Alba Iulia luminând memoria lui Grigore Vieru

În noaptea din 17 spre 18 ianuarie 2009, la orele 1 şi 20 de minute murea Grigore Vieru, cel ce făcuse din Limba Română o barcă pe care o încărca mereu cu vise şi speranţe împingând-o pe apa Prutului până la malul românesc al graiului, aşteptând-o să se întoarcă din nou la Pererita, satul său natal, buchet de merinde, adică strălucire aparte ce-i încălzea sufletul, înfierbântându-i paginile, cărţile. Când a putut să treacă Prutul pe teritoriul efectiv al Limbii Române le-a cerut iertare florilor, aripilor zilei şi nopţii, istoriei şi geografiei că a trebuit să le primească, să le simtă doar prin graţiile privirii, ale sângelui din care a făcut nopţi albe, împovărându-le cu sentimente fără de sfârşit. Dar să ne întoarcem: în 15 ianuarie 2009 se afla la Cahul la un concert în Sala Palatului împreună cu poetul gălăţean Viorel Dinescu. Stătea în rândul întâi într-o sală neîncălzită, ceţoasă dar plină cu peste 700 de suflete. Au urcat pe scenă, Viorel a recitat 4 poeme ale lui Gigore Vieru, apoi a lăsat Cezarului întâlnirea cu publicul. Urcase şi solistul Fuego, dialogul lor liric se întinsese pe mai multe minute. Nimeni nu mai blestema gazul metan oprit. A fost un spectacol torid. Viorel l-a rugat să se întoarcă împreună la Galaţi, la el acasă. Grigore l-a asigurat că spre sfârşitul lunii va veni la Galaţi şi va sta zece zile. „Am de rezolvat câteva probleme la Chişinău”. La orele 23.20 maşina cu Grigore a plecat spre Chişinău. Pe la orele 2.00, Viorel primeşte un telefon de la poetul, patriotul Valeriu Matei care îi spune: „Ştii că domnul Vieru a fost victima unui accident de maşină la intrarea în Chişinău, în apropiere de localitatea Dănceni, raionul Ioloveni, izbindu-se violent de stâlpul unui panou publicitar”. Viorel a strigat: „Nu se poate…” Clipa i-a răspuns: „Ba se poate. Ba s-a putut”. Peste trei zile, la 1.20 minute clipa repetase: „Adio, Grigore Vieru”. În curând şi Alba Iulia era în mână cu o lumânare la căpătâiul poetului. Limba Română ţinea în braţe miile de flori, de lacrimi, de lumânări… Şi n-a trecut mult timp şi tot Alba Iulia dezvelea primul bust „Vieru” pe Aleea Scriitorilor, în Parcul Eminescu.
În doliu, Sala Unirii, Congresul Spiritualităţii, Cetatea Alba Iuliei, însăşi Limba Română, reamintindu-ne că la 1 decembrie 1990, în poezia „Scrisoare către Alba Iulia” recunoştea:
„Ţară binecuvântată
Azi aici te-ai întregit:
Basarabia furată
Basarabia-n viaţă
Sora ta adevărată,
Te salută: Bun găsit!”
Subscriem, şi prin amabilitatea cotidianului „Unirea” mereu prezent la manifestările culturale, lăsăm la bustul de bronz grigorio-vierian respiraţia inimii noastre, buchet de preţuire şi merinde.
Ion MĂRGINEANU

Secțiune Știri sub articolul principal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News