„Am făcut unul dintre cel mai slabe meciuri ale sezonului”, afirmă Gherman
FC Unirea Alba Iulia a pierdut la Piteşti, după un joc încărcat cu evenimente şi implicit echipa albaiuliană a fost întrecută în ierarhie de FC Argeş. „A fost un complex nefericit de împrejurări, s-a accidentat Bucurică, pe Camara a trebuit să-l înlocuiesc şi sistemul defensiv s-a dereglat”, a apreciat antrenorul Stelian Gherman. „Sunt dezamăgit de tot ce s-a întâmplat, eliminările pentru atacuri întârziate, jocul ce nu m-a mulţumit, din păcate. Ne-am dat seama unde suntem exact, ce forţă avem şi în ansamblu a rezultat unul dintre cele mai slabe meciuri ale sezonului. Altă dată, de pildă la Baia Mare puteam pierde la scor după cum ne-am comportat în repriza secundă, iar acum am fost înfrânţi la limită. Sunt convins că la finele campionatului locurile 3 sau 4 pot promova, ţinând cont de problemele vehiculate în cazul Timişoarei şi Bistriţei”, a mai spus principalul unirist, ce a lăudat tânăra echipă piteşteană (un singur jucător – Năstăsie peste 28 ani). „Am vrut să ştergem ruşinea de la Timişoara, am jucat din elan şi tinereţe. Am câştigat 3 puncte importante, pe merit iar victoria de moral ne conferă linişte şi încredere”, a punctat şi Viorel Dumtrescu (FC Argeş). „Am jucat slab la Piteşti, dar totuşi, în inferioritate numerică am avut trei oportunităţi în final şi puteam smulge o remiză”, a punctat Mihai Dăscălescu, preşedintele executiv al Unirii.
Vin în 15 noiembrie banii pe Fabian Himcinschi?
Noile discuţii purtate între FC Unirea şi Empoli FC au dus la promisiunea părţii italiene că va achita cel târziu marţi, 15 noiembrie banii cuveniţi pentru transferul lui Fabian Himcinschi. Altfel, căpitanul unirist Adrian Pascal a făcut iarăşi un joc bun contra „vulturilor violeţi”, dar n-a putut evita un eşec prefigurat din actul întâi. „Recunoaştem că în primele 45 de minute ne-am prezentat modest, dar apoi în repriza secundă, chiar şi în inferioritate am echilibrat jocul şi am dominat sfârşitul”, a spus Pascal, ce şi-a spus punctul de vedere şi în privinţa întârzierii achitării primelor. „A fost probabil şi acesta un factor al eşecului, dar cu siguranţă nu cel principal. Sperăm să se rezolve problemele şi să abordăm cu un moral corespunzător etapa viitoare. Va fi o întâlnire dificilă, lipsesc 3 jucători importanţi şi trebuie să ne despărţim de suporteri într-un mod pozitiv, cu o victorie”, a încheiat cel mai bun portar al seriei vestice.
Dan HENEGAR
Foto Mihai NEACŞU „Obiectiv Argeşean”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii, vineri, bătălie decisivă pentru play-off! Pe „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia, derby „de Alba”
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii, vineri, bătălie decisivă pentru play-off-ul Seriei 7! Pe „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia, derby „de Alba” Antepenultima etapă a sezonului regular din Liga 3 propune două dueluri interesante ale conjudețenelor din Seria 7, asta în condițiile în care CIL Blaj va sta (3-0 […]
CS Ocna Mureș organizează turneu semifinal la volei Under 15 | CSȘ Blaj va juca la Zalău, în competiția dedicată speranțelor CS Ocna Mureș (foto, jos) va organiza, în perioada 20-22 martie, unul dintre cele 4 turnee semifinale ale Campionatului Național de volei masculin Under 15. Oponentele formației conduse de Lucian Victoratos sunt LPS CSȘ […]
FOTO | Locurile 1 și 3 pentru cadeții CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026
Locurile 1 și 3 pentru cadeții CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026 Sportivii CS Unirea Alba Iulia, Bianca Ciontea și Eduard Jelea, pregătiți de antrenorul Alin Moldovan, au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026 – copii, juniori mici și cadeți, desfășurat în perioada 6–8 martie, […]