ALBA -30°C: Cod portocaliu de ger până vineri. Urmează cod galben de ninsori abundente
Temperatură record joi noapte în judeţul Alba: – 30 grade Celsius au fost înregistrate la Arieşeni.
Pentru perioada 3 februarie ora 10.00 – 5 februarie ora 20.00, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o Atenţionare Meteorologică Cod Galben pentru ninsori, intensificări ale vântului, viscol, polei, cu următorul conţinut:
„În intervalul menţionat, aria ninsorilor va cuprinde treptat, începând din sud-vestul ţării, toate regiunile. Local ninsorile vor fi mai abundente, iar stratul de zăpadă nou depus va depăşi 20 cm, în special în zonele de deal şi munte. Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze mai mari în sud şi sud-est, unde rafalele vor depăşi 50…60 km/h, iar la munte va sfla tare, cu peste 90 km/h, viscolind sau spulberând zăpada. Din dimineaţa zilei de sâmbătă, local în regiunile sudice şi centrale precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie sau lapovită şi frecvent se va depune polei.”
La nivelul judeţului Alba s-au desfăşurat în continuare acţiunile stabilite în şedinţa extraordinară convocată de prefectul judeţului Alba, pentru gestionarea situaţiei în perioada valabilităţii Atenţionării meteorologice Cod Portocaliu pentru temperaturi foarte scăzute.
Pentru depistarea la timp şi luarea măsurilor imediate de ajutor a persoanelor fără adăpost, persoanelor izolate, vârstnice sau bolnave care pot fi puse în pericol de temperaturile foarte scăzute, facem apel la toţi aceia care au cunoştinţă de astfel de cazuri să anunţe imediat prin numărul unic de apel 112, serviciile profesioniste de urgenţă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | O barză, vestitorul primăverii, s-a întors la cuibul său Cugir. O localnică a botezat-o Evelin
O barză, vestitorul primăverii, s-a întors la cuibul său Cugir. O localnică a botezat-o Evelin Primăvara își intră tot mai tare în drepturi în județul Alba, dovadă fiind și sosirea berzelor în mai multe localități. O primă înaripată, care și-a ocupat deja cuibul de anul trecut, a sosit la Cugir. Barza a fost zărită în […]
FOTO | Performanță deosebită pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj: Dragoș Aldea, locul I la etapa județeană a olimpiadei de Limba Engleză și calificare în faza națională
Performanță deosebită pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj: Dragoș Aldea, locul I la etapa județeană a olimpiadei de Limba Engleză și calificare în faza națională Performanță deosebită pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj prin reușita tânărului Dragoș Aldea care a ocupat locul I la etapa județeană a olimpiadei de Limba Engleză […]
FOTO | Un polițist din Apuseni a salvat o cățelușă abandonată: Cei patru pui ai acesteia și-au găsit deja familii
Un polițist din Apuseni a salvat o cățelușă abandonată: Cei patru pui ai acesteia și-au găsit deja familii Comandantul Poliției Orașului Câmpeni, domnul Popa Sorin, oferă un exemplu remarcabil de responsabilitate și empatie, după ce a adoptat o cățelușă cu patru pui, abandonați în apropierea locuinței sale. Prin implicarea sa directă, puii și-au găsit fiecare […]
