Curier Județean

Amenzi record și controale ample ale polițiștilor din Alba: 10 șoferi lăsați fără permis și peste 1.000 de persoane verificate

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Amenzi record și controale ample ale polițiștilor din Alba: 10 șoferi lăsați fără permis și peste 1.000 de persoane verificate

În perioada 15 – 16 septembrie 2023, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 1.157 de persoane și au fost verificate 778 de autovehicule.

Au fost constatate 274 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 63.355 lei. Au fost retrase 12 certificate de înmatriculare și au fost reținute 10 permise de conducere.

Au fost efectuate 457 de testări privind consumul de alcool și droguri, iar polițiștii au constatat 12 infracțiuni.

Acțiunile desfășurate au avut și o componentă informativ- preventivă prin care polițiștii le-au reamintit conducătorilor auto noile modificări legislative în materie penală.

Conducătorii auto au fost conștientizați în legătură cu riscurile reprezentate de conducerea autovehiculelor sub influența alcoolului sau a drogurilor și au fost informați în legătură cu modificările legislative recente, care se referă la faptul că persoanele care conducând fără drept, sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, provoacă accidente rutiere, soldate cu decesul vreunei persoane, vor fi condamnate cu executarea pedepsei. Deci, în cazul acestora nu este posibil ca instanța de judecată să dispună suspendarea executării pedepsei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

INCENDIU la Unirea: Un autocar a fost cuprins de flăcări. Pompierii intervin cu o autospecială și un echipaj de prim-ajutor

Bogdan Ilea

Publicat

în

INCENDIU la Unirea: Un autocar a fost cuprins de flăcări. Pompierii intervin cu o autospecială și un echipaj de prim-ajutor Pompierii din Aiud intervin pentru stingerea unui incendiu ce se manifestă, astăzi, 25 martie 2026, în localitatea Unirea, la un autocar. Potrivit ISU Alba, secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu in loc. […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Király Naomi, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026: Pentru a doua oară consecutiv pe locul I în Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Király Naomi, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026 Király Naomi, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, a obținut o performanță școlară deosebită.  Ea s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026. „Felicitări elevei Király Naomi, din […]

Citește mai mult

Curier Județean

Alba Iulia are Skepsis 2026 – Stagiunea cu Skepsis, APOLLO și Zilele Medievale ale Bălgradului, obiectivele pentru 2026. Proiectul cadru, la aprobat în Consiliul Local

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia are Skepsis 2026 – Stagiunea cu Skepsis, APOLLO și Zilele Medievale ale Bălgradului, obiectivele pentru 2026. Proiectul cadru, la aprobat în Consiliul Local Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința ordinară de joi, 26 martie 2026, proiectul cadru Alba Iulia are Skepsis 2026, al Asociaţiei Grupul Skepsis, care propune […]

Citește mai mult