Albaiulianul Denis Arion, vicecampion național la handbal, juniori II, cu Potaissa Turda
Albaiulianul Denis Alexandru Arion (17 ani) a devenit recent vicecampion național cu echipa Potaissa Turda în cadrul competiției juvenile rezervate juniorilor II, organizată de Federația Române de Handbal.
Jucătorul din Cetatea Marii Uniri a început sportul pe semicerc la vârsta de 12 ani, la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, avându-le antrenoare pe Gabriela Năsăudean și Liliana Coman. A fost momentul în care s-a repatriat cu familia din Spania, Denis fiind născut în țara lui Cervantes. Evoluează pe postul de inter stânga, a fost căpitan de echipă al LPS Alba Iulia iar la începutul anului trecut, mai precis în ianuarie 2020, a făcut un pas important spre un alt nivel, transferându-se la Potaissa Turda. Este singurul jucător ce provine din Cetatea Marii Uniri component al vicecampioanei naționale, fiind pe parcursul stagiunii anterioare mereu printre cei mai buni marcatori ai grupării din Cluj.
Echipa de juniori II de la Potaissa Turda, în colaborare cu Liceul Teoretic „Liviu Rebreanu” Turda (unde învață și Denis Arion), a obținut medaliile de argint în cadrul Campionatul Național. La turneul final ce s-a disputat în Sala “Horia Demian” din Cluj-Napoca, turdenii au avut un parcurs impecabil până în ultimul act: victorii cu CCȘ 2 Baia Mare (40-26), Talentul este Cheia București (45-31) și SCM Politehnica Timișoara (52-30), în grupă; respectiv 38-36 în semifinală, cu CSM București.
Ultimul act a însemnat și singurul eșec, 27-56 cu CSU Dinamo Suceava (adversar ce nu a cunoscut înfrângerea în această ediție). Astfel s-a pus punct unui sezon excelent, în care, până la disputa pentru medaliile de aur, Potaissa Turda a câștigat toate jocurile disputate, având victorii pe linie.
Cu un sezon și jumătate petrecut în tricoul medaliatei cu argint, albaiulianul Denis Arion încă nu a fost convocat la vreo acțiune a loturilor naționale ale României, dar handbalistul promițător are încă timp să joace în “tricolor” dacă își va continua ascensiunea. Pentru grupele de copii și juniori de la Potaissa Turda a fost un sezon excelent. Patru din cele cinci grupe reușind calificare la turneul final
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Total Sport Alba Iulia și Volei Alba Blaj, calificare la turneul semifinal II al Campionatului Under 13
Total Sport Alba Iulia și Volei Alba Blaj, calificare la turneul semifinal II al Campionatului Under 13, minivolei feminin Total Sport Alba Iulia și Volei Alba Blaj, reprezentantele Albei, s-au calificat în turneul semifinal II al campionatului Under 13, minivolei feminin, ajungând între primele 16 echipe din țară la cea mai mic nivel competițional. Citește […]
FOTO | Ilie Cioca și Ovidiu Hulea, atleți veterani din Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Balcanic de Atletism Masters Indoor 2026 din Slovenia
Ilie Cioca și Ovidiu Hulea, atleți veterani din Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Balcanic de Atletism Masters Indoor 2026 din Slovenia Ilie Cioca și Ovidiu Hulea, atleți veterani din Alba Iulia, au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Balcanic de Atletism Masters Indoor 2026 din Slovenia. Cei doi se întorc de la Novo […]
Ariana Pîrv și Diana Vereș (Volei Alba Blaj), în echipa ideală a sezonului regular întocmită de FRV!
Voleibalistele Ariana Pîrv și Diana Vereș (Volei Alba Blaj) se regăsesc în echipa ideală a sezonului regular întocmită de FRV! Volei Alba Blaj are două jucătoare, extreme Ariana Pîrv și libero-ul Diana Vereș în echipa ideală a sezonului regular întocmită de Federația Română de Volei, după cele 18 etape. De asemenea centrul Jelena Delic și […]