Curier Județean

Alegeri locale în siguranță, în Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministerul Afacerilor Interne a luat toate măsurile pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică, pe întreaga durată a desfăşurării alegerilor locale.

În judeţul Alba, peste 1.300 de poliţişti, jandarmi şi lucrători ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba vor fi angrenaţi în misiuni, pentru buna desfăşurare a procesului electoral.

Obiectivele urmărite în cadrul acestor misiuni sunt paza secţiilor de votare, menţinerea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea unor evenimente negative precum şi aplicarea cu fermitate, corectitudine şi echidistanţă a prevederilor legale atunci când se constată încălcări ale legii.

Pentru protecţia celor 440 de secţii de votare pentru alegerile locale, au fost repartizaţi 403 poliţişti, 275 de jandarmi şi 202 de lucrători pentru situaţii de urgenţă.

Peste 180 de poliţişti, se vor afla în stradă şi vor acţiona, fie individual, fie alături de jandarmi, pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale, în această perioadă.

Totodată, pentru soluţionarea solicitărilor şi semnalărilor cu privire la evenimentele produse în ziua alegerilor, vor acţiona, conform competenţelor, 111 poliţişti, constituiţi în 21 de echipe operative.

A fost stabilit şi un efectiv de rezervă format din 137 de poliţişti, jandarmi şi lucrători ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care vor fi în permanenţă pregătiţi să acţioneze, dacă situaţia operativă o va impune.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

ITM Alba: AMENZI de 22.500 de lei și 44 de avertismente date firmelor din județ, în perioada 16-20 martie 2026: Ce nereguli au descoperit inspectorii

Ioana Oprean

Publicat

în

ITM Alba: AMENZI de 22.500 de lei și 44 de avertismente date firmelor din județ, în perioada 16-20 martie 2026: Ce nereguli au descoperit inspectorii În perioada 16-20 martie 2026, inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi în valoare de 22.500 de lei și au acordat 44 de avertismente în urma controalelor efectuate. Prin Programul cadru […]

Citește mai mult

Curier Județean

Simulare Bacalaureat 2026: Câți elevi din Alba au lipsit de la proba la Limba și literatura română

Ioana Oprean

Publicat

în

Simulare Bacalaureat 2026: Câți elevi din Alba au lipsit de la proba la Limba și literatura română Elevii de clasa a XII-a au susținut, luni, 23 martie prima probă din cadrul simulării Bacalaureatului 2026, la Limba și literatura română. În județul Alba au fost înscriși 2.492 de elevi (1924 la cursuri de zi, respectiv 568 […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | ISU Alba: Modificări importante privind securitatea la incendiu, legea 307/2006. Situațiile care pot duce la suspendarea autorizației

Bogdan Ilea

Publicat

în

ISU Alba: Modificări importante privind securitatea la incendiu, legea 307/2006. Situațiile care pot duce la suspendarea autorizației Valabilitatea autorizației de securitate la incendiu poate fi suspendată automat, potrivit noilor prevederi din Legea nr. 307/2006, dacă sunt constatate nereguli la instalațiile și sistemele de protecție împotriva incendiilor, explică ISU Alba.  ISU Alba: Valabilitatea autorizației de securitate […]

Citește mai mult