Curier Județean

Amenzi pe bandă rulantă la Teiuș de sărbători: Trei persoane, amendate cu sute de lei pentru că nu au respectat legea

Bogdan Ilea

Publicat

în

Amenzi pe bandă rulantă la Teiuș de sărbători: Trei persoane, amendate cu sute de lei pentru că nu au respectat legea

Administrația din Teiuș a anunțat că trei persoane au fost amendate cu sume usturătoare deoarece nu au respectat legile în perioada Crăciunului. 

Mai exact, numitul C.L.A. din Teius, în vârstă de 30 de ani a primit o amendă de 1.000 de lei după ce ,,și-a satisfăcut necestiățile” într-un sens giratoriu. O persoană cu inițialele R.T, în vârstă de 44 de ani, s-a ales cu o amendă de 800 de lei și obligația de a curața imediat zona în care a sacrificat un porc, în timp ce R.B. a primit aceeași sumă amendă după o faptă asemănătoare. 

Primăria din Teiuș a publicat un mesaj în care explică necesitatea respectării regulilor pentru a păstra un oraș civilizat. Mesajul publicat de Primăria Teiuș este următorul: 

Citește și: Bărbat din Câmpeni, REȚINUT după ce s-a apropiat de fosta sa parteneră. Este cercetat după ce a încălcat ordinul de protecție

,,Sărbătorile de iarna înseamnă multă pace, respect, înțelegere pentru cei mai mulți dintre noi! Pentru cei certați cu bunul simt, cu legea, fără respect pentru cei din jur și pentru orasul în care trăiesc, polițiștii locali teiuseni le-au pregatit o surpriza cam neplăcută, dar binemeritata! 

Acționând cu mijloacele specifice, Politia Locala teiuseana a reușit un palmares de Craciun, fiind la datorie ca întotdeauna! Astfel, in data de 19 decembrie a fost depistat numitul C.L.A. din Teius, în vârstă de 30 de ani, care în sensul giratoriu al orașului și-a satisfăcut necesitățile fiind ,,gratulat” cu o amendă de 1000 lei!

In data de 20 decembrie, numitul R.B. din Teius în vârstă de 28 ani  care și-a sacrificat porcul de Ignat pe trotuarul din fata casei a fost ,,premiat ” cu 800 lei și obligația de a curata imediat zona!

Tot cu aceleași sancțiuni a fost ,,felicitat” numitul R.T. în vârstă de 44 ani din Teius, pentru porcul tăiat pe trotuarul public, din dorinta de a nu-si murdari propriile dale din curte!

Pentru un oraș curat și civilizat, pentru siguranța , avem nevoie, alături de sistemele moderne din exploatare, de sprijinul dumneavoastră, al majorității covârșitoare a cetățenilor din Teius și satele apartinatoare, folosind telefonul Poliției Locale 0726/128938 sau 0258/851101-Primaria Teiuș”, se arată în mesajul publicat de Primăria Teiuș.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

20 martie 2026 | Ziua Poliției Române, celebrată la Universitatea din Alba Iulia printr-o activitate interactivă dedicată studenților de la Drept

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Ziua Poliției Române, celebrată la Universitatea din Alba Iulia printr-o activitate interactivă dedicată studenților de la Drept Ziua Poliției Române va fi celebrată la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, printr-o activitate interactivă dedicată studenților de la specializarea Drept.  Evenimentul va avea loc vineri, 20 martie 2026, între orele 10.00 și 12.00, în Amfiteatrul […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Dezvoltare urbanistică accelerată a unei zone anterior agricole dintr-un municipiu din Alba: Case noi, creșă și stadion

Ioana Oprean

Publicat

în

Dezvoltare urbanistică accelerată a unei zone anterior agricole dintr-un municipiu din Alba: Case noi, creșă și stadion Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a oferit, miercuri, 11 martie 2026, detalii despre dezvoltarea urbanistică accelerată a zonei Luncii Ciufudului. „Cu toții știm că exista între Blaș și Tiur o distanță de aproximativ 800 de metri – […]

Citește mai mult

Curier Județean

Alte două proiecte de modernizare a infrastructurii din Sebeș finanțate prin Programul „Anghel Saligny”: Contracte semnate

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Alte două proiecte de modernizare a infrastructurii din Sebeș finanțate prin Programul „Anghel Saligny”: Contracte semnate Ministrul Dezvoltării, Cseke Atilla, a semnat, miercuri, 11 martie 2026, 14 contracte de finanțare, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare totală de 265.184.511,88 de lei. Proiectele au în vedere modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor […]

Citește mai mult