Amiralul şi căprarul

Începând de astăzi, democrat-liberalii vor intra în „săptămâna patimilor”, pentru că, în acest week-end, vor fi chemaţi să-şi desemneze liderul naţional. Cine şi-a imaginat că alegerile din PDL au să sufle parfum de zână democratică peste un corp obez se înşeală amarnic. Acest scrutin n-o să însemne altceva decât reconfirmarea faptului că, până şi în acest moment, gruparea portocalie are un singur stăpân. Şi acesta nu este Emil Boc! Să nu fim uimiţi dacă în final se vor înfrunta actualul prim-ministru şi Teodor Paleologu. Nu pentru că va fi un tur doi şi celebrul fiu de liberal îl va surclasa pe Vasile Blaga. Paleologu, alături de Emil Boc, seamănă cu Fred Flinstone aşezat lângă Barney. Aproape că-l auzi cum strigă „yabba, dabba, doo”, călărind pe brontozauri. El nu poate lua mai mult de două-trei procente din totalul voturilor. Probabil, fanii desenelor animate imaginate de Hanna şi Barbera se vor gândi să-l răsplătească pentru distracţia pe care le-au oferit-o…
Vasile Blaga, însă, poate lua suficient de multe sufragii, cât să-i ameninţe scaunul lui Boc. Oare vrea Blaga acest lucru? El zice că vrea. Se simte chiar jignit dacă sugerezi cumva că ar avea un plan ascuns de negociere cu gruparea băiatului din Răchiţele. Dar să punem în balanţă jocul din partid. E clar că, dacă nu se supraestima, fostul şef din Vama Borş şi-ar fi putut păstra lejer funcţia de secretar general. Care nu era de colo. Cel puţin la liberal – democraţi, unde „S-G”-ul e chiar mai tare decât preşedintele. El conduce campania electorală, el face şi desface listele de candidaţi, controlează parlamentari, uneori şi miniştri. E o funcţie pentru un om puternic, uns cu toate alifiile. Însă, Blaga a vrut să profite de scăderea popularităţii lui Boc, pentru a-i lua locul la pupitrul de comandă din Aleea Modrogan. A considerat că a sosit vremea pentru a ieşi din anonimat. Sorţii i-au surâs chiar cu mai mult timp înaintea startului campaniei interne. Dar s-a dovedit un zâmbet amăgitor al Zeiţei Fortuna. Pentru că, tătucul de la Cotroceni încă nu intrase în joc. Şi când a făcut-o, în jurul Buldogului s-a creat vidul cosmic. Nici partizanii lui cei mai înfocaţi nu mai sunt chiar atât de siguri că-l vor vota…
Mult timp a existat de doi bani speranţă că şeful statului, adevăratul cârmaci, va lăsa membrii de partid să-şi asume democratic o mică reformă, chiar una chinuită şi puţin productivă. O ipotetică accedere a lui Blaga la cârma formaţiunii inventată de Traian Băsescu ar oferi o imagine puţin spălată de petele trecutului şi ceva mai multe şanse pentru alegerile ce bat la uşă. Însă, marele cârmaci nu doreşte acest lucru. Probabil că el vrea să taie şi să spânzure, în continuare, după bunul plac în partidul ce-l ţine în mână ca un satrap. Altfel cum s-ar putea explica jignirile cu adresă directă către fostul şef de la Interne? Nu numeşti un om căprar, chiar dacă-ţi este subordonat politic. Şi apoi, dacă aceasta este singura lui calitate, cea de căprar, de ce nu l-ai lăsa să se bată în luptă dreaptă cu un actual şef de partid, ale cărui acţiune şi reacţii te pot duce cu gândul la un… mormoloc? Căprar versus mormoloc! Îi pui faţă în faţă şi cel mai bun să câştige! Oricum, din afara formaţiunii, lucrurile se văd cam aşa: dacă un căprar nu-i atât de autoritar să comande dihai regimentul de oportunişti cantonat în garnizoana portocalie, atunci un buldog ar şti să ţină turma laolaltă. În orice caz, dacă democrat-liberalii se vor afla multă vreme sub atenta supraveghere a amiralului, toate figurile reprezentative au să aibă nume de animăluţe şi imagine de papiţoi.
Trecând peste toate aceste amănunte nesemnificative, care ţin de bucătăria internă a unei formaţiuni politice ce n-ar trebui să ne preocupe, altceva ne îngrijorează. Preşedintele României, cel ales să reprezinte întreg poporul, încearcă să pună mâna pe timona unui partid. Asta şi pentru faptul că Legea fundamentală a ţării le impune preşedinţilor doar să nu fie membri de partid. Atât şi nimic mai mult! Nu se pomeneşte acolo de faptul că şeful statului n-ar putea conduce o formaţiune politică, chiar şi din umbră. Or lucrul acesta trădează la Traian Băsescu o logică de tip… Gigi Becali! Altfel spus, dacă tot te-ai născut un exemplar în care Divinitatea a vărsat toate calităţile de lider din lumea asta, cum ai putea permite, ca sub ochii tăi, unii să se joace sfidător de-a şefii de partid, pretinzând că ştiu ce fac. Nu e mai bine să-ţi ţină locul cald unul care, la o adică, să ţi se adreseze, fără să se simtă ofensat cu: „Da, bine, să trăiţi, şefu’!”
Dumitru HENEGAR

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI