ANAF dă jos milităria din pod! 150.000 de controale pe întreg teritoriul țării, până la finalul acestui an
Noul președinte ANAF, Mirela Călugăreanu, a declarat că începe o campanie de controale pe întreg teritoriul țării, acestea vizând evaziunea fiscală și munca nedeclarată, denumită și „la negru”. Anunțate încă de săptămâna trecută de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, controalele inspectorilor ANAF vor fi în număr de aproximativ 150.000.
Numărul de controale este extrem de mare, iar efectivele de angajaţi ANAF care vor fi implicaţi în aceste verificări, ce vor fi derulate şi în colaborare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă, vor fi semnificative.
Campania de controale ANAF a început deja, verificările fiind de scurtă durată, 1-3 zile, cu un puternic accent pe prevenţie. „Va fi Fiscul în stradă. Începem acţiunile de combatere, iar aceste verificări vizează un număr semnificativ de contribuabili. Vom controla şi evaziunea, dar şi munca nedeclarată, împreună cu cei de la ITM. Vom merge pe verificări punctuale, de 1-3 zile, nu de durată. Facem analiză de risc, verificări inopinate şi prevenţie, în vederea corectării declaraţiilor. În 1-3 zile vedem ce a greşit şi poate veni să îşi corecteze declaraţia şi să plătească. Vom face 150.000 de verificări până la finalul anului”, a declarat preşedintele ANAF, Mirela Călugăreanu.
sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Proiect de lege, discutat în Parlament
Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Proiect de lege, discutat în Parlament Șoferii din România care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru […]
Pensii în 2026: Cum poate fi dovedită vechimea dacă lipsește carnetul de muncă Carnetul de muncă a dispărut, firma s-a desființat, iar anii lucrați par să se fi pierdut în arhive. Există însă soluții legale pentru reconstituirea vechimii și recuperarea dovezilor necesare la pensionare. Pentru mulți români care se apropie de pensionare, lipsa carnetului de […]
Nume derivate din Dumitru care se sărbătoresc de Sfântul Dumitru 2026 Sfântul Dumitru se sărbătoreşte pe 26 şi 27 octombrie, zi în care mulţi români îşi serbează onomastica. Creştinii îl cinstesc pe Sfântul Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, dar și pe Sf Dimitrie cel Nou. De Sfântul Dumitru, 331.485 de români îţi serbează ziua de […]
