Alba Iulia, la Gala Națională a Voluntariatului
Ştim de ceva vreme că societatea civilă și conceptul de voluntariat a început și la Alba Iulia să prindă culoare, să prindă glas. Voluntariatul a început să devină un stil de viață pentru tineri mai mult, cei care nu au cunoscut vremurile în care acest concept era asimilat ideii de muncă patriotică, atunci când cetățenii urbei erau scoși „obligat-forțat” la muncă de voluntariat în folosul comunității.
Știu cum sună azi, dar atunci era o normalitate și nimănui nu îi plăcea să fie într-o astfel de activitate, motiv pentru care puțini au activat societatea civilă pe sistem de voluntariat imediat după `89. Acum însă vuiește lumea despre activități de dezvoltare personală și activități de voluntariat și implicarea în comunitățile locale a devenit tot mai simțită de către beneficiari. Și acești frumoși tineri voluntari trebuiesc răsplătiți într-un mod care trebuie să fie mult mai mult decât să fie scoși în față la „careu” și pentru ei dar mai ales pentru a atrage mai mulți tineri spre astfel de activități se organizează la nivel local și la nivel național gale de recunoaștere a muncii de voluntariat.
Proiecte și oameni, rezultate și impact, implicare și devotament, toate sunt ingredientele unei rețete de succes, care se vede prin mulțumirea celor care se adresează ONG-urile care lucrează în comunitate cu voluntari. Că e vorba de pacienți care sunt vizitați de voluntari, că e vorba de oameni săraci care primesc o atenție în preajma sărbătorilor, că este vorba de o intervenție în educația tinerilor prin metode nenformale care îmbogățesc abilitățile și competențele tinerilor toate vin să facă o schimbare într-un colț de lume.
La Alba Iulia, o astfel de gală a fost realizată pentru prima dată în 2009, într-un proiect care se dorea a fi de anvergura „Voluntar de Alba”, atunci 10 organizații din Alba s-au „întrecut” arătând ce au făcut pentru comunitate. Din păcate pentru doi ani de zile astfel de activități nu s-au mai derulat și abia din 2012, Centrul Județean de Voluntariat Alba a preluat inițiativa și a reușit să reitereze acele momente. Și anul acesta, organizații de succes din Alba își fac cunoscute rezultatele în fața comunității și îi face cunoscuți pe cei care, într-o activitate care nu așteaptă niciodată recompensă, s-au implicat cu atâta dăruire.
Tototadă, Alba Iulia trebuie să fie recunoscută pentru activitățile de voluntariat și la nivel național. Federația VOLUM, Federația Organizațiilor care Sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în România organizează și în acest an Gala Națională a Voluntariatului, singura competiție națională care aduce voluntariatul în atenția publicului larg și a mass-mediei, premiind voluntarii, proiectele de voluntariat, coordonatorii de voluntariat și centrele de voluntariat din toată țara. Evenimentul oferă o binemeritată recunoaștere publică oamenilor din întreaga țară care își dăruiesc în mod constant din timpul, energia și abilitățile lor pentru a-i ajuta pe cei aflați în nevoie, pentru a proteja mediul sau pentru a-și dezvolta comunitățile.
Anul acesta, Alba Iulia se mândrește cu patru prezențe în finala aceastei gale naționale, selectate din peste 500 de aplicații. Asociația Alumni UAB a reușit să califice în această finală un voluntar, la Secțiunea Voluntarul Anului – Voluntar Junior, Andreea Anamaria Cordon și de asemenea două proiecte de voluntariat la Proiectul de Voluntariat al Anului – Artă și Cultură, proiectul ARHEX – Arheologie Experimentală finanțat de Fundația Comunitară Alba prin Fondul pentru Cultură și Proiectul de Voluntariat al Anului – Tineret, proiectul „Pregătiți pentru viitor”, un proiect finanțat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acțiune. De asemenea și Asociația SM SPEROMAX ALBA are un finalist în această gală, la secțiunea Voluntarul Anului – Sănătate, pe Florin Ciortea, cel care este și vicepreședintele asociației și a cărui muncă de voluntariat pentru pacienții de Scleroză Multiplă este deja recunoscută. Pe site-ul www.galavoluntarilor.ro/finalisti pot fi văzute aceste minunate rezultate și pot fi susținute printr-un vot. Împreună vă invit să susținem voluntariatul comunității albaiuliene.
Cristian Dima, Președinte Asociația Alumni UAB
Foto arhivă: Gala Voluntarilor din judeţul Alba 2012
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Alertă alimentară în România: Loturi de lapte praf Aptamil și Milupa, retrase de urgență din cauza unei toxine
Alertă alimentară în România: Loturi de lapte praf Aptamil și Milupa, retrase de urgență din cauza unei toxine O nouă alertă alimentară a fost lansată de ANSVSA și mai multe loturi de lapte praf pentru bebeluşi Aptamil şi Milupa Milumil au fost retrase de la vânzare din cauza posibilei prezenţe a cereulidei, o toxină. Persoanele […]
Șofer surprins conducând cu 169 km/h pe un sector de drum pe care limita de viteză este de 70 km/h: „Nu-i urmați exemplul și nu testați teoria pentru că legea fizicii nu greșește niciodată!”
Șofer surprins conducând cu 169 km/h pe un sector de drum pe care limita de viteză este de 70 km/h Un bărbat de 43 de ani, din Cluj-Napoca, a fost surprins, zilele trecute de polițiștii rutieri de la Poliția Municipiului Turda în timp ce rula cu autoturismul cu viteza de 169 km/h, pe un sector […]
Rețelele sociale, interzise pentru copiii sub 13 ani. Organizația Salvați Copiii, avertisment privind dependența și abuzurile
Rețelele sociale, interzise pentru copiii sub 13 ani. Organizația Salvați Copiii, avertisment privind dependența și abuzurile Rețelele sociale ar trebui interzise total copiilor sub 13 ani, iar accesul ar putea fi condiționat și strict monitorizat pentru cei între 13 și 15 ani. Platformele care nu verifică vârsta utilizatorilor să fie sancționate, sunt principalele măsuri cerute […]