Ameninţare nucleară pentru Europa? Fukushima, noul Cernobîl?
Iată că după 45 de ani de la exploziile nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki, Japonia se confruntă din nou cu pericolul atomic. Gravitatea accidentului nuclear de la Fukushima a ajuns la nivelul 6, o singură treaptă pâna la nivelul accidentului de la Cernobîl. Focul care a izbucnit marţi, 15 martie, la reactorul 4 al centralei nucleare de la Fukushima, pe coasta de nord-est a Japoniei, a fost stins, a anunţat operatorul centralei. Cel mai recent bilanţ al poliţiei nipone este de 3.373 morţi, 6.746 dispăruţi şi 1.897 răniţi. Experţii anunţă că gravidele şi copiii sunt cei mai expuşi la pericolul de cancer în urma iradierii. Iar coşmarul continuă: un puternic cutremur cu magnitudinea de 6 s-a produs marţi seară la sud-vest de Tokyo, unde imobilele s-au cutremurat.
Dacă facem o paralelă cu explozia de la Cernobîl vedem că norul radioactiv de la Cernobîl care avea un reactor de 10 ori mai mic decât cel de la Fukushima a parcurs în 24 de ore 1800 de km şi în 10 zile a atins Japonia. Dacă va fi o explozie la Fukushima, în 20 de ore norul radioactiv va atinge prima dată Kamtkhatka şi apoi Rusia şi făcând o paralelă cu Cernobîlul, în 20 de zile în Europa, deci şi România. Cesiul folosit la Fukushima dacă va forma un nor radioactiv sigur că se va pune pe plantele alimentare şi în apă iar în organismul uman în piele, muşchi, grăsime, tendoane, umorile apoase ale ochiului şi mai ales pe glanda tiroidă. Perioada de înjumătăţire a Cesiului radioactiv este de 30 de ani, aproape o jumătate de viaţă de om, pentru unii.
Nu vreau ca o catastrofă nucleară petrecută la mare distanţă să ne găsească nepregătiţi, mai ales că stocurile de medicamente şi materiale sanitare în caz de dezastre sunt inexistente deoarece de mult noi, românii am lăsat garda jos în ceea ce priveşte o lege ce nu a fost abrogată şi anume ce facem în caz de dezastru. Vreau să vă dau câteva sfaturi în caz că norul radioactiv va ajunge în România: adăpostirea în case cu ferestre, uşi şi guri de aerisire bine închise, cu oprirea aerului condiţionat şi oprirea comunicaţiilor telefonice neimportante pentru a fi tot timpul informaţi. Al doilea sfat este protejarea tiroidei deoarece aerul cu particule radioactive pătrunde în organism prin inhalare şi de acolo prin sistemul circulator se va opri la glanda tiroidă. O măsură eficientă este administrarea pastilelor cu iod (iodură de potasiu) care va fi repede absorbit de tiroidă şi nu va lăsa iodul radioactiv să pătrundă în organism şi radioactivitatea va fi eliminată mult mai repede. Administrarea se face înainte cu 48 de ore sau în primele 6 ore de la expunerea la norul radioactiv. La adult doza va fi de 2 tablete pe zi timp de 10 zile, ca doza maximă să nu depăşească 1 gram de iod. La copiii între 3 şi 12 ani 1 tabletă pe zi timp de 10 zile, la copiii între 1-3 luni 1/2 (jumătate) tabletă pe zi în lapte iar la nou născut 1/4 (un sfert) de tabletă în lapte. Efectele secundare ale ingerării de iod sunt gust metalic, greţuri, vărsături. Contraindicaţiile administrării de iod sunt: displaziile tiroidiene, insuficienţă cardiacă, renală, hepatică, boli autoimune.
Acest tratament profilactic se va aplica doar la indicaţia autorităţilor statului sau la indicaţia comisiilor medicale formate în caz de dezastre. Ar fi indicat ca tabletele de iod să existe în fiecare farmacie, să nu se formeze busculade, panică deoarece ele vor exista din belşug.
Nu doresc în nici un caz prin acest articol să creez panică dar vorba proverbului românesc: Paza bună, trece primejdia rea.
Dr. Mircea FRENŢIU
medic primar chirurg
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Cum a prins viață „Masa care Unește” – povestea Alexei Vîlcan, sufletul inițiativei prin care Alba Iulia face din nou istorie
VIDEO | „Masa care Unește” la Alba Iulia: Alexa Vîlcan povestește cum a luat naștere această inițiativă Înaintea evenimentului „Masa care Unește”, care va avea loc în Cetatea Alba Carolina, Albaiulianca Alexa Vîlcan, fondatoarea Bloom The World și inițiatoarea proiectului, a susținut o conferință de presă în această dimineață, împărtășind povestea și viziunea care stau […]
VIDEO | Alba Iulia se pregătește să intre pentru a treia oară în CARTEA RECORDURILOR: A mai făcut-o în 2009 și 2018
Alba Iulia se pregătește să intre pentru a treia oară în CARTEA RECORDURILOR: A mai făcut-o în 2009 și 2018 Alba Iulia se pregătește să intre pentru a treia oară în Cartea Recordurilor, sâmbătă, 13 septembrie 2025, când 10.000 de persoane se vor așeza la „Masa care Unește” în Cetatea Alba Carolina. Precedentele performanțe de […]
VIDEO | O tânără inginer IT din Abrud PREMIATĂ la Digital Diva Awards: Claudia Costea cucerește scena digitală cu primul său premiu important in social media
O tânără inginer IT din Abrud PREMIATĂ la Digital Diva Awards: Claudia Costea marchează primul său succes important în social media Claudia Costea, originară din Abrud, județul Alba, a fost una dintre marile surprize ale galei Digital Diva Awards, desfășurată joi seara, 11 septembrie 2025, la Palatul Bragadiru din București. Tânăra a fost desemnată Best […]