Ştirea zilei

Alertă de salinitate în zona Blaj-Alba Iulia: Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba monitorizează permanent salinitatea apei pe Târnava Mică, Târnava și Mureș

Ioana Oprean

Publicat

în

Alertă de salinitate în zona Blaj-Alba Iulia: Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba monitorizează permanent salinitatea apei pe Târnava Mică, Târnava și Mureș

Dezastrul produs, din nepăsarea și inconștiența mai-marilor SALROM, la Praid se propagă și în aval de salină. Trei zile i-au trebuit pârâului Corund pentru ca, la un debit de 60 m/s, să umple salina Praid cu apă dulce, apă care a început imediat să topească masivul de sare, dar, mai repede, rezervele de sare deja exploatată care se aflau la nivelurile active ale minei.

Odată umplută mina, pârâul curgând în continuare pe deasupra, a antrenat parțial, din fericire tangențial, apa sărată din mină pentru că între cele două de abia miercuri, 4 iunie 2025, au început lucrările de separare prin devierea cursului pârâului Corund. Astfel apa sărată a ajuns prin pârâul Corund în râul Târnava Mică, existând deja 15 unități administrativ teritoriale care au rămas fără apă potabilă. Sigur a contribuit la asta și infiltrarea apei sărate în pânza freatică.

Cert este că, de la accident, calitatea apei în zona Blaj-Alba Iulia din județul Alba este monitorizată de Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba. Zilnic se prelevează probe din Târnava Mică la Petrisat (Blaj), la Mihalț – la confluența râului Târnava cu Mureșul și din Mureș – la Alba Iulia.

Marți, 3 iunie 2025, salinitatea apei la Petrisat era de 5 ori mai mică decâ fusese cu o zi înainte, cu precizarea că salinitatea nu a atins cote care să pună în pericol fauna piscicolă și flora. Tot marți, 3 iunie 2025, la Alba Iulia, pe Mureș, salinitatea crescuse, dar foarte puțin, ceea ce arată cum s-a propagat unda salină, diminuându-se în concentrație, totodată. De ce a scăzut salinitatea Târnavei Mici de la o zi la alta? Pentru că, în fața pericolului, Administrația Bazinală de Apă Mureș a dispus deversarea controlată de apă dulce din barajul de la Bezid.

De la Petrisat în aval, cu fiecare confluență mai mică sau mai mare care are aport de apă dulce, salinitatea scade, dar pericolul creșterii ei rămâne ridicat atâta timp cât există pericolul prăbușirii planșeului salinei Praid, ceea ce ar antrena mari cantități de apă sărată în aval. De aceea, angajați ai Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Alba au fost și ei mobilizați de ABA Mureș și au fost la Praid unde au contribuit, cu materiale și mână de lucru, la construirea acelui baraj lung de 750 de metri menit să oprească sau să diminueze măcar o undă de viitură sărată, în cazul prăbușirii minei.

Directorul SGA Alba, Valentin Dican, a declarat pentru Ziarul Unirea că, dincolo de monitorizarea constantă și de prezența la Praid a oamenilor din SGA Alba, s-au luat și alte măsuri, cum ar fi avertizarea fermierilor din zona Blaj-Mihalț asupra folosirii apei din Târnave pentru irigații. De asemenea, SGA Alba va informa primăriile asupra situației apei din pânza freatică, care deocamdată a rămas neafectată, pentru a preveni populația, în caz de creștere a salinității, că apa nu este potabilă și să evite folosirea acesteia inclusiv pentru irigații.

Nu sunt probleme cu alimentarea cu apă potabilă a populației, în județul Alba neexistând prize de apă potabilă în zona Blaj, care este alimentată de Apa CTTA Alba din captarea de pe Valea Sebeșului.

articol scris de Anca DINICĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, memoriu adresat conducerii României, privind ,,problemele grave cu care se confruntă Țara Moților, cu predilecție Valea Arieșului”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, memoriu adresat conducerii României, privind ,,problemele grave cu care se confruntă Țara Moților, cu predilecție Valea Arieșului” Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din România a adoptat, în unanimitate, în cadrul Adunării Generale, un memoriu adresat Parlamentului României, Guvernului, instituțiilor din subordinea acestuia și Consiliului Județean Alba, prin care semnalează problemele grave cu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | De la Blaj la Tokyo: „Matchami”, produsul românesc care vrea să cucerească Japonia și Europa

Bogdan Ilea

Publicat

în

De la Blaj la Tokyo: „Matchami”, produsul românesc care vrea să cucerească Japonia și Europa Un nou produs pe bază de miere românească și matcha organică din Japonia, realizat în Blaj, a fost prezentat recent pe piețele din Europa și Japonia. Denumirea produsului este MatchaMi, acesta fiind realizat în urma unei colaborări dintre Apidava și […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | INEDIT la Alba Iulia: Garda Apulum a refăcut, în premieră, ritualul roman de purificare a instrumentelor muzicale militare. Tradiție înaintea debutului campaniilor militare

Bogdan Ilea

Publicat

în

INEDIT la Alba Iulia: Garda Apulum a refăcut, în premieră, ritualul roman de purificare a instrumentelor muzicale militare. Tradiție înaintea debutului campaniilor militare Sezonul reconstituirilor istorice antice organizate de Garda Apulum din Alba Iulia a debutat astăzi, 21 martie 2026, la ora 13:00, cu un moment special inspirat din tradițiile Romei antice. Mai exact, Garda […]

Citește mai mult