Societate

Alba Iulia – Sala Unirii: Expoziţie cu fotografii realizate acum 90 de ani, de la Încoronarea regilor României Mari

Alexandra Mates

Publicat

în

Seria manifestărilor legate de împlinirea a 90 de ani de la Încoronarea Regilor României Mari la Alba Iulia continuă. Astfel, în Sala Unirii, din cadrul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia  vor fi expuse special piese de referinţă aflate de această dată, în marea lor majoritate, în patrimoniul local. Dintre acestea se remarcă documentele din fondul Prefecturii şi Primăriei Alba păstrate la Arhivele Naţionale, Serviciul Judeţean Alba.

Petrecerea Divorțaților

Printre acestea se regăsesc cele referitoare la modul în care a fost pregătit oraşul Alba Iulia pentru serbările încoronării. Documentele sunt întregite atât de o serie de fotografii realizate acum 90 de ani în momentul încoronării celor doi regi sub baldachinul din faţa catedralei ortodoxe dar şi de o copie a jurnalului Reginei Maria, cu descrierea amănunţită a evenimentului aşa cum l-a trăit Alteţa Sa (copii prezente în expoziţie prin colaborarea cu Arhivele Naţionale ale României).


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Societate

Opinii - Comentarii

Mesaje de Halloween în limba engleză 2026. Texte pentru Sms-uri și urări „înfricoșătoare”

Ioana Oprean

Publicat

în

“Trick or treat!”  • Mesaje, sms-uri și urări „înfricoșătoare” de Halloween 2026 în limba engleză • mesaje de groază de Halloween. Sărbătoare de origine celtică, Halloween-ul este celebrat în foarte multe țări de pe glob. Celții considerau că toate legile spațiului și timpului sunt suspendate în această zi, permițându-le spiritelor să interacționeze cu cei vii. […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

MESAJE de HALLOWEEN 2026. SMS-uri, felicitări, statusuri, mesaje amuzante, înfricoșătoare și mesaje în limba engleză de HALLOWEEN

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de Halloween 2026 • Felicitări, urări şi statusuri înfricoşătoare • mesaje de groază • mesaje horror • SMS -uri amuzante • Mesaje în engleză haioase de Hallowen.  Ca sursă de inspirație vă oferim o colecție de masaje amuzante-înfricoșătoare și mesaje în limba engleză.  De asemenea, puteti posta un mesaj special de Halloween ca status […]

Citește mai mult

Societate

Muștarul, un condiment cu tradiție: Ce valoare nutritivă are și ce beneficii poate aduce organismului

Ioana Oprean

Publicat

în

Muștarul, un condiment cu tradiție: Ce valoare nutritivă are și ce beneficii poate aduce organismului Folosit de secole în gastronomie, muștarul este apreciat pentru gustul său picant, versatilitate și aportul caloric redus. Specialiștii atrag însă atenția că beneficiile sale depind de compoziția produsului și de cantitatea consumată. Muștarul ocupă un loc important în alimentația multor […]

Citește mai mult