Amical FC Hunedoara – FC Unirea Alba Iulia
Considerat cel mai important antrenor din istoria clubului albaiulian, Aurel Şunda se va afla pentru prima dată în postura de adversar al Unirii Alba Iulia, din aprilie 2009, când a fost demis de pe banca tehnică a „alb-negrilor”, care până la urmă au realizat a doua promovare în elită. Un joc de verificare între FC Hunedoara (locul 4 în Seria a 5-a a Ligii a 3-a) şi FC Unirea Alba Iulia, amical prevăzut astăzi de la ora 12.00 pe terenul 2 din baza sportivă „Michael Klein” aduce amintiri speciale şi pentru doi unirişti, portarul şi căpitanul Adrian Pascal, alături de preşedintele executiv Mihai Dăscălescu, ce şi-au început carierele fotbalistice lângă furnale. „Vorbim de un simplu amical, un test care sper să folosească ambelor echipe. Normal însă, când este la mijloc Unirea Alba Iulia, că există sentimente aparte în ceea ce mă priveşte”, a declarat Şunda. Acesta l-a dorit recent pe uniristul Negură (blocat de şefi tocmai când se pregătea să plece în cantonament cu FC Hunedoara) şi săptămâna trecută a învins pe Europa Alba Iulia, scor 3-1 într-un alt duel amical cu o grupare albaiuliană (vezi foto).
Antrenorul Stelian Gherman (căruia i s-au propus alţi foşti deveni, Miheţ şi Dragu) nu va conta în acest joc pe mai vechii indisponibili M. Pistol, I. Grozav şi Bălu (suspect de o ruptură a ligamentelor), urmând a-i testa pe Mădularea (CF Brăila) şi M. Mariş (Unirea Floreşti), în vreme ce alţi nou-veniţi, V. Florea (Farul Constanţa), M. Petrescu (Mureşul Deva) şi A. Ianc (Corona Braşov) deţin şanse sporite de a fi păstraţi în efectiv (dacă vor cădea la un acord cu oficialii divizionarei secunde).
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Andrei Rațiu, o nouă pasă de gol în campionatul Spaniei: „Sonic”, iar în prim-plan Andrei Rațiu a reușit, sâmbătă, 21 februarie 2026, o nouă pasă de gol în campionatul de fotbal al Spaniei. Echipa fotbalistului originar din Alba, Rayo Vallecano, a jucat în deplasare cu Betis Sevilla. Scorul final al partidei a fost 1-1 (1-1) […]
În Divizia A1, Volei Alba Blaj – CSU Medicina Tg. Mureș 3-1, victorie chinuită a campioanei împotriva penultimei clasate În Divizia A1, în etapa a 16-a, Volei Alba Blaj a învins, tot acasă, penultima clasată CSU Medicina Târgu Mureș, scor 3-1 (28-26, 25-21, 22-25, 25-19), mult mai greu decât se aștepta și se menține lider […]
Mihaela Blaga și Lucian Ștefan (Mica Romă Blaj/CSU Alba Iulia), locurile șase la Campionatul Balcanic de sală de la Belgrad
Mihaela Blaga și Lucian Ștefan (Mica Romă Blaj/CSU Alba Iulia) s-au clasat pe locurile șase la Campionatul Balcanic de la Belgrad Mihaela Blaga și Lucian Ștefan, cei doi atleți din Alba, care au participat la Campionatul Balcanic de sală pentru seniori, competiție disputată la Belgrad (Serbia), s-au clasat, fiecare, pe locul 6, în proba de […]