Actualitate

Alexandru Rafila: Plata serviciilor medicale de către persoanele nevaccinate anti-Covid este exclusă

Ioana Oprean

Publicat

în

Alexandru Rafila: Plata serviciilor medicale de către persoanele nevaccinate anti-Covid este exclusă

După discuțiile dintre partide pe tema certificatului verde, Alexandru Rafila a declarat, marţi, la Palatul Parlamentului, că social-democraţii nu sunt de acord cu propunerea conform căreia persoanele nevaccinate să-și plătească serviciile medicale în cazul în care se infectează cu Covid. Deputatul PSD a adăugat că această variantă este exclusă.

Liberalii au depus un amendament care prevede ca persoanele nevaccinate să plătească tratamentul și serviciile de spitalizare atunci când ajung la urgență din cauza infectării cu Covid-19.

„Nu s-a ajuns la o concluzie referitoare la certificatul verde. Doar vreau să vă spun că proiectul de lege care a fost respins de Senat, în momentul de faţă, are extrem de multe amendamente. Am văzut că sunt chiar 42 de pagini de amendamente pentru un proiect de lege care avea două pagini. Trebuie să le putem discuta, înţelege, în primul rând. Câteva lucruri de principiu: în mod evident, nu am fost de acord şi cred că au înţeles şi partenerii noştri de discuţie că această problemă a plăţii serviciilor medicale de către cei care nu sunt vaccinaţi este exclusă”, a spus Rafila, la Palatul Parlamentului.

El a explicat că această variantă este exclusă şi din punct de vedere medical, pentru că ar accentua şi mai mult problemele legate de prezentarea în spital tardivă a celor care sunt infectaţi cu SARS-CoV-2.

„Noi vrem să-i încurajăm să se prezinte cât mai repede, or asta era evident o barieră şi, de asemenea, am continuat să susţinem punctul de vedere că, în eventualitatea aprobării unui astfel de certificat verde, trebuie să găsim o soluţie, cel puţin pentru o perioadă de timp, testarea să fie gratuită, mai ales că şi logica spune că dacă mâine ar vrea toată lumea să se vaccineze lucrul acesta nu este posibil. Noi am propus 60 de zile, cred că vom rămâne cu această propunere a PSD. Nu s-a intrat în detalii. (…) Oricum 45 şi cu cele 15 până la intrarea în vigoare a legii fac tot 60 de zile”, a completat deputatul PSD.

Rafila mai spune că legea privind certificatul verde COVID trebuie să aibă prevederi clare, transparente şi măsurabile.

„În primul rând, trebuie să înţelegem de ce îl introducem – îl introducem ca să protejăm sănătatea publică, lumea să se infecteze cât mai puţin, instituţiile să funcţioneze, şcolile să funcţioneze şi aşa mai departe, trebuie să existe însă instrumente măsurabile şi atunci trebuie să se ştie când îl introduci, când situaţia epidemiologică o impune şi care sunt criteriile de renunţare la certificatul verde în funcţie de un anumit context epidemiologic. Sunt nişte lucruri care trebuie să fie foarte clare, transparente şi măsurabile şi populaţia să fie informată din timp, nu în momentul în care se iau astfel de decizii”, a afirmat Alexandru Rafila.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum se va schimba regula gărzilor în spitalele din România. Alexandru Rogobete: Rezidenții vor fi plătiți pentru munca suplimentară

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum se va schimba regula gărzilor în spitalele din România. Alexandru Rogobete: Rezidenții vor fi plătiți pentru munca suplimentară Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi, 9 aprilie 2026, modificarea ordinului privind rezidențiatul. Astfel, medicii rezidenți vor fi incluși în linia de gardă și vor fi plătiți pentru activitatea desfășurată în afara programului normal. „Dacă […]

Citește mai mult

Actualitate

Magistrații din România ar putea plăti din propriul buzunar pentru erorile care costă statul: Proiect în Parlament

Ioana Oprean

Publicat

în

Magistrații din România ar putea plăti din propriul buzunar pentru erorile care costă statul: Proiect în Parlament Magistrații din România ar putea plăti din propriul buzunar pentru erorile care costă statul bani, iar în plus ar urma să fie obligați să aibă asigurare de răspundere profesională, similar medicilor. O inițiativă legislativă depusă în Parlament vizează […]

Citește mai mult

Actualitate

Sâmbăta Mare: Ce NU ai voie să faci sub nicio formă în această zi

Unirea Ziarul

Publicat

în

Sâmbăta Mare, ultima zi din Săptămâna Patimilor: Ce NU ai voie să faci sub nicio formă în această zi Sâmbăta Mare este ultima zi în care se mai fac pregătiri pentru Paști. De obicei, în această zi se sacrifică mielul, care este simbolul lui Iisus în tradiția creștină Atunci când Iisus a murit pe cruce […]

Citește mai mult