ADR Centru continuă activităţile pentru promovarea Programului Operaţional Regional
Un nou contract de promovare a Programului Operaţional Regional la nivelul Regiunii Centru a fost încheiat între Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitate de Organism Intermediar şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în calitate de Autoritate de Management a programului. În baza acestui contract ADR Centru va asigura informarea celor interesaţi asupra oportunităţilor de finanţare nerambursabile existente, precum şi asupra implementării transparente a proiectelor finanţate prin program. Contractul se va implementa pe parcursul anilor 2011 şi 2012, fiind o continuare a măsurilor de informare şi publicitate a programului Regio derulate de ADR Centru din 2007 până în prezent.
Contractul cu titlul „Sprijin acordat în perioada 2011-2012 pentru OI din cadrul ADR Centru în informarea şi publicitatea la nivel regional privind POR 2007 – 2013”, este finanţat prin Axa prioritară 6 „Asistenţa tehnică” a Programului Operaţional Regional, domeniul major de intervenţie 6.2 „Sprijinirea activităţilor de informare şi publicitate pentru implementarea Programului Operaţional Regional 2007-2013”. Valoarea totală eligibilă a contractului este de 886.206 lei, la care se adaugă suma de 212.689,44 lei, contravaloare TVA, ce va fi cofinanţată de la bugetul de stat. Prin activităţile propuse spre finanţare, proiectul sprijină implementarea Programului Operaţional Regional şi a activităţilor de promovare ale acestuia, creşterea capacităţii administrative a Organismului Intermediar pentru implementarea programului REGIO din cadrul ADR Centru, asigurarea calităţii şi coerenţei operaţiunilor finanţate la nivel regional, precum şi asigurarea utilizării eficiente şi transparente a fondurilor alocate Regiunii Centru.
„Rezultatele la care am ajuns în cei patru ani de implementare a Programului Operaţional Regional nu ar fi fost complete dacă nu am fi inclus şi componenta de informare şi promovare a sprijinului de care beneficiază Regiunea Centru, pentru dezvoltare cu susţinerea fondurilor europene. Avem un nou document pe baza căruia se realizează această activitate, respectiv un Plan de comunicare adaptat situaţiei noi în care am ajuns cu implementarea programului, care cuprinde evenimente şi pregătirea de materiale informative periodice, prin care informăm cetăţenii Regiunii Centru. Campaniile noastre de promovare se vor axa pe prezentarea proiectelor contractate de către autorităţile publice locale, de ONG-uri, sau de către intreprinderi, pe transparenţa utilizării fondurilor destinate imbunătăţirii şi dezvoltării climatului socio-economic din localităţile şi judeţele Regiunii Centru. Încercăm să subliniem mai ales rezultatele aşteptate prin utilizarea acestor fonduri şi beneficiile finale ale finanţărilor nerambursabile, care se adresează cetăţeanului”, a declarat Simion Creţu, director general al ADR Centru.
Prin intermediul acestui proiect, vor fi întreprinse de către ADR Centru, la nivelul Regiunii Centru, activităţi de promovare şi informare cum sunt: sesiuni de informare; evenimente dedicate potenţialilor beneficiari, mass-media şi beneficiarilor; campanii de informare şi promovare în media scrisă, radio şi TV; tipărire şi distribuţie publicaţii; diseminare informaţii prin pagina web; informaţii punctuale oferite prin intermediul Biroului de informare, precum şi distribuirea unor materiale promoţionale specifice Programului Operaţional Regional. (N.L.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Economistul Radu Georgescu: Cheltuielile militare vor crește deficitul bugetar, dar Guvernul trebuie să îl reducă. Cum poate în condițiile în care cresc cheltuielile cu achiziția de tancuri
Economistul Radu Georgescu: Cheltuielile militare vor crește deficitul bugetar, dar Guvernul trebuie să îl reducă. Cum poate în condițiile în care cresc cheltuielile cu achiziția de tancuri Radu Georgescu atrage atenția asupra unei schimbări profunde în fluxurile financiare dintre România și Uniunea Europeană într-un text publicat pe o rețea de socializare. În analiza sa, Radu […]
Comunicat finalizare proiect: Investiții în avans tehnologic, modernizare și dezvoltare durabilă la SC Mold Technology SRL
14.01.2026, Alba Iuia Comunicat finalizare proiect INVESTIȚII ÎN AVANS TEHNOLOGIC, MODERNIZARE ȘI DEZVOLTARE DURABILĂ LA MOLD TECHNOLOGY SRL Scopul proiectului: Creșterea competitivității firmei prin investiții în echipamente moderne, tehnologii avansate și dezvoltarea competențelor angajaților. Beneficiar: MOLD TECHNOLOGY SRL Perioada de implementare: 05.03.2025-04.11.2026 Valoarea totală a proiectului (Lei) […]
Economistul Radu Georgescu: Este moral ca statul să ia 70% din veniturile lunare? Și după ce îți ia 70% din venituri să spună că nu are bani și că trebuie să plătești și mai multe taxe
Economistul Radu Georgescu: Este moral ca statul să ia 70% din veniturile lunare? Și după ce îți ia 70% din venituri să spună că nu are bani și că trebuie să plătești și mai multe taxe În cel mai recent text scris de economistul Radu Georgescu, acesta vorbește despre lipsa educației financiare reale din România […]