Actualitate

ANAF vine în sprijinul medicilor: Broșură și seminarii pentru fiscalizarea corectă a veniturilor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

ANAF vine în sprijinul medicilor: Broșură și seminarii pentru fiscalizarea corectă a veniturilor

În contextul derulării unui nou program de conformare, Agenția Națională de Administrare Fiscală  a publicat o broșură dedicată medicilor, la nivel national, care vizează medicii înregistrați sub forma cabinetelor medicale independente sau ca persoane fizice independente, care au venituri din asistență medicală sau stomatologică.

Activitățile clinicilor medicale sunt scutite de TVA, conform Codului fiscal. Totuși, rapoartele de inspecție fiscală ale ANAF din ultimele luni ne arată că cele care au și alte activități se confruntă cu o situație specială: nu mai beneficiază de scutire.

“Un exemplu recent vizează activitatea unei clinici medicale care oferă și activități estetice. ANAF a reîncadrat din perspectiva TVA veniturile obținute din consultațiile medicale deși, conform legii, sunt scutite de TVA. Fiscul consideră, în acest caz, că ar trebui să se plătească TVA de 19%”, a declarat Luisiana Dobrinescu, avocat, managing partner Dobrinescu Dobrev SCA.

Broșura cuprinde informații cu privire la obligațiile fiscale, din punct de vedere al impozitului pe venit și al contribuțiilor sociale obligatorii, precum și precizări privind depunerea Declarației Unice (D212), depunerea Declarației anuale de venit (D204), precum și precizări privind stabilirea venitului net anual impozabil.

Această broșură se adresează tuturor celor care au avut în anul 2024 și obțin în continuare venituri din prestarea activităților de asistență medicală/stomatologică, în mod individual sau într-o formă de asociere.

ANAF invită contribuabilii interesați să participe la seminarele web ce se vor organiza în data de 15.05.2025 și în data de 21.05.2025, în cadrul cărora se vor prezenta informații utile privind modul de completare și depunere a Declarației Unice (D212) de către persoanele care au realizat în anul 2024 și/sau realizează și în acest an venituri din prestarea activității de asistență medicală sau stomatologică.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Tot mai multe adolescente, ajunse la spital din cauza genelor false: Lipiciul poate provoca leziuni pe viață. Medicii trag un semnal de alarmă

Ioana Oprean

Publicat

în

Tot mai multe adolescente, ajunse la spital din cauza genelor false: Lipiciul poate provoca leziuni pe viață. Medicii trag un semnal de alarmă Mai multe adolescente din România au ajuns la camerele de gardă cu probleme grave la ochi, după ce au folosit gene false aplicate cu lipici cumpărat online sau din magazine de tip […]

Citește mai mult

Actualitate

Aproape 570 de milioane de lei, pentru noi proiecte finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”: Pe listă este și un proiect din Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 570 de milioane de lei, pentru noi proiecte finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”: Pe listă este și un proiect din Alba Ministrul Dezvoltării,Cseke Attila, a semnat 45 de noi contracte de finanțare, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 569.752.690,82 de lei. Proiectele au în vedere modernizarea […]

Citește mai mult

Actualitate

Vreme schimbătoare în România în următoarele săptămâni: maxime de până la 12 grade și minime de -6 grade în Transilvania. Prognoza meteo actualizată

Bogdan Ilea

Publicat

în

Vreme schimbătoare în România în următoarele săptămâni: maxime de până la 12 grade și minime de -6 grade în Transilvania. Prognoza meteo actualizată Meteorologii ANM au actualizat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Astfel, în perioada 09-22 februarie regimul termic urmează să fie deosebit de oscilant, la nivelul întregii țări, cu perioade în care vremea […]

Citește mai mult