Alex Giurgiu, căpitanul „lanternei roșii” Unirea Alba Iulia: “Nu se poate continua la nesfârșit cu această situație!”
Alexandru Giurgiu, căpitanul “alb-negrilor” în acest sezon, jucător care este și golgheterul “lanternei roșii” după 15 etape, cu 3 reușite, și-a spus răspicat punctul de vedere la finele sezonului.
“Am mai trăit momente delicate la Unirea Alba Iulia, dar așa ceva nu a fost niciodată! Este clar că nu se poate continua la nesfârșit cu această situație”, a spus jucătorul de picior stâng, ultilizat în această toamnă de Valentin Sinescu în mai multe poziții în linia mediană și în defensivă, inclusiv ca libero.
Unul dintre puținii jucători experimentați rămas în efectiv, alături de Răzvan Fetița, deși a avut numerose oferte în intersezon, Alexandru Giurgiu este un produs 100 la sută al clubului din Cetatea Marii Uniri, aflându-se în lotul lărgit la ultima campanie de promovare în Liga 1, în 2009. 
“Nu sunt prea multe de explicat. Nu suntem susținuți de nimeni, sunt condiții foarte grele, jucători puțin, probleme financiare, din aceste motive s-a ajuns aici, să iernăm pe ultimul loc”, a spus Alexandru Giurgiu (29 de ani).
Acesta a marcat, pe “Cetate”, la ultima reprezentație internă golul victoriei, din lovitură liberă, împotriva Sticlei Turda, la singurul succes pe teren propriu al Unirii în acest campionat.
“Sincer, și așa, cu aceste rezultate dezamăgitoare, nu-mi pare rău că am rămas la Unirea. Mai am speranțe, chiar dacă trăim o perioadă cruntă. Și acum 2 ani, când era acel litigiu cu banii cuveniți din Arabia Saudită au fost probleme, au existat restanțe, însă atunci erau jucători buni pentru acest nivel. Așa ceva, ca în tur, nu am trăit niciodată la Alba Iulia”, a mai adăugat Giurgiu, care a mai înscris în această toamnă în derby-urile “de Alba” de acasă, din penalty, cu Metalurgistul Cugir, din lovitură de pedeapsă, respectiv la Ocna Mureș, cu o execuție din afara careului.
“Eu mă refer doar la fotbal, și nu a fost OK întrucât au fost numeroase jocuri în care am fost umiliți, și nu neaparat ca diferențe de scor, eram precum mielul la tăiat. Valoric am stat modest, având pe banca de rezerve copii de 15-16 ani ce au făcut pasul de la juniori direct la Liga a 3-a”, a mai punctat uniristul.
*”Nici nu mai știu câte salarii am de luat”
Echipierul grupării albaiuliene are și în acest moment propuneri de a pleca, de la echipe din zonă, inclusiv din Alba, însă precizează că momentan nu a luat o decizie, totul depinzând de modul cum se vor rezolva, dacă se vor rezolva, problemele la Unirea Alba Iulia.
“Sincer, nici nu mai știu câte luni de salarii neachitate s-au adunat. Dacă nu se schimbă ceva în bine, nu se mai poate continua așa, nu se poate continua la nesfârșit așa, o să plece și actualii jucători și nu cred că ar trebui să așteptăm până la vară pentru a se limpezi situația clubului”, a mai adăugat Alex. Acesta a fost cedat în 2011 la Drobeta Tr. Severin, Unirea încasând 25.000 de euro în cazul său și a promovat în Liga 1 cu gruparea de lângă Dunăre. A jucat în Liga 1 pentru Drobeta Tr. Severin și Astra Giurgiu, a fost legitimat și la Dinamo, trecând și în Bulgaria (la Slavia Sofia), dar și pe la Farul Constanța sau SC Bacău.
În 2017, aidoma lui Ciprian Selegea s-a întors la Alba Iulia pentru a pune umărul la relansarea formației sale de suflet ajunsă acum în punctul maxim al dezamăgirii, Unirea Alba Iulia iernând, cu numai 8 puncte, în postura de “lanternă roșie” a Seriei a 9-a din Liga a 3-a.
“Mai avem răbdare, să treacă Sărbătorile. Trebuie luate lucrurile pas cu pas, sunt memorii de achitat, datorii la jucători, abia apoi se poate vorbi de strategie pentru evitarea retrogradării”, a conchis fostul internațional de juniori Under 19.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto | Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt
Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt În noul sezon competițional 2026–2027, Student Sport Alba Iulia a acceptat invitația de a evolua în Liga a II-a, reprezentând Alba Iulia la un nivel competițional înalt. Tot la capitolul noutăți, începând din acest sezon, clubul de fotbal feminin își extinde […]
Foto | Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România
Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România La doar 10, respectiv 8 ani, frații Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, din Mirăslău, au deja un palmares impresionant în tenisul de câmp. Povestea lor în „sportul alb” a început la vârsta de 5 ani și […]
Foto | Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate
Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate La sfârșitul săpătămânii trecute grupele de juniori de la CSM Unirea Alba Iulia au reușit să câștige 5 din cele 6 meciuri disputate la Baza Sportivă Micești. Sâmbătă, 22 august 2026, la categoria U16, CSM […]