Actualitate

Alba Iulia și alte șase orașe, înscrise în cursa pentru titlul de Capitala Tineretului din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia, Baia Mare, Galați, Iași, Ploiești, Satu Mare și Suceava sunt orașele care s-au înscris anul acesta în competiția pentru titlul Capitala Tineretului din România.

A doua competiție organizată în cadrul acestui program național, care funcționează pe principii similare cu Capitala Europeană a Tineretului, titlu deținut de Cluj-Napoca în 2015, a atras un număr impresionant de candidaturi: Alba Iulia, Baia Mare, Galați, Iași, Ploiești, Satu Mare și Suceava.

Programul este coordonat de Guvernanța Capitalei Tineretului din România – Consiliul Tineretului din România (CTR), Federația Tinerilor din Cluj (FTC), Grupul PONT și Banca Comercială Română (BCR) – și își propune să dezvolte modul în care autoritățile locale colaborează cu organizațiile neguvernamentale de tineret și cu mediul privat pentru a pune tinerii din România în centrul procesului de dezvoltarea urbană.

Ediția 2017 a programului se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, E.S. Klaus Werner Iohannis, recunoaștere acordată în 2016 și care confirmă valoarea conceptului și succesul fazei pilot.

În prezent, titlul este deținut de Bacău, oraș care va preda ștafeta pe 2 mai 2018, de Ziua Națională a Tineretului. Orașul care va câștiga acest titlu va primi din partea Băncii Comerciale Române (BCR), co-inițiator al programului, un premiu în valoare de 50.000 de Euro. Acest premiu reprezintă atât un punct de pornire pentru finanțarea proiectelor propuse de orașul câștigător al titlului, cât și o resursă disponibilă pentru contribuția proprie în atragerea de surse adiționale de finanțare.

Evaluarea proiectelor înscrise se va face în două etape, de către un juriu independent format din reprezentanți ai sectorului neguvernamental de tineret, ai mediului privat, ai organizațiilor de tineret ale partidelor politice parlamentare și ai unor instituții publice. Prima etapă constă în evaluarea formei simplificate a candidaturilor, în urma căreia vor fi desemnate, în luna august, orașele finaliste. Ulterior, acestea vor depune candidaturile complete până în data de 15 octombrie, urmând ca orașul câștigător să fie anunțat pe 12 noiembrie, în cadrul Summitului Tinerilor, care va avea loc în actuala Capitală a Tineretului din România, Bacău.

Primul oraș din România care a purtat acest titlu și și-a asumat pionieratul acestui program a fost Timișoara, în perioada 2 mai 2016 – 1 mai 2017, urmat de către Bacău, oraș desemnat în urma organizării unei competiții și care va deține titlul de Capitala Tineretului din România până pe 1 mai 2018. Detalii despre evenimentele care au loc în această perioadă la Bacău în cadrul proiectului găsiți pe site-ul www.bacau2017.ro.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când au loc echinocţiul de primăvară și începutul primăverii astronomice: Data în care ziua va fi egală cu noaptea

Ioana Oprean

Publicat

în

Când au loc echinocţiul de primăvară și începutul primăverii astronomice: Data în care ziua va fi egală cu noaptea Echinocțiul de primăvară 2026 marchează momentul în care Soarele traversează ecuatorul Pământului, deplasându-se de la sud spre nord și debutul primăverii astronomice. Înclinarea axei Pământului este cea care produce această deplasare spre nord a traiectoriei aparente […]

Citește mai mult

Actualitate

Comisia Europeană a aprobat transferul a 522 de milioane de euro către Programul Sănătate 2021-2027, pentru finalizarea a 9 spitale noi: Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, printre beneficiari

Ioana Oprean

Publicat

în

Comisia Europeană a aprobat transferul a 522 de milioane de euro către Programul Sănătate 2021-2027, pentru finalizarea a 9 spitale noi: Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, printre beneficiari Vicepreşedintele Comisiei Europene, comisarul european Roxana Mînzatu, a anunțat, luni, 9 martie 2026, că s-a aprobat transferul a 522 de milioane de euro către Programul Sănătate […]

Citește mai mult

Actualitate

România s-a împrumutat cu 4,7 miliarde de euro: Obligațiuni emise pe piețele internaționale

Ioana Oprean

Publicat

în

România s-a împrumutat cu 4,7 miliarde de euro: Obligațiuni emise pe piețele internaționale România a atras aproximativ 4,7 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale, prin emiterea de euroobligațiuni, la prima ieșire pe piețele externe în anul 2026, a anunțat luni, 9 martie 2026, Ministerul Finanțelor. Operațiunea a avut loc în 25 februarie 2026, […]

Citește mai mult