Actualitate

Anchetă în Franța, după ce 2.000 de oameni AU MURIT din cauza unui medicament cunoscut

Ioana Oprean

Publicat

în

ALERTĂ în Franța din cauza unui medicament cunoscut care ar fi provocat moartea a până la 2.000 de oameni

În Franţa a început un proces major legat de medicamentul pentru diabet Mediator, prescris şi pentru slăbit, al companiei farmaceutice private Servier, care ar fi provocat moartea a până la 2.000 de oameni, transmite Reuters, potrivit news.ro.

Servier este acuzată că a înşelat utilizatorii în privinţa efectelor mortale ale medicamentului utilizat mai târziu pentru tratarea diabeticilor supraponderali.

Acest caz, în care Servier este acuzată de înşelăciune şi crimă, este considerat unul dintre cele mai mari scandaluri din sectorul francez al sănătăţii.

Servier a negat acuzaţiile, afirmând că nu a minţit în privinţa efectelor secundare.

Experţi în domeniul sănătăţii consideră că medicamentul mediator ar fi putut să provoace moartea a 500-200 de oameni, înainte de a fi scos de pe piaţă, în 2009.

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Franţa este judecată la rândul ei, fiind acuzată că nu a luat măsuri pentru a preveni moartea sau îmbolnăvirea pacienţilor.

Procesul implică peste 2.600 de reclamanţi şi 21 de inculpaţi şi se va desfăşura pe parcursul a aproximativ şase luni.

În timpul procesului va fi analizat şi motivul peentru care acest medicament, introdus pe piaţă în 1976, a putut fi comercializat atât de mult timp, în pofida diferitelor avertismente.

Avocaţii reclamanţilor argumentează că producătorul medicamentului a înşelat în mod voit pacienţii, pe parcursul a zeci de ani, şi că acest lucru a fost susţinut de indulgenţa autorităţilor.

Servier este acuzată că a câştigat cel puţin 1 miliard de euro din vânzările Mediator.

Un studiu a estimat că 500 de decese au legătură cu administrarea Mediator în perioada 1976-2009. Un al doilea studiu estimează numărul deceselor la 2.000.

Servier neagă aceste cifre, afirmând că există doar trei cazuri dovedite în care decesele sunt atribuite utilizării Mediator. În alte cazuri, decesele au fost influenţate de factori agravanţi.

Servier a arătat că va continua să acorde compensaţii victimelor şi că a plătit pacienţilor aproape 132 de milioane de euro.

Mai multe state europene, între care Spania şi Italia, au interzis medicamentul Mediator la începutul anilor 2000.

Bazat pe o moleculă numită benfluorex, Mediator a fost dezvoltat iniţial în 1976, ca medicament de reducere a grăsimilor din sânge, iar ulterior a fost prescris diabeticilor pentru a-i ajuta să piardă din greutate.

La momentul scoaterii de pe piaţă, se crede că circa 5 milioane de oameni au luat Mediator, acesta aflându-se printre primele 50 cele mai prescrise medicamente din Franţa.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

CONCEDIERI la Meta și Microsoft: Mii de angajați ar urma să fie dați afară, pe fondul majorării investițiilor în AI

Bogdan Ilea

Publicat

în

CONCEDIERI la Meta și Microsoft: Mii de angajați ar urma să fie dați afară, pe fondul majorării investițiilor în AI Meta Platforms și Microsoft au anunțat, joi, 23 aprilie 2026, noi concedieri și măsuri de restructurare, în contextul în care își ajustează operațiunile după creșterea investițiilor în inteligență artificială, potrivit agențiilor Anadolu și Xinhua. Meta […]

Citește mai mult

Actualitate

Crește vârsta de pensionare a militarilor şi poliţiştilor. Bolojan: ,,Nu există altă posibilitate”

Ioana Oprean

Publicat

în

Crește vârsta de pensionare a militarilor şi poliţiştilor. Bolojan: ,,Nu există altă posibilitate” Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, 24 aprilie 2026, că vârsta de pensionare pentru militari şi poliţişti va creşte, deoarece sistemul actual nu mai este sustenabil. El a menţionat că este posibil ca săptămâna viitoare să fie prezentată o propunere concretă în […]

Citește mai mult

Actualitate

Unul din doi elevi din România, în zona analfabetismului funcțional: Jumătate dintre tinerii de 15 ani nu știu să calculeze un procent simplu

Ioana Oprean

Publicat

în

Unul din doi elevi din România, în zona analfabetismului funcțional: Jumătate dintre tinerii de 15 ani nu știu să calculeze un procent simplu Unul din doi elevi din România se situează în zona analfabetismului funcțional, iar jumătate dintre tinerii de 15 ani nu știu să calculeze un procent simplu. Matematica rămâne una dintre disciplinele care […]

Citește mai mult