra locuințe cu un avans de 5%, pentru credite de până la 140.000 de euro
Modificări la programul „Noua casă”: Tinerii sub 35 de ani ar putea cumpăra locuințe cu un avans de 5%, pentru credite de până la 140.000 de euro Tinerii din România care nu au împlinit încă 35 de ani ar putea cumpăra o locuință prin programul „Noua casă” cu un avans minim de 5%, inclusiv pentru […]
Credite declarate scadente anticipat: ÎCCJ clarifică ce dobânzi pot fi cerute de la consumatori
Credite declarate scadente anticipat: ÎCCJ clarifică ce dobânzi pot fi cerute de la consumatori Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit că, în cazul creditelor declarate scadente anticipat, creditorii pot include în datoria exigibilă dobânda remuneratorie acumulată și ajunsă la scadență până la momentul declarării scadenței anticipate, dar nu și dobânda aferentă perioadei […]
