Anchetă în Franța, după ce 2.000 de oameni AU MURIT din cauza unui medicament cunoscut
ALERTĂ în Franța din cauza unui medicament cunoscut care ar fi provocat moartea a până la 2.000 de oameni
În Franţa a început un proces major legat de medicamentul pentru diabet Mediator, prescris şi pentru slăbit, al companiei farmaceutice private Servier, care ar fi provocat moartea a până la 2.000 de oameni, transmite Reuters, potrivit news.ro.
Servier este acuzată că a înşelat utilizatorii în privinţa efectelor mortale ale medicamentului utilizat mai târziu pentru tratarea diabeticilor supraponderali.
Acest caz, în care Servier este acuzată de înşelăciune şi crimă, este considerat unul dintre cele mai mari scandaluri din sectorul francez al sănătăţii.
Servier a negat acuzaţiile, afirmând că nu a minţit în privinţa efectelor secundare.
Experţi în domeniul sănătăţii consideră că medicamentul mediator ar fi putut să provoace moartea a 500-200 de oameni, înainte de a fi scos de pe piaţă, în 2009.
Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Franţa este judecată la rândul ei, fiind acuzată că nu a luat măsuri pentru a preveni moartea sau îmbolnăvirea pacienţilor.
Procesul implică peste 2.600 de reclamanţi şi 21 de inculpaţi şi se va desfăşura pe parcursul a aproximativ şase luni.
În timpul procesului va fi analizat şi motivul peentru care acest medicament, introdus pe piaţă în 1976, a putut fi comercializat atât de mult timp, în pofida diferitelor avertismente.
Avocaţii reclamanţilor argumentează că producătorul medicamentului a înşelat în mod voit pacienţii, pe parcursul a zeci de ani, şi că acest lucru a fost susţinut de indulgenţa autorităţilor.
Servier este acuzată că a câştigat cel puţin 1 miliard de euro din vânzările Mediator.
Un studiu a estimat că 500 de decese au legătură cu administrarea Mediator în perioada 1976-2009. Un al doilea studiu estimează numărul deceselor la 2.000.
Servier neagă aceste cifre, afirmând că există doar trei cazuri dovedite în care decesele sunt atribuite utilizării Mediator. În alte cazuri, decesele au fost influenţate de factori agravanţi.
Servier a arătat că va continua să acorde compensaţii victimelor şi că a plătit pacienţilor aproape 132 de milioane de euro.
Mai multe state europene, între care Spania şi Italia, au interzis medicamentul Mediator la începutul anilor 2000.
Bazat pe o moleculă numită benfluorex, Mediator a fost dezvoltat iniţial în 1976, ca medicament de reducere a grăsimilor din sânge, iar ulterior a fost prescris diabeticilor pentru a-i ajuta să piardă din greutate.
La momentul scoaterii de pe piaţă, se crede că circa 5 milioane de oameni au luat Mediator, acesta aflându-se printre primele 50 cele mai prescrise medicamente din Franţa.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Video | Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR), reunit la Sebeș: „Este un moment deosebit pentru județul Alba”
Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR), reunit la Sebeș: „Este un moment deosebit pentru județul Alba” Municipiul Sebeș găzduiește, în perioada 4-5 septembrie 2026, ședința Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR). „Este un moment deosebit pentru județul Alba că are ocazia să găzduiască lucrările Consiliului UNBR, forum conducător al avocaților din […]
5 septembrie 2026 | Cod galben de caniculă în Alba și alte județe din țară: Temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic ridicat
5 septembrie 2026 | Cod galben de caniculă în Alba și alte județe din țară: Temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic ridicat Meteorologii ANM au emis vineri dimineața o atenționare meteo cod galben de caniculă, valabilă în intervalul 5 septembrie, ora 10.00 – 5 septembrie, ora 21.00. Temperaturile vor fi deosebit de ridicate, iar […]
Ministrul Mihai Dimian: „În Educație nu avem haos, dar sunt câteva probleme reale pe care trebuie să le rezolvăm”
Ministrul Mihai Dimian: „În Educație nu avem haos, dar sunt câteva probleme reale pe care trebuie să le rezolvăm” Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, susține că sistemul de educație se confruntă cu numeroase probleme, însă acestea nu trebuie confundate cu „haosul”. Oficialul afirmă că, într-un sistem de dimensiuni și complexitate ridicate, este […]