Actualitate

Adunarea Generală a ENIEDA, la Universitatea „1 Decembrie 1918”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Două profesoare albaiuliene candidează la funcţiile de conducere

    Sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 9.00, la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia va avea loc Adunarea Generală Anuală a ENIEDA (European Network for Intercultural Education Activities), asociaţie europeană formată din cadre didactice universitare şi cercetători, precum şi profesori din învăţământul preuniversitar dedicaţi activităţilor de cercetare şi predare din domeniul educaţiei lingvistice şi interculturale.
Până în prezent, membrii ENIEDA au contribuit la organizarea unor conferinţe bianuale (2008 – Alba Iulia, 2010 – Herceg Novi, Muntenegru), precum şi workshop-uri bianuale (2009 – Alba Iulia, 2011 – Vrsac, Serbia). De asemenea, cadrele didactice şi cercetătorii afiliaţi ENIEDA şi-au adus contribuţia ştiinţifică la publicarea revistei academice „The Journal of Linguistic and Intercultural Education – JoLIE” – revista Centrului de Cercetare şi Inovare în Educaţia Lingvistică (CIEL), Universitatea „1 Decembrie 1918” –  precum şi la promovarea acesteia pe plan internaţional.
Cu ocazia Adunării Generale a ENIEDA, se vor organiza şi alegeri generale pentru noua conducere, ne-a informat conf. univ. dr. Diana Câmpan, secretarul ştiinţific al Senatului. Nominalizările de până acum vizează următorii candidaţi: preşedinte ENIEDA: profesor Giacomo Ferrari, Universitatea Amedeo Avogadro, Vercelli, Italia, vicepreşedinte: dr Svetlana Kurtes, Universitatea din Portsmouth, Marea Britanie, secretar executiv: lect. univ. dr. Teodora Popescu, Universitatea „1 Decembrie 1918”,  trezorier: asist. univ. dr. Crina Herţeg, Universitatea  „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.
ENIEDA este o iniţiativă născută în urma Conferinţei Internaţionale Conference on Linguistic and Intercultural Education – CLIE-2008, organizată de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, eveniment ce a beneficiat de patronajul de excepţie al comisarului european pentru multilingvism, Leonard Orban. Obiectivele principale ale ENIEDA sunt dezvoltarea de activităţi de predare şi cercetare colaborativă la nivel european şi internaţional, prin dezvoltarea de programe de studiu în parteneriat la toate palierele educaţionale: licenţă, masterat şi doctorat, precum şi prin elaborarea de proiecte de cercetare şi schimburi academice.
Se preconizează ca următoarea conferinţă CLIE să fie organizată de Universitatea din Madeira, Portugalia (2012), iar următorul workshop să fie găzduit de Universitatea Amedeo Avogadro din Vercelli, Italia (2013).

Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum se va schimba regula gărzilor în spitalele din România. Alexandru Rogobete: Rezidenții vor fi plătiți pentru munca suplimentară

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum se va schimba regula gărzilor în spitalele din România. Alexandru Rogobete: Rezidenții vor fi plătiți pentru munca suplimentară Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi, 9 aprilie 2026, modificarea ordinului privind rezidențiatul. Astfel, medicii rezidenți vor fi incluși în linia de gardă și vor fi plătiți pentru activitatea desfășurată în afara programului normal. „Dacă […]

Citește mai mult

Actualitate

Magistrații din România ar putea plăti din propriul buzunar pentru erorile care costă statul: Proiect în Parlament

Ioana Oprean

Publicat

în

Magistrații din România ar putea plăti din propriul buzunar pentru erorile care costă statul: Proiect în Parlament Magistrații din România ar putea plăti din propriul buzunar pentru erorile care costă statul bani, iar în plus ar urma să fie obligați să aibă asigurare de răspundere profesională, similar medicilor. O inițiativă legislativă depusă în Parlament vizează […]

Citește mai mult

Actualitate

Sâmbăta Mare: Ce NU ai voie să faci sub nicio formă în această zi

Unirea Ziarul

Publicat

în

Sâmbăta Mare, ultima zi din Săptămâna Patimilor: Ce NU ai voie să faci sub nicio formă în această zi Sâmbăta Mare este ultima zi în care se mai fac pregătiri pentru Paști. De obicei, în această zi se sacrifică mielul, care este simbolul lui Iisus în tradiția creștină Atunci când Iisus a murit pe cruce […]

Citește mai mult