Amenzile pentru nerespectarea restricțiilor Ordonanțelor Militare se ridică la peste 120 de milioane de euro. Banii se vor duce către sistemul medical
Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, a declarat aseară, aproximativ 300.900 de persoane au fost sancționate contravențional, pentru nerespectarea restricțiilor impuse de Ordonanțele Militare. Ministrul a precizat că suma acestora se ridică la peste 600 de milioane de lei (120 de milioane de euro), bani care vor merge către zona medicală și persoanele vulnerabile.
Marcel Vela a mai spus că la sfârșitul lunii mai se va face o analiză și se va decide exact cum vor fi alocați banii, dar ei se vor duce cu precădere către spitalele din România.
“M-am întâlnit cu premierul Ludovic Orban săptămâna trecută la Ministerul Afacerilor Interne şi chiar am discutat despre o situaţie de acest gen, pozitivă şi într-o perspectivă utilă, pentru a folosi aceşti bani doar către zona medicală, către spitalele din România şi, evident, către situaţii în care există persoane vulnerabile”, a declarat Vela
El a reamintit că dacă au fost plătite în 24 de ore, amenzile au fost reduse la jumătate. De asemenea, a apreciat că o proporție relativ mică din rândul celor amendați au contestat amenzile.
Marcel Vela a recunoscut că suma amenzilor poate părea „imensă”, dar a relativizat-o, punând-o în comparație cu cheltuielile mari pe care statul le-a avut cu pregătirile pentru pandemie.
Sub aspect penal, 2.128 de persoane sunt cercetate, majoritatea pentru acte de teribilism sau violențe comise sub influența alcoolului, iar poliția a întocmit 1.673 de dosare penale.
Pe de altă parte, ministrul de interne a precizat că în cazul înlocuirii stării de urgență cu starea de alertă după 15 mai, vor exista în continuare amenzi pentru restricțiile care vor rămâne în vigoare, dar e prematur să indice un ordin de mărime pentru aceste sancțiuni.
Amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut de pe 3 aprilie, acestea fiind cuprinse între 2.000 de lei şi 20.000 de lei, faţă de valorile iniţiale, cuprinse între 100 şi 5.000 de lei. În acelaşi timp, amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei, cât era până la 3 aprilie, la 10.000 de lei, iar maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de lei.
Surse: Digi24, StirilePROTv
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Iranul, amenințare directă la adresa României: „Dacă pune la dispoziție bazele pentru Statele Unite, va echivala cu participarea la o agresiune militară”
Iranul, amenințare directă la adresa României: „Dacă pune la dispoziție bazele pentru Statele Unite, va echivala cu participarea la o agresiune militară” Esmaeil Baghaei, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Iranului, a transmis un mesaj cu ton amenințător la adresa României. Declarația vine în contextul în care, în ultimele 24 de ore, patru […]
Călin Georgescu, refuz de a răspunde la întrebarea „din ce trăiește”: „Dumnezeu ne ține pe toți”. Spune că ar candida din nou la președinție: ”Pentru moșii și strămoșii mei”
Călin Georgescu, refuz de a răspunde la întrebarea „din ce trăiește”: „Dumnezeu ne ține pe toți”. Spune că ar candida din nou la președinție: ”Pentru moșii și strămoșii mei” Călin Georgescu, fostul candidat la președinție, a refuzat să dea un răspuns concret despre sursele sale de venit în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV, catalogând […]
16 martie: 2020: Șase ani de la ziua când România a intrat în stare de urgență. Ce a urmat în pandemia de COVID-19
16 martie: 2020: Șase ani de la ziua când România a intrat în stare de urgență. Ce a urmat Data de 16 martie 2020 rămâne în memoria colectivă drept un moment care a schimbat viața cotidiană a românilor. În urmă cu șase ani, președintele Klaus Iohannis semna actul oficial prin care România intra, pentru prima […]