ALEGERI LOCALE ALBA: Urmare a recensământului, numărul aleşilor locali scade doar cu 8 persoane
Prin ordine ale prefectului Ştefan Bardan, a fost stabilit numărul consilierilor locali şi judeţeni care vor fi aleşi la scrutinul din 10 iunie 2012. Astfel, potrivit Ordinului nr. 74/23.03.2012, numărul membrilor Consiliului Judeţean Alba pentru alegerile locale din anul 2012, raportat la numărul locuitorilor judeţului Alba şi la prevederile Legii nr. 35/2008, este de 32 membri, iar CJ Alba se completează cu preşedintele Consiliului Judeţean. În privinţa numărului consilierilor locali, prefectul Ştefan Bardan a precizat că acesta a fost stabilit în funcţie de populaţia existentă la 1 iulie 2011, datele recensământului de la finele anului trecut neputând fi încă luate în calcul, deoarece nu sunt încă finale. Iată care este situaţia la câteva dintre municipii, oraşe şi comune. Astfel, conform Ordinului nr. 72/22.03.2012, Alba Iulia va avea în continuare cel mai mare număr de consilieri locali – 21, fiind urmat de municipiile Aiud, Blaj şi Sebeş, dar şi de oraşul Cugir – cu câte 19 aleşi locali, în timp ce la Ocna Mureş vor fi 17 consilieri locali, iar la Abrud, Câmpeni, Teiuş şi Zlatna vor trebui desemnaţi prin votul electoratului câte 15 consilieri. Şi localităţile Ighiu, Jidvei, Săsciori, Unirea, Vinţu de Jos vor avea tot câte 15 aleşi locali, deşi sunt comune. În schimb, oraşul Baia de Arieş va avea doar 13 membri în Consiliul Local, cât o comună mai mare, cum sunt Bistra, Cetatea de Baltă, Daia Română, Galda de Jos, Lupşa, Mihalţ, Pianu, Sântimbru, Şona, Valea Lungă. Câte 11 consilieri locali vor fi aleşi în comunele Albac, Avram Iancu, Arieşeni, Berghin, Bucerdea Grânoasă, Bucium, Cergău, Ciugud, Câlnic, Crăciunelu de Jos, Cricău, Fărău, Gârbova, Gârda de Sus, Horea, Lopadea Nouă, Lunca Mureşului, Meteş, Mirăslău, Noşlac, Roşia Montană, Roşia de Secaş, Sălciua, Săliştea, Scărişoara, Sâncel, Sohodol, Stremţ, Şibot, Şpring, Şugag şi Vidra. Cei mai puţini consilieri locali, câte 9, vor avea comunele: Almaşu Mare, Blandiana, Cenade, Ceru Băcăinţi (care are doar 285 de locuitori), Ciuruleasa, Cut, Doştat, Hopârta, Întregalde, Livezile, Mogoş, Ocoliş, Ohaba, Poiana Vadului, Ponor, Poşaga, Rădeşti, Rimetea, Râmeţ, Vadu Moţilor. Comparativ cu alegerile locale din 2008, pe fondul diminuării populaţiei, numărul consilierilor locali care vor fi aleşi în data de 10 iunie 2012 a scăzut cu câte 2: de la 15 la 13 în comuna Bistra, de la 13 la 11 în comunele Meteş şi Roşia Montană, respectiv de la 11 la 9 în comuna Vadu Moţilor. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
A plecat la Dumnezeu inginerul Ovidiu Goleanu Cu inimile zdrobite de durere, soția Aurica, împreună cu fiicele Anca Lucia și Fulga Iulia şi familiile lor, anunțăm trecerea la cele veşnice a ing. OVIDIU GOLEANU, un om excepțional. Un soț și un tată care, prin bunătatea și grija lui, prin inteligența, creativitatea și înțelepciunea lui, prin […]
INCENDIU de vegetație uscată în Războieni-Cetate: Intervin pompierii din Aiud și SVSU Ocna Mureș
INCENDIU de vegetație uscată în Războieni-Cetate: Intervin pompierii din Aiud și SVSU Ocna Mureș Un incendiu de vegetație uscată s-a produs, duminică, 15 martie 2026, la Războieni-Cetate. „Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Războieni-Cetate”, a anunțat ISU Alba la ora 14.15. Incendiul se manifestă pe o […]
ACCIDENT în Sebeș: Coliziune între 3 autovehicule pe strada Dorin Pavel Un accident rutier s-a produs duminică, 15 martie 2026, în municipiul Sebeș. „Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs în municipiul Sebeș, strada Dorin Pavel. În accident ar fi 3 auto implicate, fără […]