Actualitate

ANAF: Din 2019, pachetele de țigări și tutun vor fi marcate cu un identificator unic

Ioana Oprean

Publicat

în

Pachetele de ţigarete şi tutun de rulat vor fi marcate cu un identificator unic, pentru a permite urmărirea fiecărui produs din momentul producerii până în momentul vânzării către primul distribuitor de retail, a anunţat Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF), printr-un comunicat de presă, remis, miercuri, 31 ianuarie.

Petrecerea Divorțaților

Măsura se va aplica din data de 20 mai 2019 şi a fost prevăzută într-o directivă europeană transpusă în legislaţia naţională prin Legea nr. 201/2016.

Pentru produsele din tutun, altele decât ţigaretele şi tutunul de rulat, marcarea se va face începând din 20 mai 2024.

„Înainte de introducerea în circuitul de vânzare cu amănuntul, toţi operatorii economici implicaţi în comerţul cu produse din tutun, inclusiv producătorul, au obligaţia de a înregistra intrarea tuturor pachetelor unitare aflate în posesia lor, precum şi toate mişcările intermediare şi ieşirea finală a pachetelor unitare din posesia lor, conform Legii nr. 201/2016. Această obligaţie poate fi îndeplinită prin marcarea şi înregistrarea ambalajelor sub formă agregată, precum cartuşe, baxuri sau paleţi, dacă se asigură urmărirea şi asigurarea trasabilităţii tuturor pachetelor unitare”, informează ANAF.

În decembrie 2017, Comisia Europeană a informat statele membre despre faptul că legislaţia secundară privind sistemul de trasabilitate a tutunului a fost adoptată.

Având în vedere importanţa deosebită pe care o are crearea unui sistem unic funcţional în toate statele membre, pentru urmărirea şi monitorizarea produselor din tutun, Comisia Europeană organizează patru întâlniri regionale privind aspecte de implementare a sistemului de trasabilitate şi elementele de securitate pentru produsele din tutun.

La a doua întâlnire regională, ce va avea loc în data de 15 februarie 2018, la Bucureşti, au fost invitate să participe autorităţile responsabile din şapte state membre: Austria, Cehia, Ungaria, Lituania, Polonia, România şi Slovacia. Întâlnirea este organizată de Comisia Europeană – DG SANTE şi Ministerul Sănătăţii.

Fiecare stat membru poate numi până la zece reprezentanţi ai părţilor interesate din sectorul economic pentru a participa la sesiunea publică.

sursa: agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Ninge pe Transfăgărășan: Se acționează cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant. Cum va fi vremea la sfârșit de săptămână

Ioana Oprean

Publicat

în

Ninge pe Transfăgărășan: Se acționează cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant. Cum va fi vremea la sfârșit de săptămână Ninge joi noaptea pe Transfăgărășan, în zona înaltă a județului Argeș. Drumarii acționează cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant pe DN7C, au anunțat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri București. Vremea se menţine […]

Citește mai mult

Actualitate

Anunțul făcut de Ministerul Finanțelor: Acciza la motorină este redusă cu 25% cu încă două săptămâni, în perioada 16–31 octombrie 2026

Bogdan Ilea

Publicat

în

Anunțul făcut de Ministerul Finanțelor: Acciza la motorină este redusă cu 25% cu încă două săptămâni, în perioada 16–31 octombrie 2026 Ministerul Finanțelor a anunțat, joi, prelungirea cu încă două săptămâni, în perioada 16–31 octombrie 2026, a reducerii temporare cu 25% a accizei pentru motorina standard, în urma celei mai recente evaluări bilunare prevăzute de […]

Citește mai mult

Actualitate

Industria României, în picaj: Producția a scăzut cu 3,4% în primele opt luni din 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Industria României, în picaj: Producția a scăzut cu 3,4% în primele opt luni din 2026 Industria prelucrătoare trage în jos producția industrială a României, cu un declin de 4,4% în perioada ianuarie–august. În august, scăderea lunară a ajuns la 12,6% pe serie brută, deși datele ajustate sezonier indică o revenire modestă. Producția industrială a României […]

Citește mai mult