ALERTĂ într-un bloc din Sebeș: Locatarii s-au speriat după ce au simțit miros de gaz într-o garsonieră. Incidentul semnalat prin 112
ALERTĂ într-un bloc din Sebeș: Locatarii s-au speriat după ce au simțit miros de gaz într-o garsonieră. Incidentul semnalat prin 112
Locatarii unui bloc de pe Mircea cel Bătrân din Sebeș au intrat în panică sâmbătă, 15 noiembrie 2025, după ce au simțit miros de gaz într-o garsonieră. Autoritățile au intervenit prompt, oprind alimentarea cu gaz.
Detașamentul de pompieri Sebeș a fost solicitat sa intervină pentru asigurarea măsurilor specifice la o sesizare prin SNUAU 112, privind o scăpare de gaz la o garsonieră, în municipiul Sebeș, pe strada Mircea cel Bătrân.
La fata locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă fiind anunțată și compania de distribuție a gazului din acea zonă.

La momentul sosirii echipajului de pompieri la locul interventiei, nu se simțea miros de gaz, încăperea fiind aerisită deja de către proprietari.
Ca urmare a măsurătorilor efectuate de pompieri cu detectoarele din dotare până la sosirea echipajului EON Gaz, nu au fost identificate valori care să semnifice scăpări de gaze.
Ulterior, după efectuarea măsurărorilor suplimentare de către echipajul EON Gaz, a fost identificată o scăpare minoră (por) la una din țevile de alimentare a unui convector din interiorul garsonierei.
Ca măsură, s-a luat decizia sigilării contorului de alimentare cu gaz a garsonierei, de către echipajul EON GAZ, până la remedierea problemei, nefiind afectați sau pusă în pericol viață celorlalți locatari.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Progresul Fărău, victorie în memoria lui Laurențiu, copilul de 11 ani care nu a mai putut fi salvat după ce a căzut cu bicicleta
Progresul Fărău, victorie în memoria lui Laurențiu, copilul de 11 ani care nu a mai putut fi salvat după ce a căzut cu bicicleta Momente cu puternică încărcătură emoțională, duminică, 4 octombrie 2026, la Fărău. Echipeirii formației locale de fotbal Progresul i-au cinstit memoria lui Laurențiu, copilul de 11 ani din satul Heria care nu […]
La Primăria Alba Iulia se poate face mai mult decât ne imaginăm: Salariile au crescut retroactiv, înainte ca hotărârea să fie adoptată
La Primăria Alba Iulia se poate face mai mult decât ne imaginăm: Salariile au crescut retroactiv, înainte ca hotărârea să fie adoptată Raportul Curții de Conturi arată cum au fost cheltuiți nelegal bani publici: Telefoane, salarii și deconturi din pix. Unii o duc prea bine în Primăria Alba Iulia, din greșeală! La Primăria Alba Iulia […]
FOTO | Teodor Ognean, din Sâncel, o viață dedicată științei și protecției mediului: ,,Mă plimb pe dealurile Sâncelului și mă gândesc cu nostalgie la traseul pe care l-am parcurs eu în viață”
Teodor Ognean, din Sâncel, o viață dedicată științei și protecției mediului: ,,Mă plimb pe dealurile Sâncelului și mă gândesc cu nostalgie la traseul pe care l-am parcurs eu în viață” După o vreme, la anii senectuții, orice întoarcere acasă, la glie, la Sâncel, este tot mai frumoasă, iar amintirile te năpădesc și le treci prin […]
