Ştirea zilei

Alba începe bătălia pentru Liga a 2-a! Totul despre Metalurgistul Cugir, Industria Galda, Unirea Alba Iulia și CS Ocna Mureș, înaintea startului eșalonului terț

Dan HENEGAR

Publicat

în

Pentru al treilea an la rând, Alba are 4 reprezentante în Liga a 3-a, iar visul cel mare al fotbalului județean este sărbătorirea, vara viitoare, a unei promovări în eșalonul superior.

Repartizate în Seria a 4-a, după ce în ediția anterioară au activat în Seria a 5-a, Metalurgistul Cugir și Unirea Alba Iulia (cu cele mai spectaculoase campanii de achiziții!) au în față o serie interesantă, principalul oponent în lupta pentru Liga a 2-a fiind CSM Școlar Reșița, formația din Valea Domanului.

Și din acest punct de vedere, al obiectivului fixat de cele două, dar și pentru că ne așteaptă o serie de alte 6 derby-uri “de Alba”, meciuri încărcate de orgolii, ambiții și adrenalină, cu siguranță toamna fotbalistică, dar și întregul sezon, va fi una dintre cele mai incitante din ultimul deceniu în Alba fotbalistică. Cu bugete cifrate între 130.000 şi 250.000 de euro (sumele sunt relative, depinzând de mai mulţi factori, rezultate, premieri etc), cele 4 “albaneze” se prezintă “OK” la ora startului, toate având campanii de transferuri interesante, ce au dus la întărirea loturilor în această vară.

Precizare: Metalurgistul Cugir, Industria Galda de Jos și CS Ocna Mureș au finanţare în proporţie covârşitoare de la autorităţile locale, la Unirea Alba Iulia bugetul este asigurat 100 la sută din fonduri private (Gicu Grozav, Mihai Oancea și Armando Popescu). În privința jocurilor interne, Unirea Alba Iulia și Metalurgistul Cugir vor evolua vinerea, iar Industria Galda de Jos și CS Ocna Mureș sâmbătă. În cele ce urmează vă prezentăm o analiză fotbalistică a celor 4 formaţii din Alba (Performanța Ighiu a dispărut) înaintea debutului sezonului 2018-2019, unul de la care avem mari așteptări, cu bugete, obiective, strategii, campanii de transferuri, în speranţa că ne vom bucura de un sezon prolific pentru fotbalul judeţean.

Metalurgistul Cugir (locul patru în ediţia anterioară)

*obiectiv: clasarea pe locurile 1-3 *buget: 900.000 de lei (în jur de 194.000 de euro) – autorităţile locale alocă bani pe un an calendaristic (fondurile pentru 2019 urmează să fie votate în prima parte a anului viitor). *staff-ul tehnic: Călin Ion Moldovan (n. 8 august 1967) – antrenor principal, Lucian Itu – antrenor secund; *staff-ul administrativ: Ciprian Pahone – preşedinte, Costică Gutunoiu – organizator de competiţii, Sorin Tomescu – membru în Adunarea Generală a Asociaţilor.

Campanie de transferuri: *veniri: I. Tătaru (CNS Cetate Deva, liber), Vaștag (CSM Școlar Reșița), B. Lemac (Pandurii Tg. Jiu), Necșulescu (Hermannstadt, împrumut), L. Tudor (revenit Ripensia Timișoara), G. Goronea (Industria Galda, împrumut), Mihaiu (Spania, Liga a 3-a, FC Pozuelo de Alarcon), alături de juniorii Cercel (Sporting Roșiori), Dohotariu (Farul Constanța), Dican (CSM Rm. Vâlcea), Vîjdea (juniori), Dicu (FC Voluntari), Copiluși (Minerul Mătăsari, via Pandurii Tg. Jiu); *plecări: Măd. Popa (Șoimii Lipova), Sorian (destinație necunoscută), Firan (?), Scurtu (?), Tăban (la muncă în Germania), Negrescu (nu s-a mai prezentat!), M. Codrea (?, Unirea Dej, FC Avrig) *juniori (Under 19 și Under 18): Dohotariu, Dicu, Dican, Copiluși, Cercel, Vîjdea, Vărărean, Crivăț.

Industria Galda (locul cinci în ediția anterioară)

*obiectiv: clasarea în primele opt locuri *buget: 600.000 de lei (aproximativ 130.000 de euro) pentru întregul campionat (autorităţile locale alocă fonduri pe an calendaristic) *staff-ul tehnic: Silviu Miron – director tehnic, Paul Ciucă (n. 10 februarie 1980) – antrenor principal; *staff-ul administrativ: Romulus Raica (primar) – președinte de onoare, Marcel Georgiu – președinte, Ioan Cristea – vicepreședinte, Gligor Udrea – director tehnic și delegat.

Campanie de transferuri: *veniri: S. Fulea (întors din Anglia), Cernea (revenit din Germania), alături de juniorii Lepădat (LPS Sebeș), Gergely (CFR Cluj, via Școala de Fotbal “Mihai Georgescu), Cunțan (Spicul Daia Română), Puha (revenit Spicul Daia), A. Crăciun și D. Stoia (juniori), doi jucători de la Unirea (Adam și Boboia, posibil T. Mărginean ?); *plecări: G. Olar (a renunțat la fotbal), Rodean (la muncă), D. Popa (la muncă în Germania), Dup (Sticla Turda), Angeru (FC U Craiova 1948), G. Goronea (Metalurgistul Cugir, împrumut), S. Mureșan (Unirea Alba Iulia, negocieri în derulare) *juniori: Lepădat, Boancă, Vonya (momentan plecat în Germania), Fl. Schiau, Gergely, Bedelean, Puha, D. Sîrbu, Cunțan, A. Crăciun, D. Stoia, Puha.

Unirea Alba Iulia (locul șapte în campionatul precedent)

*obiectiv: locurile 1-3 *buget: 200.000-250.000 de euro (depinde de performanțele din prima parte a stagiunii) *staff-ul tehnic: Adrian Bicheși (n. 21 august 1970) – antrenor principal, Marcel Ioan Rusu și Raul Oargă – antrenori secunzi *staff-ul administrativ: Mihai Dăscălescu – președintele Comitetului Director, Armando Popescu – manager general, Ilie Ilea – team manager, Florian Brumaru – director sportiv, Ioan Vlad – delegat.

Campanie de transferuri: *veniri: P. Păcurar (liber), S. Mureșan (Industria Galda ?), Vitinha (Bulgaria, în recuperare), R. Ivan (Sporting Pitești), Sporea, Potopea, Cl. Oara, Cl. Marcu, Petruse, Szigmond, E. Crișan (în recuperare) – toți Performanța Ighiu (unii joacă la juniorii A), L. Dan (“U” Cluj, juniori), T. Mărginean, (Sportul Petrești, posibil împrumutul la Industria); *plecări: Al. Man (CSU Alba Iulia), Lăsconi (liber, ACS Energeticianul), De Marco (Italia), Schiau (liber, CSU Alba Iulia), Onacă (Sportul Petrești, împrumut), Captiu și S. Iacșa (au renunțat la fotbal!), N. Rus (Unirea Dej), Oniche (CS Zlatna, împrumut), Dr. Pop (CSU Alba Iulia, împrumut), Ludwig (Sportul Petrești, împrumut) *juniori: Sporea, Căt. Suciu, R. Ivan, Davidaș, Tat, An. David, L Dan, T. Mărginean, Petruse, Szigmond, Bîrdea, Adam, Pojar.

            CS Ocna Mureș (nou-promovată)

*obiectiv: locurile 9-12 *buget: 500.000- 600.000 de lei (110.000-130.000 de euro) pentru întregul campionat (autorităţile locale alocă fonduri pe an calendaristic); *staff-ul tehnic: Ion Ilie – antrenor principal, Cornel Ionuț Pereat (28 decembrie 1980) și Ovidiu Maier (2 februarie 1971) – antrenori secunzi; *staff-ul administrativ: Stelian Grozav – director CS Ocna Mureș, Ioan Paul – președintele secției de fotbal, Alexandru Vigh – director sportiv, Ștefan Borșoș – delegat.

Campanie de transferuri: *veniri: A. Gherman (revenit din Germania), Borșoi (Sportul Petrești), alături de juniorii Iviniș (CS Zlatna), Șandor (“Ardealul” Cluj), Cimpoieșu (CFR Cluj), E. Bota (juniori), S. Șimandi (Olimpia Aiud), Decean și Chiorean (nerezolvate actele); *plecări: B. Olar (din pricina serviciului), Onișor (Inter Unirea), Rațiu (accidentat), M. Domșa (probleme cu serviciul, ?) *juniori: Iviniș, I. Cociș, Șandor, S. Șimandi, Cimpoieșu, Moise, E. Bota, Marton.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Transapuseana și Drumul Mănăstirilor schimbă viitorul a două comune de munte din Alba. Acces mai bun, interes tot mai mare pentru zonă: „Prețul terenurilor a crescut chiar și de 20 de ori”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Transapuseana și Drumul Mănăstirilor schimbă viitorul a două comune de munte din Alba. Acces mai bun, interes tot mai mare pentru zonă: „Prețul terenurilor a crescut chiar și de 20 de ori” Comunele Ponor și Râmeț din județul Alba încep să simtă tot mai mult efectele investițiilor în infrastructura rutieră, odată cu dezvoltarea Transapuseana și […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Floriile 2026 și Confirmarea la Biserica Reformată Calvină din Alba Iulia: Trei tineri au depus mărturie despre credința lor, într-o sărbătoare majoră a întregii comunități

Ioana Oprean

Publicat

în

Floriile 2026 și Confirmarea la Biserica Reformată Calvină din Alba Iulia: Trei tineri au depus mărturie despre credința lor, într-o sărbătoare majoră a întregii comunități Anul acesta, catolicii și reformații sărbătoresc Floriile pe 29 martie 2026, fiind una dintre cele mai importante și încărcate de simbolism momente din calendar. Aceasta precede cu o săptămână Paștele […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Apariție surprinzătoare în Alba: Elan filmat de reprezentanții AJVPS, pe un teren din județ. ,,S-a stabilit pe un fond de vânătoare gestionat de noi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Apariție surprinzătoare în Alba: Elan filmat de reprezentanții AJVPS, pe un teren din județ. ,,S-a stabilit pe un fond de vânătoare gestionat de noi” Un elan a fost observat de specialiştii AJVPS Alba pe un teren ce ar fi situat pe unul din fondurile cinegetice gestionate de aceștia. Imagini filmate cu animalul au fost postate […]

Citește mai mult