Curier Județean

Amenzi în valoare de 4.900 de lei aplicate de jandarmi în weekend

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Gelozia, alcoolul și cheful de ceartă le-au adus în acest sfârșit de  săptămână, mai multor cetățeni din județ, amenzi de la jandarmi în valoare totală de 4.900 de lei.

*Doi bărbaţi au fost sancţionaţi, vineri 7 iunie, pentru că au provocat un scandal într-un loc public. Aceştia se întâlniseră întâmplător în jurul orei 14.00 pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Alba Iulia şi, pe motiv că unul se uitase prea insistent la concubina celuilalt, au început să se certe. Bărbaţii s-au înjurat, jignit şi ameninţat cu acte de violenţă –  totul în văzul trecătorilor –  fiind opriţi într-un final de un echipaj de jandarmerie. Identificaţi ca fiind Marcel S. ( 29 de ani ), din Alba Iulia şi Marcel P. ( 20 de ani ), din Ocna Mureş, aceştia au fost sancţionaţi contravenţional cu câte o amendă în valoare de 200 de lei.

*Tot pentru provocarea şi participarea la un scandal au fost sancţionaţi duminică, 9 iunie, patru tineri din Alba Iulia. La ora 03.40 aceştia se aflau pe strada Livezii din localitate şi, pe fondul consumului de alcool şi a unor neînţelegeri mai vechi s-au înjurat, jignit şi ameninţat reciproc. Anunţat prin apel la 112, un echipaj de jandarmerie a intervenit de urgenţă şi a aplanat conflictul. Cei patru au fost identificaţi ca fiind V.R.C. ( 26 de ani), V.M. ( 25 de ani), O.M ( 38 de ani) şi O.I. ( 36 de ani) şi sancţionaţi cu câte o amendă în valoare de 200 de lei. De asemenea, a fost identificat localul unde cei patru au fost serviţi cu alcool deşi erau în stare vădită de ebrietate, administratorul acestuia şi barmanul fiind sancţionaţi contravenţional cu câte un avertisment scris.

*Gheorghe A. ( 22 de ani)  – din Alba Iulia – a fost sancţionat sâmbătă, 8 iunie, cu amendă în valoare de 200 de lei pentru că a tulburat liniştea şi ordinea publică. Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice pe strada Alexandru Ioan Cuza, în jurul orei 22.00 a cântat şi a strigat, deranjând locatarii din blocurile învecinate.

 *Tot cu câte o amendă în valoare de 200 de lei au fost sancţionaţi sâmbătă Ilie S. ( 24 de ani) şi Andreea T. ( 56 de ani) pentru că au proferat injurii şi expresii jignitoare în public. Şi tot sâmbătă, pentru că nu şi-a supravegheat corespunzător calul şi acesta a intrat pe o proprietate privată, Marcel I. ( 36 de ani ) – din Alba Iulia – a fost sancţionat cu amendă de 100 de lei.

*Cu toate că s-a atras atenţia că echipajele de jandarmerie vor interveni prompt pentru depistarea celor care intră în perimetrul vizibil delimitat al firmelor care lucrează la construcţia autostrăzii Orăştie –Sebeş – Sibiu, vineri, 7 iunie, 6 bărbaţi din Sebeş au ignorat acest avertisment. Astfel, la ora 11.30, aceştia au intrat în incinta unui şantier din zona autostrăzii, cu intenţia de a colecta fier vechi şi a-l valorifica în interes personal. Cei şase au fost surprinşi de un echipaj din cadrul Secţiei de Jandarmi Sebeş şi sancţionaţi cu amendă în valoare totală de 3.000 de lei.

Încă o dată, pentru prevenirea apariţiei unor astfel de fapte, atenţionăm cetăţenii  că zona se află în atenţia echipajelor de jandarmerie, iar acestea vor interveni prompt ori de câte ori se constată apariţia unor încălcări ale legilor în vigoare. De asemenea, reamintim faptul că  “pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile ( … ) societăţilor comerciale (…) ori refuzul de a le părăsi la cererea organelor de ordine” constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 1.500 de lei”, reamintește Cosmin Jurcoveț, purtător de cuvânt al IJJ Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Incendiu la o șură din Poșaga de Sus: Intervin pompierii din Câmpeni și din Turda

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu la o șură din Poșaga de Sus: Intervin pompierii din Câmpeni și din Turda Un incendiu a izbucnit duminică noaptea, în jurul orei 23.00, la o șură din Poșaga de Sus. Intervin pompierii din Câmpeni și din Turda. Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu în cooperare cu Detașamentul Turda în localitatea […]

Citește mai mult

Curier Județean

IPJ Alba, bun de plată: Amendă dată de polițiști, anulată după un accident rutier în sensul giratoriu de la magazinul Ambient

Ioana Oprean

Publicat

în

IPJ Alba, bun de plată: Amendă dată de polițiști, anulată după un accident rutier în sensul giratoriu de la magazinul Ambient Judecătoria Alba Iulia a dispus anularea unui proces-verbal de contravenție prin care un șofer fusese sancționat cu amendă de 1.485 de lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Motoare turate, mașini spectaculoase și adrenalină în Cetatea Alba Carolina! Cum a fost la Cars X Coffee Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Motoare turate, mașini spectaculoase și adrenalină în Cetatea Alba Carolina! Cum a fost la Cars X Coffee Alba Iulia Cea de-a șasea ediție a evenimentului Cars X Coffee Alba s-a desfășurat în perioada 18–20 septembrie 2026, în inima Cetății Alba Carolina, reunind pasionați de mașini, automobile spectaculoase și iubitori ai atmosferei auto. Pe parcursul celor […]

Citește mai mult