Actualitate

Alba Iulia: Consilierul PSD Vasile Crișan vrea sens giratoriu la intersecția dintre B-dul Revoluției cu str. Cloșca

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

În opinia reprezentantului PSD în Consiliul Local Alba Iulia, Vasile Crișan, soluția pentru fluidizarea traficului pe B-dul Revoluției este construirea unui nou sens giratoriu în apropierea Liceului Militar. Propunerea sa va fi pusă în dezbaterea consilierilor, în ședința de marți.

Întrucât circulaţia pe B-dul Revoluţiei pe sensul de mers de la Fortuna spre Stadion se desfășoară foarte anevoios, urmărind mai mult timp această situație, am constat că aceasta se datorează faptului că se circulă pe o singură bandă, respectiv banda a două, banda nr. 1 fiind ocuptă în permanență de maşini parcate. Ca urmare a acestui fapt propunem în prima fază, temporar, înființarea unui sens giratoriu la intersecția B-dului Revoluţiei cu str. Cloşca, care în opinia noastră ar fluidiza circulaţia în zonă, urmând ca dacă aceasta ar reprezenta în mod real o soluţie, să fie implementată cu acordul CL de către executivul Primăriei”, precizează Vasile Crișan în propunerea sa.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje

Bogdan Ilea

Publicat

în

Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje  Lucrările pe secțiunea Margina – Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 56%, pe cei 9,13 kilometri aflați în execuție, se arată într-un videoclip publicat de […]

Citește mai mult

Actualitate

DNSC: Pe cine contactezi dacă ai fost victima unei fraude: ,,Vigilența digitală este esențială”

Bogdan Ilea

Publicat

în

DNSC: Pe cine contactezi dacă ai fost victima unei fraude: ,,Vigilența digitală este esențială”  DNSC atrage atenția că fraudele online devin tot mai greu de identificat, iar mesaje, apeluri sau pagini false, care par legitime, pot fi folosite pentru a fura date personale și financiare. În acest context, instituția le recomandă oamenilor să fie vigilenți […]

Citește mai mult

Actualitate

CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică

Lucian Dărămuș

Publicat

în

CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică Ministerul Educaţiei a anunțat că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel […]

Citește mai mult