Amenzi aplicate de ITM Alba
Ultimele controale ale ITM Alba, derulate în perioada 29 noiembrie – 3 decembrie la 30 de firme din judeţ au scos la iveală 155 de nereguli la aceste societăţi, în domeniul relaţiilor de muncă, sancţionate cu 4 amenzi în valoare de 24.000 de lei pentru munca la negru şi 46 de avertismente. Dintre deficienţele constatate de inspectori amintim: primirea la muncă a persoanelor fără întocmirea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă; primirea la muncă a persoanelor s-a realizat în absenţa fişelor de aptitudine; nu era condusă evidenţa orelor prestate de salariaţi; nu s-a făcut dovada achitării drepturilor salariale prin semnarea statelor de plată sau prin alte documente care să ateste plata acestor drepturi; nu s-au compensat în bani, la încetarea activităţii, concediile de odihnă neefectuate în perioada lucrată; nu s-a negociat un spor la salariu pentru orele prestate în zilele de repaus săptămânal; netransmiterea la ITM Alba a registrului general de evidenţă a salariaţilor, cu modificările intervenite; dosarele personale ale salariaţilor nu conţineau actele necesare angajării. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorii ITM Alba au verificat activitatea a 46 de firme din judeţ, ne-a informat Horaţiu Puiu, inspectorul şef al ITM Alba. La societăţile controlate au fost identificate 80 de deficienţe, motiv pentru care s-au aplicat 20 de sancţiuni: 3 amenzi în valoare de 11.000 de lei şi 17 avertismente. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Ce SUME vor primi în 2026 localitățile din Alba situate în zona Munților Apuseni pentru compensarea reducerilor la impozitele locale
Ce SUME vor primi în 2026 localitățile din Alba situate în zona Munților Apuseni pentru compensarea reducerilor la impozitele locale Banii necesari pentru compensarea cu 50% a taxelor și impozitelor locale în comunitățile defavorizate din zona Munților Apuseni și Biosfera Deltei Dunării sunt prevăzuți în bugetul național, a anunțat, luni, 16 martie 2026, Corneliu Mureșan, […]
FOTO | Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare
Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare În perioada 13–15 martie 2026, la Sala Polivalentă din București, în cadrul Campionatului Național FIRST Tech Challenge România 2026, organizat de Asociația Nație Prin […]
TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia
TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia O tragedie de neimaginat s-a petrecut într-o familie din Alba la sfârșitul săptămânii trecute. Un bebeluș de nici 2 luni a decedat sâmbătă noaptea la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Cazul a fost semnalat luni, 16 […]