Actualitate

Alegeri locale: De ce PNG-CD votează Teodor Atanasiu şi Călin Potor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    De când a început campania electorală şi am declarat sprijinul nostru pentru candidaturile domnului Teodor Atanasiu la preşedinţia Consiliului Judeţean şi a domnului Călin Potor la primăria municipiului Alba Iulia, am fost întrebaţi de mai mulţi conjudeţeni care sunt argumentele luării aceste decizii.
lPentru Teodor Atanasiu:
– este un om al judeţului Alba, născut, crescut şi care trăieşte în municipiul Alba Iulia, ştiind toate problemele sociale şi economice ale comunităţii.
– este printre puţinii demnitari care în momentul în care a fost acuzat că a luat decizii greşite (deşi pe nedrept), şi-a depus demisia din funcţia de ministru al apărării şi s-a pus la dispoziţia legii.
– în timpul mandatului său ca ministru al apărării s-a renunţat la obligativitatea stagiului militar.
– are în vedere implementarea unei strategii de dezvoltare economico-industrială, prin crearea a cinci zone de dezvoltare, avându-se în vedere specificul fiecărei zone.
lPentru Călin Potor:
– este singurul parlamentar al judeţului Alba aflat la putere şi care în momentul în care a văzut că deciziile puterii duc ţara într-o direcţie greşită a trecut în opoziţie, luând atitudine prin votul său din Parlament.
– este singurul candidat la funcţia de primar al municipiului Alba Iulia care are în programul său reabilitarea termică a tuturor locuinţelor (case şi apartamente) cu fonduri de la bugetul local şi din fonduri europene.
– construirea de locuinţe de tip modular într-un timp rapid şi la un preţ accesibil pentru tineri şi familii nevoiaşe.
– este singurul candidat care şi-a pus problema preţului foarte mare al apei potabile şi al ridicării gunoiului menajer.
– este un om al locului care prin atitudinea sa deschisă va reuşi să atragă investitori pentru a crea locuri de muncă.
Aceste argumente au stat la baza deciziei Organizaţiei Judeţene a PNG-CD atunci când am luat hotărârea de a-i sprijini pe Teodor Atanasiu la preşedinţia Consiliului Judeţean şi pe Călin Potor pentru candidatura la primăria municipiului Alba Iulia, considerând că este o echipă puternică de oameni ai locului pentru Alba.
PNG-CD îi sfătuieşte pe toţi membrii şi simpatizanţii – în special cei tineri – să meargă la vot pentur a schimba culoarea politică a judeţului Alba într-una de încredere şi optimism!
Pentru noi, votul tău contează!

Biroul de presă PNG-CD Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Nicușor Dan a numit noii șefi ai marilor Parchete: A acceptat 7 din 8 propuneri

Bogdan Ilea

Publicat

în

Nicușor Dan a numit noii șefi ai marilor Parchete: A acceptat 7 din 8 propuneri Nicușor Dan a transmis, în cadrul unei conferințe de presă, începută la ora 19.00, la Palatul Cotroceni că a semnat decretele pentru numirea a 7 din 8 propuneri pentru noii șefi ai marilor Parchete. Preşedintele României a semnat următoarele decrete […]

Citește mai mult

Actualitate

Schimbare de situație în cazul Realitatea Plus: Televiziunea își poate CONTINUA emisia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Schimbare de situație în cazul Realitatea Plus: Televiziunea își poate CONTINUA emisia  Curtea de Apel București a hotărât suspendarea aplicării deciziei CNA privind retragerea licenței postului Realitatea Plus. Deși hotărârea nu este definitivă, aceasta este executorie, astfel că televiziunea își poate continua emisia până la pronunțarea unei decizii finale. Decizia instanței este deja vizibilă în […]

Citește mai mult

Actualitate

9-13 aprilie 2026 | CNAIR impune restricții de circulație în minivacanța de Paște 2026. Drumurile vizate

Ioana Oprean

Publicat

în

9-13 aprilie 2026 | CNAIR impune restricții de circulație în minivacanța de Paște 2026. Drumurile vizate CNAIR a anunțat impunerea mai multor restricții de circulație pentru vehiculele de mare tonaj în perioada minivacanței de Paște 2026. Măsura vizează camioanele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone și va fi aplicată pe mai […]

Citește mai mult