Politică Administrație

Alba, în topul județelor privind sumele alocate pentru drumurile judeţene şi comunale în 2013 – peste 16.000.000 de lei

Bogdan Presecan

Publicat

în

Potrivit bugetului de stat pe anul 2013, Alba se situează pe locul 7 în topul județelor, privind sumele defalcate din TVA, alocate pentru drumurile judeţene şi comunale. Este vorba despre suma totală de 16.060.000 de lei (3,41% din totalul de 1.752.611.000 de lei), cu circa 200.000 de lei mai puțin față de anul trecut.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit documentului este vorba despre 40,53 lei per persoană/ locuitor al județului Alba, față de 35,64/persoană în 2012.

În formula de calcul utilizată pentru anul 2013, cifra populației județului este semnificativ diminuată, față de cea folosită pentru 2012. Astfel, deși suma totală alocată pentru anul curent este inferioară celei din anul precedent, per persoană, ea este mai mare cu aproape 5 lei.

În topul primelor 6 unită’i administrativ-teritoriale din țară, se clasează, în ordinea valorii sumelor alocate, județele Hunedoara, Argeș, Bihor, Timiș, Suceava și Buzău.

Aceste fonduri sunt necesare pentru continuarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii rutiere din judeţul Alba, în localităţi precum Unirea, Cergău, Sâncel, Ciuruleasa, Cergău, Căpud, Șard, Câmpeni, Buru,etc


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete

Ioana Oprean

Publicat

în

La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]

Citește mai mult