ANAF: CONTROALE de amploare la operatorii economici
Începând cu 15 martie, Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF vor desfăşura acţiuni de control tematic privind respectarea de către operatorii economici a obligaţiei de dotare cu aparate de marcat cu jurnal electronic.
Acţiunea este determinată de faptul că cererea de achiziţionare de aparate de marcat cu jurnal electronic a înregistrat un declin accentuat în perioada decembrie-februarie, iar vânzările s-au diminuat drastic.
„În luna februarie comparativ cu luna ianuarie, ritmul de atribuire a seriilor fiscale a scăzut cu cca 30%, iar cel de instalare a aparatelor de marcat cu jurnal electronic a scăzut cu cca 11%. La nivelul majorităţii distribuitorilor autorizaţi şi a unităţilor acreditate pentru comercializare există stocuri de aparate de marcat noi şi nu mai sunt semnalate dificultăţi legate de lipsa capacităţii de instalare a unităţilor de service. Mai mult decât atât, solicitările de instalare şi punere în funcţiune a noilor aparate de marcat, au scăzut chiar şi în cazul aparatelor achiziţionate deja, sau pentru care au fost achitate avansuri (sunt semnalate numeroase situaţii în care aparatele sunt lăsate de utilizatori în custodie în depozitele distribuitorilor)”, se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii ANAF precizează că ICI Bucureşti a emis avize tehnice favorabile, iar MFP a emis autorizaţii de distribuţie, pentru toate tipurile de aparate de marcat, inclusiv pentru cele destinate activităţilor economice în care sunt utilizate modele dedicate, respectiv taximetrie, mari retaileri, schimb valutar, comerţ cu carburanţi ( 87 modele existente pe piaţă).
„Termenele de intrare în legalitate pe care le vor stabili inspectorii ANAF, potrivit legii prevenţiei, vor fi scurte având în vedere faptul că pe piaţă există toate modelele de aparate de marcat necesare utilizatorilor iar în ceea ce priveşte capacitatea de eliberare a seriilor fiscale de către ANAF şi instalarea de către unităţile de service nu au mai fost semnalate dificultăţi sau întârzieri. De asemenea, în termen de 10 zile de la expirarea termenului de intrare în legalitate se va relua controlul şi se vor aplica amenzile prevăzute de lege”, se mai spune în comunicat.
Sursa: dcnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă – 13 martie 2026: Anunț încheiere proiect „Actualizarea în format GIS a planului de amenajare a teritoriului județean Alba”
COMUNICAT DE PRESĂ 13.03.2026 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Anunț încheiere proiect „ACTUALIZAREA ÎN FORMAT GIS A PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEȚEAN ALBA” Proiectul „ACTUALIZAREA ÎN FORMAT GIS A PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEȚEAN ALBA”, Cerere de finanțare nr. C10-I4-6/16.05.2022, Contract de finanțare nr. 129189/16.11.2022, Componenta C10-Fondul Local, Investiția […]
Anunț finalizare proiect: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” -anunț finalizare proiect- UAT Comuna Bucerdea Grânoasă anunță finalizarea cu succes a proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”, cod proiect F-PNRR-Dotări-2023-2637, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Pilonul VI: […]
Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru Romînia modernă și reformată” Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL” Numele beneficiarului: ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L. ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L., cod de identificare fiscală RO37524136, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2017000759263, cu sediul social în Judetul Mures, oras Sat Livezeni, […]