Agricultură fără… pârloagă!

Ne aflăm în plină campanie de însămânţări, în special al porumbului, cultură tradiţională care a salvat nu o dată ţara din foame şi necaz, căci mămăliga a stat pe masa românului în cele mai grele şi vitrege vremuri asigurându-i supravieţuirea. Din păcate, şi în această primăvară plugurile nu prea au intrat în brazdă iar semănătorile au tras mai mult pe dreapta. M-am convins de acest lucru, recent, când am coborât pe Valea Mureşului, înspre Câmpia Aradului şi m-am reîntors la Alba Iulia, pe Valea Crişului Alb, prin bogata şi frumoasa Ţară a Zarandului. Terenurile, cele mai multe erau nelucrate şi doar pe ici pe colo puteai vedea câte o tarla semănată. Ce-i drept, în zona Aradului mi-au reţinut atenţia culturile de rapiţă înflorite pe sute de hectare ca un imens covor galben, dar şi cele cu grâu, tot pe sute de hectare, cu verdele lor crud. Erau însă terenuri lucrate de investitori strategici din Italia care s-au instalat în toată zona ca la ei acasă, la propriu şi la figurat, căci vorba cronicarului de la „Râm ne tragem toţi”. Oricum, decât cu pârloagă…
Despre agricultorii autohtoni, români, nu prea avem însă ce consemna. Fărâmiţarea terenurilor continuă să fie obstacolul cel mare în calea unei agriculturi intensive şi performante. Ce se poate face pentru a pune capăt unei asemenea situaţii dezastruoase în agricultura românească? Fiind în zonă, la graniţa cu Ungaria, acolo în oraşul meu natal, la Ineu, m-am interesat ce se întâmplă la vecini, acolo unde nu s-au lichidat vechile structuri asociative şi cooperatiste. Aşa am aflat că în Ungaria este în vigoare de câţiva ani Legea exploataţiilor agricole. Ea a însoţit de fapt legile Fondului funciar, astfel că atunci când proprietarii de pământ au primit înapoi terenurile s-a avut în vedere şi cum vor fi lucrate ele, căci marea avere a unei ţări, care este pământul, nu poate fi lăsată la cheremul nimănui şi mai ales a importatorilor speculanţi. Potrivit Legii exploataţiilor agricole, în Ungaria se consideră o exploataţie agricolă o suprafaţă de 100 hectare de teren. Toţi proprietarii care au pământ în exploataţie îşi asumă obligaţia de a lucra pământul organizat integral şi necondiţionat, potrivit legii. Cei care nu vor acest lucru, li se oferă aceeaşi suprafaţă de teren, în afara exploataţiei, la marginile acesteia, astfel încât să nu încurce bunul mers al activităţii agricole. Este exact ceea ce ne lipseşte nouă, românilor, care având terenurile împărţite în mii şi mii de parcele şi parceluţe, ţinem la această avere dărăbuită fără a vedea pădurea de copaci, adică se procedează după cum crede şi după cum îl duce capul pe fiecare agricultor. Culmea este că această stare de lucruri este legiferată prin trei legi ale fondului funciar (18/1991, 1/2000 şi 247/2005). Legi care au avut în vedere mai mult interesul electoral, adică să-i dăm ţăranului alegător cât mai multe parceluţe de pământ, după modelul pixurilor, găleţilor şi pungilor cu zahăr şi ulei, în loc să-i oferim o proprietate sănătoasă şi un cadru legal, ferm şi concret, în care să-şi poată valorifica potenţialul agricol cu care l-a înzestrat noua democraţie. Am în faţă un tabel cu proprietarii de pământ din satul Tibru (comuna Cricău) din locul numit Trăuas, trimis de domnul Gheorghe Miclea, care în anii 1992-1993 a participat la aplicarea Legii 18 în Cricău. În locul numit Trăuas sunt nu mai puţin de 23 de proporietari ce deţin fiecare între 0,05 ha teren şi 0,31 ha, adică între 5 şi 31 de arii. Nimeni nu-i poate însă asocia pentru a lucra terenul performant. Aşa că stă mai mult pârloagă. Amenzile ori majorarea impozitului agricol nu pot fi o soluţie optimă pentru nişte ţărani săraci şi bătrâni. Nici subvenţiile agricole nu au adus prosperitate ţăranilor ci mai mult samsarilor de pământ. În aceste condiţii, o lege a exploataţiilor agricole ar putea fi benefică, chiar dacă unii vor zice că vrem să reînfiinţăm proprietatea socialistă. Dar ungurii de ce au optat pentru o asemenea lege? Şi decât să importăm făină albă şi de mălai, ulei, lapte şi cartofi din Ungaria, prefer să importăm un „socialism” de tip unguresc asemănător astfel încât să nu ne mai batem joc de pământul sfânt şi atât de bun şi roditor al ţării.
Gheorghe CIUL

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI