Alexandru Pereș: ”Putem pune cruce pentru următorii 2-3 ani demarării proiectului de la Roșia Montană”
Senatorul democrat-liberal Alexandru Pereș a declarat vineri, într-o conferință de presă, că în urma verdictului de respingere a proiectului de Lege pentru Roșia Montană, dat de Comisia parlamentară specială, exploatarea minieră nu va demara în următorii ani. În opinia sa decizia era previzibilă iar premierul Ponta a întocmit în așa fel proiectul de lege încât în cazul unui eșec să nu fie Guvernul tras la răspundere.
”Din punctul meu de vedere putem pune cruce pe următorii 2-3 ani, poate și mai mult, la o investiție revoluționară în minerit, mai ales în județul Alba. Eșecul acestui demers guvernamental, care din capul locului era prevăzut odată cu apariția propunerii de lege semnate de Victor Viorel Ponta în care cred că intenționat au fost inserate câteva articole neconstituționale cu privire la demararea proiectului de minerit auro-argentifer de la Roșia Montană. Atunci Partidul Democrat-Liberal a tras un semnal de alarmă și a și solicitat primului ministru retragerea acestui proiect de lege și angajarea răspunderii guvernamentale, mai ales că la ultimele negocieri, acea creștere a participațiunii statului la 25% și inclusiv a redevenței de la 4 la 6% erau deja antamate în discuțiile pe care conducerea RMGC le-a avut cu Guvernul Boc la începutul anului 2012. (…) Probabil că Guvernul fiind amenințat cu procese din partea acestei companii, suma despăgubirilor fiind consistentă, guvernanții au decis ca responsabilitatea să le revină parlamentarilor. Aici se vede cinstea și corectitudinea procurorului plagiator Victor Viorel Ponta care a lăsat în seama Parlamentului o decizie care să-l scape pe el de responsabilitate”, a declarat Pereș.
Senatorul PDL este convins că Parlamentul va decide că proiectul minier de la Roșia Montană nu poate demara, în ciuda optimismului pe care îl afișează atât reprezentanții companiei cât și parlamentarii USL din județ, însă în acest caz vina va fi trecută în sarcina statului însă Guvernul nu va fi tras la răspundere în cazul unui proces.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social
Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat, în ședința extraordinară programată pentru data de 9 noiembrie 2026, cooptarea comunei Ciugud în calitate de nou asociat în cadrul societății Alba Iulia Transport Local SRL, compania […]
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]
Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara
USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]
