Rămâi conectat

Sport

Aiudeanul Răzvan Dâlbea, cel mai vârstnic fotbalist din Liga 1, vrea să joace fotbal cât mai repede! “O perioadă ciudată, parcă am trăit o accidentare de durată“, a explicat jucătorul de la Hermannstadt

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mijlocașul aiudean Răzvan Dâlbea este, la 38 de ani și 7 luni, cel mai vârstnic fotbalist din Liga 1 în acest campionat, întrerupt din cauza pandemiei de coronavirus. Aflat de mai bine de două luni departe de gazon, experimentatul fotbalist susține că abia așteaptă să revină la activitate și să joace fotbal, cât mai repede posibil.

Evoluează la Hermannstadt (locul 9 în ierarhie în acest moment) și în actuala stagiune a adunat 16 prezențe și un gol (în meciul câștigat cu Dinamo, în decembrie 2019, scor 4-2). “Noi, cei care provenim din lumea sportului, suntem obișnuiți cu o viață dinamică, un stil alert, cu antrenamente, meciuri, cantonamente, mereu în mișcare. A fost foarte greu la început până ne-am adaptat. Am conștientizat că este vorba despre sănătatea noastră și a celor dragi, dar am trăit o situație ciudată. Niciodată în carieră nu am beneficiat de o asemenea pauză, parcă am trăit o accidentare de durată”, a explicat Răzvan, aflat din 2016 la Hermannstadt (cu trei promovări succesive, până în Liga 1).

Benefic în această perioadă a fost timpul petrecut cu familia, mi-am pus gândurile în ordine. Sincer, nu mi-a fost teamă pentru că am respectat măsurile de siguranță și am ieșit rar din casă. Locuim într-o zonă mai izolată, la marginea orașului”, a mai spus fotbalistul care în urmă cu doi ani, în mai 2018, era căpitan de echipă la Hermannstadt în finala de Cupa României pierdută, 0-2, pe “Arena Națională”, cu CSU Craiova, de proaspăt promovata în Liga 1.

În privința reluării stagiunii fotbalistice în România, la nivelul primei ligi s-a intrat în cantonamente, în condiții speciale de igienă și verificări medicale, data de 13 iunie fiind avansată pentru primele meciuri. “Am avut program individual de mai bine de o lună, ne-am pregătit separat însă una este să te antrenezi sigur și alta este pregătirea cu întreaga echipă. Așteptăm o reluare treptată a activității întrucât nu știm dacă ne putem pregăti toți în același timp. Oricum se anunță o perioadă foarte dificilă, cu un ritm intens al meciurilor, după două luni de pauză și trei săptămâni de pregătire”, a mai adăugat Răzvan.

Jucătorul originar din Alba va împlini 38 de ani în octombrie și a debutat pe prima scenă în urmă cu un deceniu, pe când evolua la Unirea Alba Iulia. Dâlbea a preluat prima poziție în topul veteranilor de pe prima scenă după ce Hadnagy s-a retras, iar Teixeira și-a reziliat contractul cu FCSB, aiudeanul fiind urmat de portarul Răzvan Pleșca (Gaz Metan) – 37 de ani și 6 luni.

Are trei promovări pe prima scenă, cu Unirea Alba Iulia (2009), Corona Brașov (2013) și Hermannstadt (2018). În privința agățării ghetelor în cui, spune că deocamdată nu a luat nicio decizie, după ce vara trecută a semnat un contract valabi un sezon cu gruparea de pe Cibin. “Aștept să se încheie campionatul, îmi doresc din suflet să evităm retrogradarea și voi vedea atunci ce voi face...”, a încheiat fostul căpitan de echipă al Unirii Alba Iulia (din perioada 2006-2010).

Echipierii de la Hermannstadt au efectuat, ieri și azi, testele de coronavirus, intrând în izolare la hotelul „Apollo”, aflat aproape de Stadionul „Municipal” și terenul de pregătire


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Bătălie încinsă pentru calificarea în play-off: Unirea Ungheni, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia, cursă pentru două locuri! Vezi calculele

Dan HENEGAR

Publicat

în

Bătălie încinsă pentru calificarea în play-off-ul Seriei 9 din Liga 3: Unirea Ungheni, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia, cursă pentru două locuri! Vezi calculele accederii în „careul de ași” Ultima rundă a sezonului regular va decide numele ultimelor două echipe care vor obține biletele pentru play-off, asta întrucât primele clasate Gloria Bistrița […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea