Rămâi conectat

Actualitate

Amenzile de circulație cresc de la 1 iulie; șoferii ar putea fi sancționați cu până la 2.100 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

De la 1 iulie, pentru a doua oară în acest an, amenzile pentru contravențiile de circulație vor crește. Asta inseamna ca, de la aceasta data, soferii care incalca prevederile Codului rutier vor trebui sa scoata din buzunar chiar si pana la 2.100 de lei. Prima crestere din 2015 a cuantumului amenzilor a avut loc la 1 ianuarie.

amenziUn punct-amenda reprezinta valoric 10% din salariul minim brut pe economie, conform Codului rutier. Avand in vedere ca, de la 1 iulie, salariul minim va fi marit de la 975 la 1.050 de lei, acest lucru va atrage automat si cresterea amenzilor pentru contraventiile rutiere.

Concret, incepand cu data de 1 iulie 2015, un punct-amenda va fi egal cu 105 lei, fata de 97,5 lei, cat este in prezent.

Cresterea salariului minim in doua etape, in anul 2015, este o masura luata de Guvern de la sfarsitul anului trecut, prin Hotararea nr. 1091/2014. Practic, 2015 este al cincilea an consecutiv in care salariul minim este marit. In 2011, cuantumul acestuia era de 670 de lei.

Cea mai mare amenda pentru persoanele fizice va fi de 2.100 de lei

De luna viitoare, cuantumul amenzilor rutiere va fi cuprins intre 210 si 2.100 de lei, in cazul persoanelor fizice. Persoanele juridice vor putea fi sanctionate cu sume cuprinse intre 2.205 si 10.500 de lei.

Conform Codului rutier, sanctiunile sunt stabilite pe clase, in functie de gravitatea faptelor si de pericolul social pe care acestea il prezinta. Amenzile din clasele I-IV de sanctiuni sunt aplicabile persoanelor fizice, iar cele din clasa a V-a de sanctiuni sunt aplicabile strict persoanelor juridice.

Mai precis, clasele de sanctiuni sunt urmatoarele:

  • clasa I: 2 sau 3 puncte-amenda;
  • clasa a II-a: 4 sau 5 puncte-amenda;
  • clasa a III-a: de la 6 la 8 puncte-amenda;
  • clasa a IV-a: de la 9 la 20 de puncte-amenda;
  • clasa a V-a: de la 21 la 100 de puncte-amenda.

Prin urmare, amenzile care se aplica de la 1 iulie vor fi urmatoarele:

  • clasa I: 210 sau 315 lei;
  • clasa a II-a: 420 sau 525 de lei;
  • clasa a III-a: de la 630 la 840 de lei;
  • clasa a IV-a: de la 945 la 2.100 de lei.
  • clasa a V-a: de la 2.205 la 10.500 de lei.

Sursa Avocatnet

(V.N.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Darul de nuntă și de botez se impozitează? Banii câștigați trebuie declarați la ANAF? Care sunt obligațiile fiscale ale românilor?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Darul de nuntă și de botez se impozitează? Banii câștigați trebuie declarați la ANAF? Care sunt obligațiile fiscale ale românilor? În ultimele zile, s-a vorbit în spațiul public despre ideea că banii primiți în dar la nunți și botezuri ar putea fi impozitați. Din cauza acestor zvonuri, ANAF a venit cu o explicație oficială ca […]

Citește mai mult

Actualitate

Aur, smirnă şi tămâie, leacurile magice aduse Micului Iisus. Recomandări terapeutice

Ioana Oprean

Publicat

în

Aur, smirnă şi tămâie, leacurile magice aduse Micului Iisus. Recomandări terapeutice În sfârşit a venit perioada din an care-mi place cel mai mult. O explozie de viaţă, bucurie, colinde şi… cadouri! Deşi scurtă, are maxim din toate lucrurile bune, pe care şi le-ar putea dori cineva: iubire, iertare, dăruire, compasiune şi voie bună. E vremea […]

Citește mai mult

Actualitate

„Lift pentru Viață”: Blocurile vechi cu trei și patru etaje ar putea fi dotate cu ascensoare! Sunt vizate aproximativ 90.000 de clădiri din întreaga țară

Ioana Oprean

Publicat

în

„Lift pentru Viață”: Blocurile vechi cu trei și patru etaje ar putea fi dotate cu ascensoare! Sunt vizate aproximativ 90.000 de clădiri din întreaga țară Clădirile vechi cu trei și patru etaje ar putea avea ascensor! Senatorul Robert Cazanciuc și deputatul Diana Tușa propun un program național pentru montarea de lifturi în blocurile vechi. Fostul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea