ANAF a făcut ZECI de plângeri penale în urma unor controale fiscale la persoane fizice derulate în 2018
ANAF a făcut ZECI de plângeri penale în urma unor controale fiscale la persoane fizice derulate în 2018
ANAF a înaintat 26 de sesizări organelor de cercetare penală în urma celor unor controale fiscale la persoane fizice derulate în 2018, a precizat joi Emanuel Băncilă, partener și coordonatorul practicii de controverse fiscale EY România, conform Mediafax.
Autoritățile fiscale din România au realizat peste 400 de verificări și acțiuni de control la persoane fizice în anul anterior, din care 118 s-au soldat cu amenzi în valoare cumulată de 87 milioane de lei.
În comparație, în prima jumătate a acestui an, ANAF a întreprins 377 de verificări la persoane fizice, din care doar 5
3 s-au finalizat cu penalități, însă suma penalităților este deja mai mare decât cea din întreg anul 2018, urcând la 90 milioane de lei, estimându-se o dublare până la finalul anului.
În baza de date a autorității fiscale, actualizată anual, se regăsesc la finalul lui 2018 7.879 de persoane, la care sunt incluse si rudele acestor așa-numite „persoane cu grad de risc ridicat”.
Avute în vedere sunt persoanele fizice care de exemplu au cumpărat proprietăți de peste 150.000 de euro și care potrivit declarațiilor fiscale înregistrează cheltuieli care nu se pot justifica din venituri.
„Orice verificare începe cu un aviz. Din păcate, în cazul persoanelor fizice, nu avem acel termen de pregătire a inspecției fiscale spre deosebire de companii. Odată cu comunicarea avizului se pot cere o serie de documente și să se întocmească declarația unică de patrimoniu. (…) Se urmăresc diferențele semnificative între venituri și cheltuieli. (…) Am avut un caz în care a fost o nuntă faimoasă iar contribuabilul a trebuit să se ducă în presa vremii să facă dovada că a strâns o sumă consistentă ca urmare a organizării evenimentului”, a spus Băncilă.
De la demararea verificării există un termen de 5 zile de depunere a punctului de vedere, după care urmează realizarea raportului de verificare și se intră în faza de contestație. Procedura de verificare durează peste 300 de zile, în timp ce în cazul controalelor fiscal la persoanele juridice procedura ține în medie 140 de zile.
Categoriile de risc detaliate de ANAF sunt: 1) patron bogat, firmă săracă – tratată cu prioritate de autoritățile fiscale; 2) persoane cu patrimoniu semnificativ dar fără activități economice cunoscute – persoane cu activități ilicite, în general; 3) persoane cu venituri volatile – persoane care câștigă din showbiz; 4) alte persoane cu riscuri semnificative – variatna de rezervă la care fiscul poate să apeleze pentru demararea controlului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare
Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite, în contextul eforturilor naționale de reducere a risipei alimentare și de prevenire a toxiinfecțiilor alimentare, un set extins de recomandări tehnice pentru gestionarea corectă a segmentului frigorific […]
Cum va fi VREMEA de Paște 2026: Zile frumoase, de primăvară autentică Meteorologii europeni au actualizat estimările pentru perioada 16 martie – 13 aprilie 2026, realizate de ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, care arată că vremea de Paște 2026 în România va fi frumoasă, de primăvară autentică. Este estimată media săptămânală […]
FOTO | Nadia Comăneci, premiată la Parlamentul European, la 50 de ani de la performanța istorică de la Montreal 1976: „Sportul are puterea să schimbe lumea”
Nadia Comăneci, premiată la Parlamentul European, la 50 de ani de la performanța istorică de la Montreal 1976: „Sportul are puterea să schimbe lumea” Nadia Comăneci, legendă a gimnasticii mondiale și prima sportivă notată cu 10 perfect la Jocurile Olimpice, a efectuat, luni și marți, o vizită oficială de două zile la Parlamentul European, în […]