Amenajarea traseelor din Şanţurile Cetăţii – cel mai mare proiect realizat în Alba Iulia după Revoluţie
Primăria şi Consiliul Local Alba Iulia au anunţat finalizarea proiectului privind „reabilitarea Centrului istoric Traseul estic, Traseul sudic, Traseul Nordic Fortificaţia de tip Vauban – Alba Iulia, căi de acces, iluminat şi mobilier urban specific”, aprobat în cadrul Programului Operaţional Regional. Beneficiarii proiectului au apreciat că acesta a fost cel mai mare obiectiv pe care administraţia albaiuliană a reuşit să-l realizeze după Revoluţie, atât din punct de vedere al valorii cât şi al dimensiunilor sale – 58.000 mp suprafaţa platformelor şi capacităţilor amenajate, 38.000 mp – suprafaţa verde. Prin proiect s-au alocat peste 7.000 mp, suprafaţă amenajată pentru amatorii de mişcare, biciclişti şi rolleri. Spaţiile din Şanţurile Cetăţii au devenit astfel locuri adecvate pentru petrecerea timpului liber. Au fost amplasaţi 233 de stâlpi metalici cu corpuri de luminat tip lampadar, 150 de proiectoare, 12 corpuri de iluminat pe sol şi alte corpuri de iluminat, cam aceeaşi cantitate de energie fiind necesară pentru a ilumina Cetatea ca şi pentru a ilumina Grădinile Palatului Versailles, susţin beneficiarii proiectului. Una dintre cele mai complexe lucrări a fost reabilitarea celor trei colectoare principale (canalizarea) construite pe vremea Imperiului austro-ungar. „Acest proiect de reabilitare a şanţurilor Cetăţii s-a născut în urma unui sondaj prin care albaiulienii şi-au exprimat dorinţa de a avea pe unde se plimba, cu alte cuvinte să deschidem Cetatea, să deschidem oraşul interzis. Este o promisiune pe care am făcut-o albaiulienilor şi pe care acum o putem onora. A fost dorinţa noastră ca toate aceste lucruri să prindă viaţă, iar munca ne este răsplătită prin numărul mare de locuitori şi turişti care vin zilnic să se relaxeze în Cetate. Alba Iulia se poate mândri cu valoroasa moştenire istorică, pusă în valoare prin realizarea acestui proiect de proporţii”, a spus Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia ieri, la conferinţa ce a marcat finalizarea proiectului, desfăşurată la Hotel „Parc”. Iniţial, valoare proiectului a fost de circa 12 milioane de euro, însă reprezentanţii Primăriei spun că în final s-a ajuns la o cifră considerabil mai mică datorită scăderii anumitor costuri. Aceasta va fi comunicată în luna iunie, după ce se vor fi încheiat toate plăţile. (I.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]
FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie
Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]