Rămâi conectat

Curier Județean

Alba Iulia – un nume cu rezonanţă pentru cei ce simt româneşte

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

1 Decembrie 1918, ziua desăvârşirii unităţii naţionale şi statale a României, a fost sărbătorită de fiecare locuitor al acestor meleaguri care trăieşte şi respiră româneşte, de la marea cea mare până-n ţinuturile lui Bogdan, de la Danubius până-n plaiurile moldave ale lui Ştefan cel Mare.
Mare şi multă durere îneacă Prutul dar „podul de flori” este atât de puternic ancorat, încât simţirile fraţilor noştri au fost trezite spre speranţă din nou de clopotele Catedralei Reîntregirii Neamului de la Alba Iulia, clopote care au chemat la 1 Decembrie 1918 românimea să-şi unească inimile într-o mare inimă – România. Clopotele catedralei bat tot mai puternic, dar tot mai puţini le aud şi mă refer aici la cei care folosesc această chemare în false tresăriri de naţionalism şi de fals patriotism. Nu întâmplător Cetatea Alba Iulia a fost aleasă  ca piatră de temelie a noului stat România. Uitându-ne mai adânc în istorie, vedem că Mihai Viteazul a ales să unească cele trei peceţi, ale Moldovei, ale Ţării Româneşti şi ale Ardealului într-o singură pecete a tuturor românilor tot la Alba Iulia. Alba Iulia a fost şi va rămâne de-a pururi simbolul de unitate a tuturor românilor, indiferent de cât de mult îşi doresc unii sau alţii să nu fie aşa.
Alba Iulia nu va putea fi folosită pentru sine de nici un trăitor în ale politicii, chiar dacă se încearcă de fiecare dată de 1 Decembrie acest lucru. Constat cu dezamăgire însă că de cele mai multe ori ne împăunăm cu declaraţii pompoase care dau bine la electorat dar nu mai cinstim cum se cuvine ziua de 1 Decembrie 1918 a Marii Uniri de la Alba Iulia. Alba Iulia este uitată, Alba Iulia este tratată cu indiferenţă de ziua noastră, a românilor, de mai marii politicieni ai prezentului de pe tot eşichierul  politic .Cei care îşi aduc aminte o fac ca pe o blasfemie căci se „înfăşoară” în steaguri de partid, asigurându-se că au punctat la capitolul imagine şi populism.
Este trist, dar este adevărat, de aceea cred că este momentul să ne trezim, să ascultăm îndemnul Imnului Naţional la deşteptare, să uităm ce ne dezbină şi să respectăm ceea ce ne uneşte, ceea ce ne uneşte pe toţi românii este Ziua noastră Naţională, iar locul care este sfânt pentru noi toţi este inima României – Alba Iulia. De aceea, de acum înainte, la Alba Iulia trebuie sărbătorită Ziua Naţională a României cu măreţia cuvenită unui asemenea eveniment, care a avut ca şi consecinţă recunoaşterea internaţională a Unirii şi a
ROMÂNIEI, ca stat naţional suveran, unitar şi independent. Trebuie să ne recunoaştem şi să ne respectăm noi istoria şi apoi să avem pretenţia să o facă şi ceilalţi.
Toate statele lumii au locuri şi simboluri pe care le respectă şi le slăvesc, este păcat că noi, românii, avem Alba Iulia şi o trecem din ce în ce mai mult în uitare. Sigur Bucureştiul este capitala României dar Ziua Naţională a României trebuie sărbătorită la Alba Iulia, care ne primeşte ca o mamă iubitoare cu braţele deschise pentru toţi fiii adevăraţi ai neamului românesc de oriunde din lume. La mulţi ani, România! La mulţi ani, români! La mulţi ani, Alba Iulia!
lMinisterul Apărării Naţionale nu a fost reprezentat de Ziua Naţională a României la Alba Iulia. Interpelare adresată ministrului Apărării Naţionale, Gabriel Oprea
Domnule ministru, Ziua Naţională a României reprezintă pentru toţi românii care simt şi gândesc româneşte un moment de mândrie, moment în care la unison trebuie să avem o dorinţă şi anume să ne cinstim patria şi înaintaşii. Aceste sentimente nu sunt nicăieri mai intense şi mai înălţătoare ca în Cetatea Marii Uniri –  Alba Iulia. Aici, la 1 Decembrie 1918, s-a născut ceea ce şi-au dorit toţi românii: o ţară reîntregită, o României a tuturor românilor.
Acest act istoric nu s-a înfăptuit uşor şi au fost mulţi ani de sacrificii şi frământări, de durere şi de jertfe din partea înaintaşilor noştri, mulţi dintre ei fiind militari. Nu degeaba în acţiunile convergente ale românilor, în acea perioadă, se înrolau voluntari români în corpuri şi regimente care se numeau „Alba Iulia” şi „Avram Iancu”, denumiri care aveau o mare importanţă şi rezonanţă istorică.
Consider, domnule ministru, că absenţa reprezentantului Ministerului Apărării Naţionale la Alba Iulia a fost un lucru grav, care nu face cinste unui minister prin a cărui activitate, potrivit prevederilor legale, se garantează suveranitatea şi unitatea acestui popor şi, de asemenea, nu vă face cinste dumneavoastră, având în vedere că sunteţi militar de carieră.
Iată de ce, domnule ministru, vă rog să-mi comunicaţi în scris şi oral:
1. De ce nu a fost prezent nici un reprezentant al Ministerului Apărării Naţionale la Alba Iulia de Ziua Naţională a României?
2. De ce pentru prima dată de la Revoluţia din 1989 Ministerul Apărării Naţionale nu depune coroane de flori la monumentele făuritorilor Marii Uniri de la 1 Decembrie1918  la Alba Iulia?
Răspunsul  în scris vă rog să-l comunicaţi la următoarea adresă: Cabinet Parlamentar – Deputat Clement Negruţ, municipiul Sebeş, str. Augustin Bena nr. 1, judeţul Alba
Clement NEGRUŢ,
deputat PDL de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Primăria Alba Iulia, contribuție de 350.000 de lei la Grupul de Acțiune Locală Alba Iulia Incluzivă în anul 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Primăria Alba Iulia, contribuție de 350.000 de lei la Grupul de Acțiune Locală Alba Iulia Incluzivă în anul 2025 Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de luni, 12 mai 2025 a Consiliului Local Alba Iulia se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea contribuției Municipiului Alba Iulia la Asociația Grupul de Acțiune Locală […]

Citește mai mult

Curier Județean

9-10 mai 2025 | Peste 1.000 de persoane și mașini, verificate de polițiștii și jandarmii din Alba. Amenzi de aproape 80.000 de lei și 11 permise reținute

Ziarul Unirea

Publicat

în

9-10 mai 2025 | Peste 1.000 de persoane și mașini, verificate de polițiștii și jandarmii din Alba. Amenzi de aproape 80.000 de lei și 11 permise reținute În ultimele 48 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat din Daia Română REȚINUT după ce a fost prins băut la volan în Petrești

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bărbat din Daia Română REȚINUT după ce a fost prins băut la volan în Petrești Polițiștii Secției de Poliție Rurală Sebeș au luat, sâmbătă, 10 mai 2025 măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 35 de ani, din localitatea Daia Română, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea