Actualitate

AJOFM Alba: Subvenţii şi facilităţi oferite angajatorilor şi absolvenţilor din promoţia 2014

Ioana Oprean

Publicat

în

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba acordă în baza Legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă cu modificările şi completările ulterioare, stimulente financiare pentru încadrarea în muncă a absolvenţilor, astfel:

Petrecerea Divorțaților

 Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ:

  • primesc lunar, timp de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat:

o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă (unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestaţiile băneşti, cu excepţia indemnizaţiei de şomaj, suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, care în acest moment are valoarea de 500 lei) în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii;

o sumă egală cu de 1,2 ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal;

o sumă egală cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării în muncă pentru absolvenţii de învăţământ superior.

  • pentru încadrarea absolvenţilor din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, sumele pe o perioadă de 18 luni;
  • pe lângă drepturile pe care le pot încasa, angajatorii au obligaţia de a menţine în activitate persoanele pentru care au încasat subvenţii o  perioadă de 18 luni.
  • angajatorii care menţin raporturile de muncă sau de servciu cu absolvenţii încadraţi, peste termenul de 18 luni primesc, pentru fiecare an de continuare a raporturilor de muncă sau de serviciu, un ajutor financiar egal cu suma aferentă contribuţiilor sociale datorate de angajatori pentru aceste persoane. Acesta se virează, la cerere, angajatorilor care nu înregistrează debite provenind din neplata contribuţiilor sociale.

În acest scop, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, în termen de 12 luni de la data absolvirii studiilor.

 Facilităţi acordate absolvenţilor pentru stimularea încadrării în muncă

  • Absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, înregistraţi la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă beneficiază din bugetul asigurărilor pentru şomaj de o primă  de  încadrare egală valoarea indicatorului social de referinţă (unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestaţiile băneşti, cu excepţia indemnizaţiei de şomaj, suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, care în acest moment are valoarea de 500 lei), în vigoare la data angajării, dacă se  încadrează cu program normal de lucru şi pentru o perioada mai mare de 12 luni.
  • Absolvenţii cărora li s-a stabilit  dreptul  la indemnizaţia de şomaj şi se angajează pentru o  perioada  mai mare  de 12 luni,  în perioada de acordare a indemnizaţiei beneficiază, de o sumă egală cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu    s-ar fi angajat. Suma cuvenită se acordă după 12 luni de la data angajării.

Facilităţi acordate pentru stimularea mobilităţii

  • Persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizaţie de şomaj se încadrează, potrivit legii, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea în care îşi au domiciliul stabil, beneficiază de o primă de încadrare acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj egală cu de două ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data acordării;
  • Persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizaţie de şomaj se încadrează, potrivit legii, într-o altă localitate şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul primesc o primă de instalare, acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, egală cu de şapte ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data instalării.

Obligaţiile angajatorilor privind întocmirea documentelor şi depunerea lunară a acestora la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt prevăzute  în Legea nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru informaţii suplimentare, persoanele interesate se pot adresa la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, camera 3 sau la telefon 0258/811470.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Guvernul pregătește stingerea datoriilor administrațiilor locale: Mecanismul de compensare ajunge la 2 miliarde de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Guvernul pregătește stingerea datoriilor administrațiilor locale: Mecanismul de compensare ajunge la 2 miliarde de lei Guvernul pune în aplicare un mecanism financiar prin care vor fi compensate plățile restante acumulate de primării, consilii județene, instituții publice locale și spitale aflate în subordinea autorităților administrației publice locale. Valoarea totală a mecanismului este de 2 miliarde de […]

Citește mai mult

Actualitate

Pilonul 2, câştig de 96 de miliarde de lei din investiţii: Cât au acumulat, de fapt, românii pentru pensie?

Ioana Oprean

Publicat

în

Pilonul 2, câştig de 96 de miliarde de lei din investiţii: Cât au acumulat, de fapt, românii pentru pensie? Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul 2) au înregistrat, de la lansarea sistemului în 2008 şi până la 30 septembrie 2026, un randament mediu anual de 8,5%, peste rata medie anuală a inflaţiei, de 4,8%, potrivit […]

Citește mai mult

Actualitate

A fost achitat integral prețul pentru Șantierul Naval Mangalia de către Rheinmetall. Urmează obţinerea avizelor, inclusiv din partea Consiliului Concurenţei

Bogdan Ilea

Publicat

în

A fost achitat integral prețul pentru Șantierul Naval Mangalia de către Rheinmetall. Urmează obţinerea avizelor, inclusiv din partea Consiliului Concurenţei Rheinmetall a achitat integral suma pentru achiziția Șantierului Naval Mangalia, la o lună după ce compania Rheinmetall Real Estate România SRL a depus garanția de participare, reprezentând 10% din prețul de pornire de 138 de […]

Citește mai mult