Alba, pe locul 5 în topul județelor cu cei mai mulți milionari în euro. Cine sunt cei care au intrat în Top 300 Capital și ce averi dețin
Alba ocupă un surprinzător loc cinci în topul județelor cu cei mai mulți milionari în euro, potrivit revistei Top 300 Capital.
Averea totală a celor nouă familii sau persoane incluse în topul realizat de revista de specialitate se ridică la 430 de milioane de euro. Mai mulți milionari decât județul Alba are Bucureștiul (114), Constanța (24) și Clujul (19).
Județul Alba se află la egalitate cu Prahova privind numărul celor intrați în top, însă a fost trecut pe poziția a 5-a deoarece averea milionarilor din Prahova este mai mare, ridicându-se la 557 milioane de euro.
Și în acest an, prima poziție, în Alba, este ocupată de Ioan Popa, patronul companiei Transavia.
Locul 22. Ioan Popa (58 de ani) 165-170 de milioane de euro. Industria alimentară. Top 2014: 153-155 mil euro
Antreprenorul Ioan Popa a ales, la scurt timp după Revoluție și după câțiva ani în care a lucrat în întreprinderea avicolă deținută de stat, să meargă pe cont propriu. Astfel, în 1991 a început un business local, care a ajuns nu doar să dețină poziția de lider în domeniu, ci și un nivel al cifrei de afaceri care poate pune Transavia la aceeași masă cu mari companii din Vest. Un scurt exemplu pentru dezvoltarea afacerii în cei 24 de ani este faptul că producția obținută la început cu cei cinci angajați într-un an de zile, acum Transavia o realizează în mai puțin de patru ore.
Anual, aproximativ 25 de milioane de pui sunt crescuți în cele 15 ferme situate în Alba, Brașov, Cluj, Harghita și Sibiu. Transavia deține două stații de incubație, o fabrică de nutrețuri combinate, două abatoare dotate cu utilaje de ultimă generație, o fabrică nouă de procesare a cărnii, precum și patru ferme vegetale. Pe scurt, un business 100% integrat. Cea mai mare parte a producției realizată de Transavia este destinată pieței locale, doar 10-15% fiind exportată în țări precum Marea Britanie, Franța, Spania, Croația, Grecia și Bulgaria.
Cu investiții continue și planuri de dezvoltare permanentă, Ioan Popa estimează o creștere a businessului de 15%. Anul trecut, grupul Transavia (Transavia SA și Avicola Brașov) a ajuns la aproape 140 de milioane de euro.
Locul 95. Claudiu Necșulescu (53 de ani) 53-55 de milioane de euro. Industria vinului, agricultură
Este unul dintre cei mai mari producători de vin din România, care în ultimii ani a raportat producții record de struguri. Acest lucru datorită investițiilor realizate și a tratamentelor fitosanitare aplicate. Claudiu Necșulescu a investit, în 16 ani de când a preluat afacerea de la Jidvei, circa 60 de milioane de euro. A pornit de la 630 de hectare de vie, mare parte îmbătrânită, și a ajuns la 2.500 de hectare. Anul trecut, producția de struguri a depășit 10 tone/ha, fiind una dintre cele mai mari din țară. Omul de afaceri deține castelul de la Cetatea de Baltă, pe care l-a modernizat și inclus într-un circuit destinat enoturismului și Castelul de la Sânmiclăuș, comuna Șona, ambele preluate de la moștenitorii contelui Bethlen.
Top 113. Raul Ciurtin (43 de ani) 46-48 de milioane de euro. Industrie alimentară. Top 2014: 43-45 de milioane de euro
”Cea mai mare realizare a fost să fac din compania Albalact cel mai mare producător român din industria lactatelor și s-o aduc unde se află astăzi – liderul pieței de lapte din România”, spune Raul Ciurtin, atunci când îl întrebi despre obiective realizate, scrie Capital. Anul trecut, Albalact a finalizat investiții de aproximativ 8 milioane de euro pentru modernizarea și extinderea capacității de producție a fabricii de la Oiejdea. În 2014, compania a depășit pragul de 100 mil. euro în ceea ce privește cifra de afaceri în urma unei creșteri de peste 12 la sută.
Locul 129. Marcel și David Florea (39 – 43 de ani) 40-42 milioane de euro. Construcții, hoteluri, benzinării. TOP 2014: 30-32 milioane de euro
În urmă cu 10 ani, au trecut la pasul următor, producția materialelor de construcții. Au început cu o balastieră și au ajuns la cinci stații de betoane, două în Alba și câte una în Cluj, Sibiu și Hunedoara.
2014 a fost cel mai bun an din istoria Florea Grup, din punct de vedere al cifrei de afaceri și al profitului raportat. Afacerile au depășit 92,5 milioane de lei, valoare aproape dublă față de cea înregistrată în urmă cu cinci ani. Profitul s-a dublat față de 2011, ajungând la peste 13 milioane de lei. Florea Grup a realizat mai multe proiecte de infrastructură rutieră în Alba, Cluj, Mureș, Sibiu și Hunedoara, iar un mare avantaj competitiv pentru câștigarea lucrărilor a fost faptul că cei doi frați produceau materia primă. În urmă cu trei ani, frații Florea au achiziționat Hotelul Transilvania în care au investit, pentru renovare, aproape 3 milioane de euro. Frații mai dețin suprafețe mari de teren și 60-70 de apartamente în orașele Cluj și Sibiu, destinate închirierii.
Locul 158. Ioan și Paraschiva Istrate – 33-36 milioane de euro. Industrie alimentară, hoteluri. Top 2014: 30-35 mil.
euro
Producătorul de înghețată Alpin 57 Lux, controlat de familia Istrate, a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproape 16 milioane de euro, în creștere cu 7,5% față de cea raportată în 2013. Profitul companiei s-a majorat cu peste 50 la sută ajungând la 1,23 milioane de euro. Despre planurile de viitor, omul de afaceri nu oferă prea multe detalii, cu o mențiune: pe termen mediu, 2-3 ani, ar putea ieși cu produsele la export, în condițiile în care compania este prezentă deja în peste 20.000 de puncte de vânzare în țară. Familia Istrate dețin hotelul Leul de Aur din centrul orașului Sebeș, unde au realizat un mic centru comercial.
Locul 186. Dorin Mateiu (48 de ani) – 26-28 de milioane de euro. Industria alimentară, imobiliare.
În septembrie 2014, cele mai importante firme deținute de Dorin Mateiu au intrat în insolvență, la solicitarea omului de afaceri. Anunțul a reprezentat o adevărată surpriză la nivelul pieței, în situația în care Elit SRL Cugir era unul din cei mai mari producători de mezeluri din România. Mateiu mai deține companii din sectorul imobiliar, construcții și energie. Omul de afaceri are 80% din Alba
Mall, singurul centru comercial din Alba Iulia.
Locul 220. Familia Goța – 23-25 milioane de euro. Producție de materiale de construcții. Top 2014: 22-24 mil. euro
Businessul deținut de Emil și Vasile Goța a crescut anul trecut cu peste 10%, la o valoare de circa 25 de milioane de euro cifră de afaceri. Profitul net a depășit 1 milion de euro, după o majorare de circa 20% față de rezultatul obținut în 2013. Elis Pavaje are două unități de producție, la Petrești (Alba), și la Stoenești (Prahova). Compania deține poziția de lider pe acest segment, fiind înființată în urmă cu 24 de ani.
Locul 251. Familia Covaciu – 20 – 22 milioane de euro. Industria ceramică. NEW ENTRY
În urmă cu 24 de ani, într-un garaj din Alba Iulia, a luat naștere un business care a ajuns să producă, anual, 40 de milioane de farfurii. Capitalul inițial a fost doar de 100 de mărci germane. În 1991, Elena Covaciu și cei doi fii, Cristian și Cosmin, au decis că este momentul să facă pe cont propriu ceea ce știu mai bine: ceramică. Cu toate că prima sumă investită a fost modică, astăzi afacerea a ajuns la venituri anuale de 100 de milioane de lei. Doar o mică parte din producție rămâne pe piață în România, circa 99% ia calea exportului. ”Cea mai mare satisfacție a mea este când deschid televizorul și văd un film de la Hollywood, iar toată lumea mănâncă din farfuriile IPEC”, spune Cristian Covaciu.
Locul 279. Levente Bara (39 de ani) – 18 – 19 milioane de euro. Industrie alimentară. NEW ENTRY
Levente Bara este unic acționar al producătorului de condimente și ingrediente Supremia Grup din județul Alba. Inginerul a deschis prima unitate de producție în anul 2000, iar 10 ani mai târziu a fost nevoit să deschidă o nouă unitate de producție în urma unei investiții de 9 milioane de euro. Antreprenorul deține poziția de lider al pieței de ingrediente alimentare din România, iar în acest an ținta pe care și-a propus-o este să ajungă printre primii producători la nivel european, potrivit revistei Capital.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana