Actualitate

ADR Centru își alege conducerea pentru următorul an

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Reprezentanţii Regiunii Centru se întrunesc, miercuri, 12 septembrie, pentru a-şi alege preşedintele şi vicepreşedintele ce vor prezida şedinţele pe perioada următorului an.

Evenimentul va avea loc la Hotel Parc din Alba Iulia, începând cu ora 11,00. La şedinţă vor participa preşedinţii celor şase consilii judeţene din Regiunea Centru, respectiv Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, precum şi primarii nominalizaţi ca reprezentanţi ai municipiilor, ai oraşelor şi co-munelor din fiecare judeţ.

Este prima întâlnire a reprezentanţilor Consiliului pentru DezvoltareRegională Centru, organizată de către ADR Centru, după alegerile ce au avut loc în iunie 2012 prin care s-au ales primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene.

Constituirea CDR Centru şi alegerea preşedintelui şi a vicepreşedintelui sunt primele două puncte propuse pe ordinea de zi a şedinţei. Regiunea 7 Centru, constituită din şase județe, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, a luat fiinţă în 1998, prin legea 151, lege ce desemnează şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru ca organism ce susţine CDR Centru în activitatea sa de dezvoltare regională. Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru este o structură partenerială deliberativă cu un rol important în realizarea obiectivelor de bază ale politicii de dezvoltare regională a celor şase judeţe constitutive, precum şi în coordonarea la nivel regional, a procesului de implementare a programelor de coeziune economică şi socială, finanţate prin fondurile nerambursabile ale Uniunii Europene. În conformitate cu prevederile Legii nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România şi ale Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al CDR Centru, în cadrul acestei prime şedinţe, Consiliul va alege un preşedinte şi un vicepreşedinte, care nu pot fi reprezen-tanţi ai aceluiaşi judeţ. Aceste funcţii vor îndeplinite, prin rotaţie, pentru câte un mandat de un an, de către preşedinţii consiliilor judeţene.

Am invitat să participe la această întâlnire, alături de forul decizional constituit din primarii nominalizaţi şi preşedinţii de drept ai CDR Centru, şi prefecţii din cele 6 judeţe ale Regiunii. Vom supune analizei celor prezenţi la şedinţă, stadiul implementării Programului Operaţional Regional la nivelul Regiunii Centru, precum şi stadiul pregătirii Regiunii Centru pentru accesarea fondurilor din noua perioadă de programare, 2014-2020. Un alt punct al ordinii de zi supune aprobării deciziei membrilor CDR Centru realocarea fondurilor disponibile pe DMI 3.3 – Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, la celelalte domenii majore de intervenţie ale Axei prioritare 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale a POR 2007-2013. De asemenea, tot în cadrul acestei şedinţe, membri CDR prezenţi vor discuta şi vor lua o decizie privind redeschiderea DMI 5.2 – Crearea,  dezvoltarea,  modernizarea infrastructurii  de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice în Regiunea noastră“, a declarat Simion Creţu, director general ADR Centru.

Pe Ordinea de zi vor mai intra în discuţii şi vor fi supuse aprobării Raportul de activitate al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru pe semestrul I al anului 2012, precum şi modificarea componenţei Comitetului Regional de Evaluare Strategică şi Corelare Centru. Un alt proiect de hotărâre supus aprobării CDR Centru prevede participarea ADR CENTRU în Proiectul “RuralExperience – Live the roots of Europe: Go-rural” (“Experienţă Rurală” Descoperiţi rădăcinile Europei: Vizitaţi mediul rural), inclusiv aprobarea bugetului propriu aferent participării, dar şi avizarea Acordului de Parteneriat încheiat între Directoratul General pentru Energie al Comisiei Europene și ADR Centru.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Ce mesaje inedite apar pe mai multe drumuri naționale din România, aproape de granița cu Serbia: Recomandări pentru șoferi

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce mesaje inedite apar pe mai multe drumuri naționale din România, aproape de granița cu Serbia: Recomandări pentru șoferi Pe mai multe drumuri naționale din județul Timiș, la granița cu Serbia, au fost montate indicatoare de avertizare privind riscul de roaming involuntar, un fenomen care poate genera costuri suplimentare fără ca utilizatorii să părăsească efectiv […]

Citește mai mult

Actualitate

ALERTĂ ALIMENTARĂ extinsă în România: Noi loturi de lapte praf NAN, retrase de la vânzare

Ioana Oprean

Publicat

în

ALERTĂ ALIMENTARĂ extinsă în România: Noi loturi de lapte praf NAN, retrase de la vânzare Nestlé România extinde alerta alimentară și recheamă de la consumatori ca măsură de precauție, noi loturi de lapte praf NAN, după ce autoritățile europene au introdus noi metode de testare, pentru a se asigura că produsele nu conțin cereulidă, o […]

Citește mai mult

Actualitate

Proiectul care pedepsește femicidul la fel ca omorul calificat, dezbătut în procedură de urgență în Parlament: „Violența domestică degenerează în crimă

Mif Lorena

Publicat

în

Proiectul care pedepsește femicidul la fel ca omorul calificat, dezbătut în procedură de urgență în Parlament: „Violența domestică degenerează în crimă În prima zi a noii sesiuni parlamentare, senatorii au votat legea care definește „femicidul” și care vizează combaterea crimelor împotriva femeilor. Pentru a putea intra în vigoare, proiectul trebuie să treacă de Camera Deputațiilor […]

Citește mai mult