Amenzi în valoare de peste 7.000 de lei aplicate de jandarmi pentru consum de băuturi alcoolice pe domeniul public și tulburarea liniștii publice
Vineri în jurul orei 24.00 un grup de mai multe persoane ce se destindea în fața unui bloc din Sebeș a atras atenția unui echipaj de jandarmi aflat în zonă. Persoanele cu vârste cuprinse între 27 și 42 de ani se răcoreau cu câte o sticlă de băutură alcoolică, fapt pentru care au fost sancționate contravențional cu câte o amendă în valoare de 200 de lei, iar o altă persoană din grup a fost sancționată cu suma de 600 de lei pentru consum de băuturi alcoolice și tulburarea liniștii publice, acesta ascultând muzică la intensitate mare.
Aceștia nu au fost singurii sancționați, în doar 3 zile jandarmii albaiulieni au fost nevoiți să aplice amenzi cuprinse între 200 și 1.500 de lei pentru consum de alcool și tulburarea liniștii publice în localitățile Sebeș, Vinerea și Loman- comuna Săsciori.
Reamintim cetățenilor că, canicula nu este o justificare pentru a consuma băuturi alcoolice pe domeniul public, Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, prevede următoarele:
Constituie contravenție „consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege.
În incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spaţii special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective. Sunt exceptate localurile de alimentaţie publică şi turism, cum sunt: restaurante, baruri şi discoteci.
În locurile publice enumerate se interzice cu desăvârşire consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Motivul pentru care coșarii împart dulciuri pe stradă celor care îi privesc: „Este o tradiție foarte veche”
Motivul pentru care coșarii împart dulciuri pe stradă celor care îi privesc: „Este o tradiție foarte veche” Cea de-a treia ediție a Paradei Coșarilor a avut loc sâmbătă, 16 mai 2026, în Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia. Coșari din toată țara și din străinătate s-au întâlnit în inima cetății. În cadrul evenimentului a fost […]
FOTO | Polițiștii din Alba, activități informativ-preventive pe raza județului în săptămâna 11-15 mai 2026: Au verificat motocicliștii și au vizitat mai multe școli
Polițiștii din Alba, activități informativ-preventive pe raza județului în săptămâna 11-15 mai 2026: Au verificat motocicliștii și au vizitat mai multe școli În săptămâna 11-15 mai 2026, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba au desfășurat activități informativ-preventive, în rândul cetățenilor din județ, dar și în rândul celor care tranzitează județul nostru, potrivit unui comunicat transmis […]
FOTO | ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Două autoturisme s-au lovit pe strada Mărășești
ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Două autoturisme s-au lovit pe strada Mărășești Un accident rutier a avut loc astăzi, 16 mai 2026, la Alba Iulia pe strada Mărășești. Din primele informații disponibile, două autoturisme sunt implicate în evenimentul rutier. Potrivit ISU Alba, detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor […]