Adrian Negrescu, analist economic: ”Ordonanța trenuleț este, în esență, ordonanța sărăciei. Am ajuns să luăm de la pensionari, copii și nevăzători pentru a acoperi găurile din buget”
Adrian Negrescu, analist economic: ”Ordonanța trenuleț este, în esență, ordonanța sărăciei. Am ajuns să luăm de la pensionari, copii și nevăzători pentru a acoperi găurile din buget”
Analistul economic Adrian Negrescu critică în termeni duri Ordonanța trenuleț și efectele negative pe care aceasta le va avea asupra pensionarilor, copiilor, ori de pildă nevăzătorilor, caracterizând decizia ca fiind una „caracteristică unei țări din lumea a treia”.
Citește și: Mitul multinaționalelor „care nu-și plătesc impozitele”, demontat de Cristi Tudorescu: CIFRE certe drept argument
”Ordonanta trenulet este, în esență, ordonanța sărăciei. Am ajuns să luăm de la pensionari, copii si nevăzători pentru a acoperi găurile din buget”, scrie analistul, apreciind că o astfel de decizie este ”caracteristică unei țări din lumea a treia”.
Uite așa au rămas fără bani
Adrian Negrescu consideră că ”este incredibil cum au reușit, în 2024, să ajungă la un deficit bugetar demn de o țară aflată în război, de peste 8-9% din PIB, în condițiile în care au adunat mai mulți bani din taxe și impozite și au împrumutat aproape 50 miliarde de euro, cea mai mare sumă împrumutată vreodată de România într-un singur an”.
El explică faptul că, în loc să asigure banii necesari pentru plata pensiilor, a alocațiilor etc. , ”au preferat să arunce cu banii în stânga și în dreapta, cu interes electoral. Politicienii o să ne spună că au cheltuit pe investiții. De la săli de sport/nunți, la stadioane, multe dintre așa-zisele investiții ale statului n-au avut niciun fundament economic”, precizează expertul, menționând că ”s-au apucat de prea multe lucruri deodată și, bineințeles, au rămas fără bani”
Dovadă de inconștiență bugetară
Adrian Negrescu amintește că autoritățile sperau ”să ia banii din PNRR și, cum n-au făcut reforme, nu i-au primit și au fost nevoiți să ducă bani de la buget, din împrumuturi făcute la 7% pentru a continua șantierele. O dovadă de inconștiență bugetară. Nu te apuci de investiții dacă n-ai bani în cont, dacă nu îți permiți nici să plătești pensiile majorate”, subliniază analistul.
Cei mai bine plătiți bugetari din lume
Deficit record, imprumut record – cu toate acestea iată că am ajuns la fundul sacului și a trebuit să înghețăm beneficiile celor defavorizați. Nu vorbesc despre bugetari – acolo este cu adevărat o problemă majoră din punct de vedere financiar – am ajuns să avem printre cei mai bine plătiți bugetari din lume, cu salarii de zeci de mii de euro și privilegii incredibile”, constată analistul financiar în postarea lui.
Spor de stat pe scaun!
Într-adevăr, precizează el, nu este cazul tuturor, dar există mult prea multe excese salariale la stat. Sper, continuă el, ”ca noul guvern să aprobe cât mai repede posibil noua lege a salarizării în sectorul bugetar și să repună salariile pe coordonate realiste, fără al 15-lea salariu, cum se dă la ASF, fără sporuri de antenă, de stres și stat pe scaun”.
O ordonanță fără nimic
În opinia expertului, înghețarea salariilor și a pensiilor nu va fi, din păcate suficientă pentru a acoperi gaura uriașă lăsată de guvernele din ultimii ani. Adrian Negrescu este de părere că ”ordonanța trenuleț e doar o măsură menită să determine investitorii să susțină în continuare România, să o împrumute pentru că, din păcate, trăim din aceste împrumuturi. E o ordonanță fără date concrete, fără studiu de impact, fără termene clare de aplicare, o nouă dovadă de heirupism bugetar cu care ne-am obișnuit de ani de zile”.
Din păcate!
Probabil, estimează experul, va urma alt act normativ care va opera modificari de natură fiscală, menite sa crească încasările la buget. Deja, de la 1 ianuarie, cresc taxele locale, accizele la carburanti, amenzile, salariul minim etc. Dincolo de aceste aspecte, aștept cu interes să văd ce strategie are noul guvern în privința privatizărilor/vânzărilor de active și mai ales a evaziunii fiscale, a colectării mai eficiente – asta în condițiile în care toate E-urile fiscale introduse în acest an s-au dovedit ineficiente în a aduna semnificativ mai mulți bani la buget.
Fără o colectare mai bună, oricâte venituri ar îngheța și oricâte taxe ar crește, va fi o adevărată misiune imposibilă să repună finanțele țării pe o traiectorie sănătoasă. FMI devine, pe zi ce trece, singura noastră salvare. Din păcate”, punctează analistul economic Adrian Negrescu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Comasarea voluntară a localităților cu cel mult 1.500 de locuitori, prevăzută în programul de guvernare al Cabinetului Niculescu: Peste 20 de comune din Alba vizate de măsură. Lista
Comasarea voluntară a localităților cu cel mult 1.500 de locuitori, prevăzută în programul de guvernare al Cabinetului Niculescu: Peste 20 de comune din Alba vizate de măsură. Lista Reorganizarea administrației publice, atât la nivel central, cât și local, se numără printre măsurile incluse în programul de guvernare pentru perioada 2026–2028, propus de premierul desemnat Luca […]
VIDEO | A revenit din Brașov să ridice o casă nouă unei familii nevoiașe din Apuseni, dar a descoperit o altă dramă! Vasile vrea să-i redea demnitatea lui Gheorghe, un bărbat marginalizat pentru că trăiește împreună cu animalele sale
A revenit din Brașov să ridice o casă nouă unei familii nevoiașe din Apuseni, dar a descoperit o altă dramă! Vasile vrea să-i redea demnitatea lui Gheorghe, un bărbat marginalizat pentru că trăiește împreună cu animalele sale A pornit să construiască o casă pentru Ioana și Ioan Gabor, din Izvorul Ampoiului, Zlatna, însă pe drumul […]
Video | Transapuseana, îmbrăcată în straie de toamnă, i-a fermecat pe turiști. Au rămas impresionați de priveliști și culori: „Este extraordinar. E tot ce ne putem dori”
Video | Transapuseana, îmbrăcată în straie de toamnă, i-a fermecat pe turiști. Au rămas impresionați de priveliști și culori: „Este extraordinar. E tot ce ne putem dori” Transapuseana oferă unele dintre cele mai captivante și impresionante priveliști din România pentru cei care străbat cei 78 de kilometri prin Munții Apuseni. Drumul, care trece prin comunitățile […]

